Ciclonul polar Olaf ajunge duminică în România. Zonele unde va ninge

Data actualizării: Data publicării:
Lapovita si ninsoare vremea meteo GettyImages octombrie 2015
Meteorologii au emis emis o prognoză specială pentru ziua de 1 Decembrie. FOTO: Gulliver/ Getty Images

Meteorologii anunță o uşoară încălzire a vremii, dar numai pentru o zi. Apoi, la finalul săptămânii se vor înmulţi precipitaţiile, iar ciclonul Olaf, care vine din nordul Europei, va trece duminică pe la periferia României.

Norii vor rămâne puţini în nordul extrem, dar în rest, vor continua să domine cerul şi peste noapte. Va ploua izolat numai în sud-vestul ţării, iar vântul va fi mai activ în Carpaţii Occidentali. Minimele vor fi potrivite pentru o noapte de mijloc de noiembrie, cu valori între minus 2 şi 7 grade Celsius.

A doua jumătate a lunii începe cu vreme în uşoară încălzire în zonele de dincolo de munţi, iar temperaturile vor ajunge la 15 grade Celsius, în special în Transilvania. De vineri, soarele va pierde din nou teren, iar ploile se vor extinde. Acestea vor apărea mai întâi prin sud, apoi, sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării.

Duminică, din cauza unei furtuni active în nordul Europei, denumită şi Olaf, ploile se vor transforma în lapoviţă în regiunile centrale, nordice şi nord-estice, în timp ce la munte va ninge. Vântul va prinde din nou putere în sudul şi estul ţării precum şi la munte. Temperaturile vor mai ajunge la 13..14 grade Celsius numai în Dobrogea.

La munte, vremea va rămâne liniştită în perioada următoare. Ploile, puţine, vor apărea în special în Carpaţii Meridionali, iar vântul va fi mai activ în Munţii Banatului. Va ninge slab doar la altitudini foarte mari până duminică, atunci când, ninsorile se vor extinde în majoritatea masivelor.

Deplasarea ciclonului Olaf este spre zona ţării noastre, spre zona balcanică, dar pe noi ne afectează doar cu o periferie a lui şi ne va afecta cu precipitaţii spre sfârşitul săptămânii şi începutul săptămânii viitoare. Vom avea o pătrundere de masă polară, o pătrundere de aer mai rece astfel încât temperaturile vor fi în scădere în toate regiunile ţării”, a explicat meteorologul de serviciu, pentru Adevărul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri