Sari la conținut

Destinații de vacanță. 5 locuri unde ne putem caza în hoteluri sau case construite pe apă

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Prima recomandare este orașul Amsterdam. Nicio țară nu a știut mai bine să stăpânească apa precum Olanda. Dovada este orașul Amsterdam, ale cărui 150 de kilometri de canale sunt mărginite de 2.500 de case plutitoare. Unele pot fi închiriate pe Houseboathotel.nl, un fel de Airbnb acvatic. Site-ul propune circa 50 de posibilități de cazare pe apă, pentru 2-12 persoane, de la mici șlepuri fără pretenții la vapoare de lux. Pe malul râului Amstel, Sunshine City le oferă doritorilor de case pe apă un design modern, șemineu, o imensă baie cu jacuzzi și duș dublu, ecran de cinema (și multe telecomenzi). Camera dublă, cu un hublou mare, este luminoasă, iar cea pentru copii are aerul unei cabane. Micul dejun poate fi luat pe terasa securizată, de pe care pot fi privite trecând lebede, rățuște și amatori de vâslit. În acele locuri domnește o liniște incredibilă. Este o casă plutitoare, dar nu se clatină și nu miroase a umed.

FOTO: offparisseine.com

Un hotel pe Sena, la Paris, este o altă recomandare a lemonde.fr. De obicei fluviul parizian este populat de bateaux-mouche, șlepuri și baruri-restaurante. Pe malul Senei, pe calea Austerlitz, acolo unde specialiști în modă și design au descoperit spații nefolosite, se va deschide la începutul lunii Off Paris Seine, un hotel plutitor cu 58 de camere și patru apartamente — unul fiind decorat de designerul italian Maurizio Galante — care seamănă cu un uriaș vapor. Au fost asamblate două coci de nave (80 de metri lungime și 700 de tone), lăsând loc în centru unei promenade interioare și unui culoar de înot. Hotelul va mai cuprinde un bar, un solar și o terasă de 400 de metri pătrați, unde vor putea fi organizate recepții, festivaluri și alte evenimente culturale. Prin urmare nu va fi numai un hotel.

Pentru amatorii de locuri izolate, cea mai potrivită alegere este o cabană pe un lac de lângă Stockholm, la Vasteras (o oră de mers pe șosea la nord-vest de capitala Suediei). Pe lacul Malaren, la un kilometru de mal, se află, precum o insulă, o cabană mică de pescar. Concepută de artistul suedez Mikael Genberg, căsuța vopsită în alb și roșu este alcătuită dintr-o cameră aflată la trei metri adâncime, la care se ajunge pe o scară. Impresia celui care stă în patul înconjurat de ferestre panoramice este că înoată ca un pește în acvariu. Micul dejun și cina pot fi servite pe terasă, de unde se poate sări în apă sau pleca în canoe, spre insulele de pe lac. Mikael Genberg a mai realizat o cameră submarină la Mante Resort din arhipelagul Zanzibar.

FOTO: booking.com

În categoria caselor pe apă intră și un bungalow pe lagună în Guadelupa. Căsuțele plutitoare din lemn și aluminiu numite Aqualodges, amenajate la Saint-Francois și Saintes, sunt ecologice și dau impresia de trai pe mare, dar fără neajunsurile inerente vieții pe vapor și fără tangaj (ele se leagănă totuși puțin, mai ales când sunt valuri). Fiecare are 80 de metri pătrați, două camere, o baie, o chicinetă și două terase unde se poate mânca privind apusul soarelui. Amatorii de astfel de locuri de cazare au ocazia să trăiască în mijlocul unei lagune, fără să polueze planeta, fiecare aqualodge fiind 100% autonomă energetic, echipată cu toaletă uscată, panouri solare și instalație de desalinizare a apei de mare. Cine dorește să ajungă pe uscat are la dispoziție o barcă cu motor electric, un caiac și o placă paddle. Inconvenientele ar fi prețul ridicat și vecinătatea vapoarelor mari în sezon.

Submarinul galben de la Liverpool ar putea fi considerat de unii un kitch. Pe Albert Dock, cartier turistic și animat din oraș, trei vapoare par ieșite din filme hollywoodiene. O minireplică a Titanicului, o barjă violetă cu sigla „Gotham City” și un submarin galben, trei curiozități plutitoare al căror proprietar este omul de afaceri englez Alfie Bubbles. Yellow Submarine a fost cumpărat de la studiourile Paramount Pictures — care l-a folosit la filmarea continuării la „Octombrie roșu” — și transformat în apartament pe tema Beatles, a culturii mods — mișcare avangardistă exclusiv britanică — și a anilor 1960. Tapetul este în culori psihedelice, pereții sunt acoperiți pe alocuri cu piele neagră, există oglindă pe tavan, fără a mai vorbi de scuterul vintage din mijlocul sufrageriei. Confortul este perfect (trei camere duble, bucătărie ultraechipată, baie luxoasă), amplasarea este ideală (Tate Liverpool și Muzeul Beatles se află la doi pași), iar vederea panoramică asupra portului este de neuitat.