Sari la conținut

VIDEO. Un mistreț pe stradă, prin oraș

Un mistreț s-a plimbat nestingherit toată noaptea prin municipiul Botoșani. Animalul a fost văzut de mai mulți localnici, dar abia în această dimineață a fost prins de autorități. Animalul va fi dus înapoi într-o pădure de unde se pare că ar fi venit.

Mistrețul a fost văzut prima dată aseară, pe o stradă din oraş, alergând dezorientat printre maşini.

Cezar Aniței: „Pe strada Pușkin a apărut, am sunat la 112, au venit organele foarte repede, s-au mișcat. Am mai trecut eu după jumătate de oră iar prin zonă și era acolo. Umbla singurel săracul, speriat, se vede că e speriat, e hăituit, câinii lătrau”

Animalul s-a refugiat apoi în curtea unui localnic, unde a rămas până dimineaţă, când mai mulţi poliţişti au încercat să îl prindă.

Ioan Onuțu, director al Poliției Locale Botoșani: „De frica traficului auto s-a refugiat prin această fată a porții și a intrat în gospodăria acestui cetățean, noi l-am izolat”.

Când au văzut că nu se descurcă, polițiștii locali au cerut ajutorul medicilor veterinari şi a vânătorilor care au tranchilizat animalul.

Inspectorii sanitar veterinari au dus apoi mistrețul la sediul DSV unde-i vor face mai multe analize, pentru a stabili dacă este bolnav.

Dumitru Todireanu, inspector DSV Botoșani: „Va fi dus în arealul lui sălbatic după ce-și revine din anestezie. Putea fi un pericol dar n-a fost, s-au luat toate măsurile, bine că s-a putut localiza”

Cel mai probabil animalul a venit din pădurea Zăicești, aflată în apropierea municipiului Botoșani.

Polițiștii locali spun că în cele aproape 15 ore cât s-a plimbat liber prin oraş mistrețul a străbătut 7-8 kilometri.