Sari la conținut

ANALIZĂ. Poate China să rezolve problema nord-coreană?

În ultimele luni, Coreea de Nord a generat încordare internațională prin amenințări și teste cu armament. Noutățile constau în faptul că nord-coreenii au reușit să construiască rachete intercontinentale și că au un arsenal nuclear imens — se estimează că pot construi o bombă nucleară la fiecare șase săptămâni. Adică au bombe și pentru prima dată tehnologia care le permite să le trimită până pe teritoriul SUA.

Dacă lucrurile ar scăpa de sub control, ar fi suficient ca liderul de la Phenian să bombardeze Seulul, capitala sud coreană cu aproape 10 milioane de locuitori, pentru a genera milioane de victime și un război în toată regula, cu consecințe greu de anticipat. Coreea de Nord are a patra armată din lume ca mărime, după China, SUA și India.

De asta este important ca problema nord coreană să fie rezolvată pe cale politică.

SUA nu a reușit să îl intimideze pe Kim Jong-un prin amenințările lui Donald Trump sau showul de forțe militare de la granița cu Coreea de Nord. Tensiunile dintre SUA și Coreea de Nord au escaladat constant, pe măsură ce statul comunist a intensificat testele cu armament și chiar se pare că a generat un cutremur de 6,3 pe scara richter după o astfel de testare. Cei doi lideri s-au jignit reciproc, și-au dat porecle și nici unul nu a făcut vreun gest pentru stabilizarea relației.

Speranțele vin dinspre China, pe care mulți o consideră puterea în măsură să oprească înarmarea nucleară și amenințările dinspre Coreea de Nord. Inclusiv președintele Donald Trump a spus: "China ar putea rezolva ușor problema".

De-a lungul timpului, Coreea de Nord a rezistat în mare parte datorită Chinei, dar înseamnă asta că regimul chinez are cum să oprească pericolul nord corean?

China a salvat regimul de la Phenian

Coreea a fost divizată la finalul celui de-al doilea război mondial în două sfere de influență: americană în sud și rusească în nord. Cum implicarea americană din sud părea minoră, nordul a decis în 1950 să invadeze acest teritoriu. În doar câteva zile a preluat capitala.

Spre surprinderea nord coreenilor, în timp ce Rusia și China nu s-au implicat, SUA a hotărât să intervină (alături de alte state aliate, prin decizia ONU). În mai puțin de două luni, forțele conduse de SUA au zdrobit armata nord coreană și au invadat nordul cu intenția unificării.

De data asta spre surprinderea SUA, China a intrat în joc (nu îi convenea să aibă americanii la graniță). Cei peste 200.000 de soldați chinezi au împins forțele occidentale în sud și au continuat ofensiva până au capturat la rândul lor Seulul.

Și atunci s-a pus problema unui potențial război atomic (între SUA și China), dar Statele Unite au reușit să recâștige Seulul fără folosirea armamentului nuclear.

Războiul a durat trei ani și a cauzat milioane de morți, iar la final Coreea a rămas în continuare divizată (s-a semnat un armistițiu, dar războiul nu a fost încheiat formal nici până azi).

Fără implicare Chinei, cel mai probabil astăzi nu mai exista Coreea de Nord.

În 1961, China a semnat un tratat prin care s-a angajat să intervină de partea Coreei de Nord în cazul unei confruntări militare. Tratatul este valabil și azi. Cu toate astea, relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat până la punctul în care nu pot fi privite drept partenere.

De ce deteriorarea relațiilor China - Coreea de Nord nu înseamnă sfârșitul regimului de la Phenian?

Aliat tradițional al nord coreenilor, China s-a distanțat tot mai mult de vecinul său în ultimii ani, însă a rămas cel mai important important partener economic, asigurând 90% din schimburile comerciale. Este principala sursă de hrană și energie pentru Coreea de Nord.

În trecut, China s-a opus sau a îmblânzit sancțiunile stabilite de ONU împotriva regimului de la Phenian. Pe lângă prietenia ideologică și simbolică, existau temerile că un colaps al nord-coreenilor va genera o infuzie de milioane de refugiați în China, va destabiliza economic regiunea și un regim prietenos cu Statele Unite la granița chineză.

În ultima perioadă însă, relațiile sino-nord coreene s-au deteriorat abrupt atât la nivel simbolic, cât și economic. Sancțiunile din partea Chinei s-au intensificat: a interzis comerțul cu confecții, a scăzut exportul de petrol și importul de cărbune, a diminuat comerțul cu fructe de mare și fier. În 28 septembrie a decis închiderea companiilor nord-coreene de pe teritoriul ei.

Dar se pare că nici presiunile din partea Chinei nu vor funcționa. "În general, americanii tind să supraestimeze influența Chinei asupra Coreei de Nord", spunea încă din 2006 Daniel Pinkston, expert american pe Coreea și nonproliferare nucleară.

China a încercat să contribuie la dezarmarea nucleară a Coreei de Nord încă din 2003, prin deschiderea unor discuții oficiale între coreeni și șase state cu influență asupra acestora. Negocierile au murit prin 2009, când Coreea de Nord a început să se opună fățiș deciziilor celor șase state.

Deteriorarea relațiilor s-a amplificat până la punctul în care Kim Jong-un și-a executat unchiul care dezvoltase o relație comercială și de încredere cu conducerea din China. Semnalul a fost foarte clar pentru Beijing. Pentru prima dată, sub Kim Jong-un nu au existat vizite oficiale la nivel înalt: spre deosebire de predecesorii lui, Kim nu a fost invitat în China, iar președintele Xi Jinping a ales să viziteze Coreea de Sud în locul Nordului.

Dar schimbarea de optică a Chinei vizavi de Coreea de Nord pare să fi venit prea târziu. China și Rusia au consolidat Nordul până la punctul în care soarta acestuia nu se mai bazează doar pe cele două state.

Spre deosebire de anii trecuți, când amenințările liderilor coreeni erau luate în derâdere de comunitatea internațională, acum Coreea de Nord a devenit o amenințare reală. Mai mult, în timp ce era subestimată, Coreea de Nord găsea încet căi să se descurce tot mai independent. Prin 2010 au reușit să îmbogățească uraniul—până atunci se bazau pe plutoniu pentru a construi bombele, iar obținerea cantităților necesare fusese împiedicată în mare parte de acorduri internaționale.

Simultan, au dezvoltat o piață neagră care a diminuat impactul diverselor sancțiuni economice, după cum punctează John Park, de la Harvard, citat de BBC. Controlarea unei piețe negre este mult mai dificilă decât limitarea unor schimburi economice, iar China, deși a încercat, nu a avut succes.

China este într-o poziție de negociere foarte incomodă.

Dacă taie toate relațiile cu Coreea de Nord, împinge țara spre colaps și riscă să declanșeze o reacție disperată a liderului nord-corean, care poate începe să lanseze bombe, dacă tot nu mai are nimic de pierdut. În acest scenariu, vor fi milioane de morți și China va fi teoretic obligată să intre în luptă chiar alături de Coreea de Nord (potrivit tratatului de care aminteam mai sus). O confruntare militară în regiune este cel mai prost scenariu pentru China.

Pe de altă parte, China nu mai are acces la discuții prietenoase cu Phenianul și la metode de soft-power.

Cel mai bun scenariu pentru China și restul lumii este ca liderul nord corean să accepte să se așeze la masa negocierilor, însă este puțin probabil ca asta să se întâmple sub mandatul provocatorului Donald Trump. Un avantaj ar fi fost o apropiere între China și SUA, dar și asta este puțin probabilă în viitorul apropiat.

Coreea de Nord se înarmează fiindcă se simte amenințată de Occident. Liderii ei au văzut cum au dispărut alte regimuri dictatoriale care au renunțat la proliferarea nucleară, așa că ei consideră că supraviețuirea lor și atuurile în negocieri sunt posibile doar prin intimidarea nucleară. Asta nu înseamnă neapărat că își vor folosi resursele pentru a ataca, dar nici nu există ceva care să garanteze că lucrurile nu vor scăpa de sub control la un moment dat.

Despre autoare: Laura Ștefănuț: Jurnalistă, colaboratoare Digi24 și a presei internaționale.