Dispar vizele de Canada, apar ofertele turistice

Data publicării:
viza visa waiver facebook

Eliminarea vizelor pentru Canada de anul următor transformă ţara de peste ocean într-o nouă destinaţie de vacanţă pentru români. Agenţiile de turism au scos deja pachete promotionale. Cine își cumpără acum pentru luna mai din 2017 va beneficia de până la 15% reducere la biletele de avion şi cazări, iar pentru excursiile cumpărate pentru sfârşitul anului următor, reducerile ajung şi la 30%. Pentru a creşte şi mai mult interesul, unii operatori au gândit deja circuite care să îmbine vizita în Canada cu excursii în America.

Agenţiile vând deja pachete turistice pentru luna mai, de când nu mai au nevoie de viză turistică cei care au mai fost în Canada. Acum lucrează la ofertele pentru decembrie, când orice român poate ajunge acolo în vacanţă fară restricţii.

„Tarifele vor fi reduse cu 15-20%. Un pachet pe Canada va ajunge undeva la 1400 - 1500 de euro pentru șapte nopți de cazare, mic dejun inclus, cu asistență turistică în limba română”, a spus Marius Berca, directorul unei agenții de turism.

Unele agenţii au pregătit şi pachete mai ample, cu circuite care ne poartă prin Toronto, Montreal si Quebeque plus metropole din Statele Unite.

„Tariful pornește de la 2375 de euro de persoană, în care sunt incluse transportul cu avionul, 12 nopți de cazare cu mic dejun, transferul de la aeroport la hotel. Tururi de oraş cu ghid local”, a spus Ana Rădulescu, agent de turism.

Încă un pont, Canada poate fi bază de plecare în excursii ieftine spre America de Sud.

Au posibilitatea să ia o cursă destul de ieftină din Canada către America Centrală, și pot să se înscrie pe o croazieră rapidă, sau poţi să viziteze ţări din nordul Americii de Sud”, a precizat Ciprian Enea, consultant în turism.

Peste 35 milioane de oameni din toată lumea vizitează Canada în fiecare an. Dacă vreţi să fiţi printre ei şi să mergeţi pe cont-propriu trebuie să ştiţi că biletele de avion costă mai mult decât cazarea. De exemplu în perioada 5 - 19 mai, cel mai mic preţ la cursa de Toronto este 500 de euro dus-întors. Asta dacă luăm biletul acum, cu jumătate de an în avans. Cu o lună înainte de zbor costurile pot fi duble.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri