Sari la conținut

Aritmetica și interesele moțiunii de cenzură

PSD a renunțat pentru a cincea oară în nouă luni de guvernare să depună o moțiune de cenzură la adresa Cabinetului Cioloș. Dar aici nu de majoritate este vorba.

De doar 26 de voturi aveau nevoie cei de la PSD și ALDE pentru a demite Cabinetul Cioloș. Or, UDMR, cu 23 de parlamentari, noul PMP, cu 41 de senatori și deputați, cei 17 deputați de la grupul minorităților ar fi putut oricând să asigure verigile lipsă.

Așa cum PMP a votat alături de Gabriela Firea acordarea a 15 milioane lei Catedralei Mântuirii Neamului sau alegerii unui viceprimar din partea ALDE la București, de ce nu s-ar fi putut parafa o înțelegere care să ducă la căderea Guvernului?

Vorbim aici despre calcule electorale și despre interese politice.

Apropierea scrutinului pentru alegerile parlamentare determină o mișcare aparent haotică a partidelor, care își fac calcule de strategtie pentru obținerea unui scor bun electoral, dar care să le permită, deopotrivă, să stabilească înțelegeri postelectorale pentru formarea viitorului Guvern.

PSD ar fi putut reedita situația din 2009, când s-a retras în preajma alegerilor de la guvernare și a demis Cabinetul lui Emil Boc, rămas minoritar și cu atribuții minime. La vremea respectivă, însă, PSD avea o majoritate alături de PNL și UDMR, avea și premier, pe Klaus Iohannis, și doar reglementările Constituției au determinat respingerea nominalizării actualului președinte în funcția de prim-ministru, cu Traian Băsescu, pe atunci, șef al statului.

Astăzi însă, lucrurile stau diferit. Într-adevăr, să dărâmi un guvern înainte de alegeri, înseamnă să lași Cabinetul Cioloș cu mâinile legate trei, poate chiar patru luni și să-i blochezi proiectele concrete, deja anunțate, cum ar fi reforma penitenciarelor, micșorarea zilelor de libertate pentru fiecare carte scrisă în pușcărie. Mai înseamnă și blocarea accesului mai lesne al disporei la votul pentru cele șase mandate de parlamentari ai diasporei.

Un guvern demis, de pildă, nu poate privatiza complexul de la Turceni-Rovinari și nici nu poate negocia venirea unor noi producători de automobile, cum anunțase vicepremierul Costin Borc, cel care l-a dezamăgit pe Călin Popescu Tăriceanu pentru că nu l-a consultat în intențiile de privatizare ale executivului.

Discursul critic la adresa Cabinetului Cioloș al lui Liviu Dragnea a cuprins și nemulțumirea față de ceea ce liderul PSD a numit izolarea lui Vasile Dâncu în interiorul Palatului Victoria, ca și dezamăgirea că rectificarea recentă a bugetului nu a dus bani în plus pentru continuarea planului de investiții pentru adminsitrația publică, aflată în gestiunea vicepremierului.

Dincolo, însă, de aceste interese politice, există percepția publică, există sondaje de opinie care creditează ideea de Guvern tehnocrat și profilul lui Dacian Cioloș ca având susținători în număr considerabil.

Încă de la începutul verii, Cabinetul condus de Dacian Cioloș a impus dezbaterile agendei publice. Proiectul de țară pe termen lung, noua strategie anticorupție, chiar dacă nu au atras atenția partidelor candidate în alegeri, au conturat un profil solid membrilor Guvernului și, mai cu seamă, faptul că există o viziune limpede. La asta se adaugă atitudinea schimbată, în primul rând a lui Dacian Cioloș, dar și a câtorva dintre membrii Cabinetului – Cristian Ghinea care răspunde răspicat celor care atacă absorbția redusă a fondurilor europene, fermitatea Ralucăi Prună în disputa cu Victor Ponta, promptitudinea lui Vlad Voiculescu și determinarea lui Mircea Dumitru în problema plagiatelor. Dacian Cioloș a marcat însă o schimbare dramatică de discurs – în chestiunea scutirii de impozite a veteranilor de război, i-a răspuns lui Liviu Dragnea pentru prima dată pe un ton a cărui fermitate a fost interpretată de multă lume ca marcând intrarea în politică.

Politicienii privesc cu atenție prestația lui Dacian Cioloș, iar liberalii l-au și invitat să se înscrie la ei în partid. Alții aruncă pe piață scenarii, precum cel cu candidatura lui Cioloș pe listele partidului lui Nicușor Dan, puțin plauzibile, însă menite să testeze reacțiile electoratului.

Indiferent dacă Cioloș va mai fi desemnat sau nu premier după alegeri, este cert că actualul prim-ministru este atent la cariera sa. Odată ce CV-ul tău are anvergură europeană, funcția de premier pentru un an sau pentru un mandat prelungit are și o altă dimensiune – te propulsează pe marea scenă internațională, mai ales dacă prestația din postura de prim-ministru înseamnă schimbări de esență în gestionarea țării tale.

Toate acestea este posibil să fi fost luate în calcul de către PSD și de Liviu Dragnea, atunci când a anunțat abandonarea pentru moment a moțiunii de cenzură.

Și PSD are propriile calcule – deocamdată, este important care va fi procentul pe care îl va obține la alegeri. Cu cât va fi mai mare apropierea de pragul majorității parlamentare, cu atât mai abil va juca pe scena publică. PSD nu anunță premierul pe care îl propune dacă va fi câștigăror al alegerilor, pentru că a învățat din 2004 încoace că nu contează nici numărul de mandate de parlamentar obținute, nici numărul de voturi, ci doar aliații politici. Asta a contat mereu, însă PSD a învățat că nicio asociere pe termen lung nu este infailibilă. Așa cum făcea în anii 90 cu PRM și PSM, apoi în anii 2000, cu UDMR și PC, iar mai nou cu ALDE, Liviu Dragnea pare să fi înțeles că înțelegerile punctuale, pentru fiecare inițiativă politică în parte, aduc marile câștiguri și temeiul lor.