Sari la conținut
News Alert

Atacul chimic din Siria explicat

Au trecut două zile după atacul chimic de la Khan Shaykhun în care au murit în chinuri groaznice 100 de oameni, inclusiv copii, atac urmat de bombardarea unui spital unde erau tratați supraviețuitorii.

Cea mai probabilă ipoteză, după datele existente la acest moment, este că regimul de sub Bashar al-Assad a coordonat atacul chimic, după care a bombardat o clinică unde erau tratați supraviețuitorii.

UPDATE: Ca urmare a acestui atac chimic, Statele Unite au declanșat primul bombardament asupra forțelor lui Bashar al-Assad (până acum au acționat doar împotriva ISIS). Donald Trump a declarat că "ceva trebuia să se întâmple" împotriva regimului Assad, în timp ce secretarul de stat american a dat de înțeles că liderul din Siria trebuie înlăturat. Deși criticau regimul din Siria, Statele Unite nu au dat până acum semnale că vor lansa atacuri asupra forțelor lui Assad. 

Relația SUA cu Rusia (pro-Assad) și întreg Orientul Mijlociu intră astfel într-o nouă etapă, ale cărei consecințe sunt încă foarte dificil de evaluat. Nu putem să știm dacă intervenția SUA în Siria va evolua spre război (în stilul celei din Irak) sau dacă se va limita la aceste bombardamente inițiale (încheiate la momentul de față până la noi ordine, potrivit unui oficial american). 

Cert este că are loc un moment istoric, de schimbare de paradigmă în relațiile internaționale. Cum s-a ajuns aici?

Screen Shot 2017-04-06 at 12.36.52

Foto: Imagini din timpul atacului, sursa aici

De ce este cel mai probabil ca atacul chimic să fi fost făcut de guvernul sirian și nu de rebeli:

Susținătorii guvernului lui Bashar al-Assad, cum ar fi regimul de la Moscova, dau vina pe rebeli, în timp ce oponenții lui Assad îl acuză pe acesta de crime de război prin folosirea armelor chimice. Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit miercurea aceasta, dar n-a ajuns la o concluzie privind vinovații (de menționat că Rusia are drept de veto pe deciziile de acolo). Evident, armata siriană neagă implicarea.

Iată de ce este mai legitimă versiunea care afirmă vina regimului lui Bashar, versiune susținută de Statele Unite, Franţa sau Marea Britanie:

  • Khan Shaykhun face parte din provincia Idlib care este controlată de rebeli (anti-Assad) și facțiuni islamiste extremiste (anti-Assad). În regiune s-au refugiat numeroși civili fugiți din Alep sau Damasc. Practic ar însemna ca rebelii să se gazeze pe ei înșiși; 
  • Rebelii nu au acces la instrumentele necesare unor atacuri de asemenea amploare, în timp ce Assad deține un arsenal unic în lume. Nu există date care să arate că rebelii au acces la cantitățile imense de substanțe toxice necesare unor atacuri de amploare, în vreme ce guvernul deținea numeroase baze de producție, cu cele mai mari stocuri din lume, după evaluările din 2014 ale Organisation for the Prohibition of Chemical Weapons (OPCW)
  • Syrian Observatory for Human Rights a atras atenția că avioanele din care au fost aruncate bombele chimice din 4 aprilie erau de tipul celor deținute de guvern (Sukhoi 22); 
  • Un caz de atac chimic din 2013, care a apucat să fie documentat, reafirmă teoria că rebelii nu dețineau arsenalul necesar atacului din anul respectiv, care a ucis sute de oameni. Și de data aceea uciderile au avut loc într-o zonă controlată de rebeli.

Gazul sarin

Cel mai probabil, substanța folosită în atacul din 4 aprilie a fost gazul sarin, deși există și alte gaze toxice care produc simptome precum cele expuse în imaginile din Khan Shaykhun: convulsii, sufocare, spumă la gură, ochi ieșiți din orbite.

Iată un doctor de acolo care explică suferința pacienților săi:

Gazul sarin nu are miros și acționează practic prin alterarea neurotransmițătorilor (care ajută la transmiterea impulsurilor nervoase în sinapse). Așa că organismul, care în mod normal reacționează echilibrat la stimului, începe să piardă controlul și să amplifice reacțiile. Oamenii care inhalează gazul lăcrimează în exces, salivează în exces, vomită, defechează. Până mor.

Începuturile folosirii armelor chimice arată foarte bine în ce lume nebună trăim.

Inventatorul îngrășămintelor artificiale, Fritz Haber, care a primit și premiul Nobel fiindcă a salvat omenirea de la foamete în felul acesta, a contribuit masiv la descoperirea armei chimice care folosește clorul.

Mai mult, a mers el însuși pe front să asiste la folosirea acestuia— în 1915 armata germană a ucis 5.000 de soldați din partea Aliaților cu peste 100 de tone de gaz toxic. Oamenii au murit înecați pe uscat, în dureri. Se spune că soția lui Fritz Haber s-a sinucis din cauza asta, iar el a plecat pe front a doua zi. Cert este că Haber, născut dintr-o familie de evrei în Prusia, a contribuit la masiva crimă de război și nu pare să fi regretat asta vreodată. 

Tot germanii, de data asta prin anii 30, au descoperit gazul sarin cu ajutorul chimistului Gerhard Schrade.

În 1988, 5.000 de kurzi au fost uciși cu gaz sarin la Halahbja, de irakieni. De-a lungul anilor alte sute de oameni au continuat să moară așa.

În 4 aprilie 2017: victimele din Siria (atenție imagini explicite).

Contextul din Siria

De mai bine de 6 ani comunitatea internațională și ONU asistă pasiv la atrocitățile comise în Siria, în timp ce niște jurnaliști și în special cetățenii sirieni transmit live cum sunt carne de tun în războiul dintre guvern diverse facțiuni.

Cel mai crunt actor pare însăși regimul lui Assad, care deține cele mai multe resurse și nu se ferește să-și extermine cetățeni nevinovați în lupta pentru păstrarea puterii.

Un bun exemplu este recâștigarea Alepului de către Assad la final de 2016. După o campanie în care au fost exterminați sistematic cetățeni (folosiți ca scuturi de toate taberele, lăsați să moară de foame etc.) Assad și-a luat angajamentul că va evacua populația civilă, dar crimele au continuat, după cum arată jurnalistul Ben Taub, unul dintre cei mai buni reporteri pe subiect.

Până în 2017 peste 10 milioane de sirieni au ajuns refugiați, dintre care 5 milioane în afara Siriei și restul intern.

Cu toată evoluția tehnologică și socială din Occident, liderii au rămas incapabili să adreseze astfel de tragedii colective și nici n-au interesul să se schimbe, fiindcă cetățenii de aici continuă să-și vadă de vieți și să-i voteze pe alte criterii.

 

Despre autoare: Laura Ștefănuț (follow): Jurnalistă, a publicat în presa internațională, a fost coautoarea unor cărți și rapoarte pe tema mass-media și este membră a presei independente din România (Brrlog, Casa Jurnalistului).

De aceeași autoare:

Situația din Rusia explicată pe scurt

Balena e doar un joc media și politic

Matematica Binelui

Cum am primit pumni când puneam întrebări la mitingul pro PSD

Cel mai sincer politician din Balcani

Disclaimer: Versiunea inițială a textul a menționat în mod eronat anul 1925, în loc de 1915.