Sari la conținut
News Alert

Destinația preferată a românilor în vacanța early-booking

FOTO: Wikipedia

De altfel, până la 1 mai au fost vândute peste 40% din totalul locurilor disponibile pentru sezonul estival 2016.

Cea mai vândută destinație în perioada de early booking a fost Zakynthos (Grecia), prețul mediu al pachetelor turistice fiind de 585 de euro, conform analizei realizate de Cocktail Holidays. La mare căutare au fost și Tenerife, Corfu, Santorini, Creta (Chania și Heraklion), Rodos, Palma de Mallorca, Antalya și Bodrum, de altfel, destinațiile cele mai apreciate de turiștii români.

„Tarifele cele mai bune pe care le oferim turiștilor sunt disponibile în perioada de early booking, de aceea am recomandat întotdeauna ca rezervările să se facă în acest timp. Remarcăm faptul că românii au înțeles acest lucru și tot mai mulți își rezervă vacanța cu câteva luni înainte de plecare, trendul fiind unul ascendent. Suntem convinși că în 2017 vom avea un număr și mai mare de turiști care își vor cumpăra vacanța în early booking, nu doar pentru a beneficia de cele mai bune tarife disponibile, dar și pentru a avea acces exact la unitățile de cazare pe care le doresc”, spune Dan Goicea, director general adjunct Cocktail Holidays.

Surpriza acestei ediții de early booking a fost Grecia, cu trei destinații nou lansate pentru acest sezon estival. Lefkada, Parga și Sivota aveau contractate, până la 1 mai 2016, aproape jumătate dintre locurile disponibile.

În perioada vânzărilor timpurii (early booking), valoarea medie a pachetului vândut a fost de 650 de euro, iar cel mai scump contractat a fost de 11.000 de euro pentru un sejur în Mykonos, în plin sezon estival.