Sari la conținut

Ce șanse are Iohannis să blocheze planurile PSD-ALDE

Atacurile președintelui României la adresa coaliției de guvernământ, de miercuri, ridică o întrebare esențială: ce șanse mai are să le oprească planurile, ”revoluționarea” fiscalității și a justiției, în condițiile în care PSD și ALDE controlează Prlamentul, cvasitotalitatea puterii executive, Curtea Constituțională și au reușit să-și facă aliați importanți în multe alte instituții cheie?

Fix acum un an, Klaus Iohannis încheia o altă lungă perioadă de tăcere auto-impusă și începea să se poziționeze public ca un președinte implicat, dacă nu chiar jucător. Transmitea mesaje tranșante Parlamentului după voturile pentru protejarea unor inculpați, sugera unui fost ministru să-și dea demisia din Parlament și anunța finalul experimentului de guvernare tehnocrată, precizând că viitorul executiv nu va fi altfel decât politic.

Îl soma pe Dacian Cioloș să își declare măcar simpatia față de un partid, dacă își dorea un al doilea mandat de premier. Transmitea imperativ PNL să își rezolve rapid problema generată de inculparea unuia dintre copreședinți. Dar, cel mai important, declara ferm că nu va desemna pentru funcția de premier o persoană urmărită penal sau condamnată, indiferent pe cine vor propune partidele.

La vremea respectivă, poziția tranșantă a președintelui prin care anunța, de fapt, că nu îl va nominaliza ca premier pe Liviu Dragnea, chiar dacă PSD va câștiga alegerile, părea extrem de riscantă. De ce? Pentru că, după alegerile locale, devenise aproape cert că PSD va lau cel mai bun scor. Și cu toate astea, Iohannis a ales să nu tacă, să nu lase în coadă de pește chestiunea desemnării viitorului premier. Și-a pus cu bună știință PSD-ul în cap, într-un moment în care ar fi fost mult mai prudent să tacă.

În final, președintele și-a impus punctul de vedere iar Liviu Dragnea nu a ajuns premier. În schimb, a pierdut pe alte fronturi, la fel de importante. Indiferent ce planuri a avut pentru PNL sau pentru Dacian Cioloș ele nu au devenit realitate. Partidul care l-a susținut la prezidențiale a luat un scor mediocru și a deschis calea spre o guvernare PSD – ALDE cu mână forte. A fost nevoie de intervenția sa și a străzii, in extremis, în februarie, pentru a împiedica transformarea rezultatului electoral de anul trecut într-o catastrofă pentru România.

După cum vedem de câteva luni bune, nici vorbă ca acest risc să fi dispărut. Din contră, el a crescut din nou până la nivelul critic de astă iarnă. Dacă nu cumva l-a și depășit. Pentru că la începutul anului era vorba doar de justiție, în timp ce azi vorbim și de un risc economic. După cum spun răspicat sute de experți din toate segmentele profesionale, materializarea politicilor populiste izvorâte din programul de guvernare ne-ar putea costa imens, pe termen lung!

Din acest motiv, Klaus Iohannis nu mai are spațiu de manevră. Dacă anul trecut și-a permis să creadă că va putea coabita cu oricine câștigă alegerile, că va reuși să neutralizeze influența a doi-trei lideri toxici și să-i oblige să respecte liniile roșii, între timp a aflat cât de scump pot fi plătite naivitatea, idealismul, superficialitatea sau lipsa unei strategii pe termen lung. Ținta este chiar el.

Și dacă mai avea vreun dubiu, probabil i-a fost spulberat, joi, de Călin Popescu Tăriceanu: ”Ați fost ales de ”statul paralel” să câștigați alegerile pentru că sunteți șantajabil cu dosare penale și, deci, ușor de manevrat de cei care controlează cu adevărat ”statul paralel”. Ce mai poate aștepta președintele după o asemenea declarație? Un singur lucru. Suspendarea. Nici măcar nu mai este un plan ascuns. Liderul ALDE îl acuză săptămânal că încalcă Constituția.

Dar și dacă PSD nu va fi de acord cu Tăriceanu și nu vor începe procedurile de suspendare, de teamă că vor antagoniza milioane de oameni care ies, totuși, la vot în momente cu încărcătură emoțională mare, pentru a preîntâmpina o mare nedreptate, asta nu înseamnă că vor renunța la planul de a-i lua președintelui puterea.

După ce vor fi reușit să treacă modificările la legile justiției, și îl vor fi scos, de facto, din mecanismul de numire a procurorilor șefi, îi vor lua prerogativele în privința numirii șefilor de servicii de informații. Dacă le reușesc cele două obiective, preluarea controlului asupra parchetelor și a serviciilor secrete, după ce au reușit să își atragă, deja, numeroși judecători de partea lor, vor avea tot răgazul pe care și-l doresc pentru a demara suspendarea într-un moment cu riscuri minime.

Nu am trecut cu mult de jumătatea mandatului lui Klaus Iohannis și ne aflăm în cel mai dificil moment al președinției sale. Coincidență sau nu, într-un moment similar au intervenit și cele mai importante crize din mandatele președinților Traian Băsescu și Emil Constantinescu.

Mineriada din 1999, la doi ani și două luni de la victoria lui Constantinescu în fața lui Iliescu. Suspendarea din 2007, la doi ani și patru luni de la victoria lui Băsescu în fața lui Năstase. Suspendarea din 2012, la doi ani și 8 luni de la victoria lui Băsescu în fața lui Geoană. Începutul crizei în care ne aflăm, asaltul din ianuarie împotriva justiției, la doi ani și două luni de la victoria lui Iohannis împotriva lui Ponta.

Aceste înfrângeri în alegerile prezidențiale încearcă PSD, alături de vechiul lor aliat, Tăriceanu, să le răzbune prin atacarea instituțiilor care le-au scăpat din mână sau prin comisii parlamentare care să demonstreze că, de fapt, nu le-au pierdut, ci le-au fost furate. Iar până acum, le-a ieșit destul de bine. Constantinescu nu și-a mai revenit după mineriada din 1999. Băsescu a supraviețuit suspendării din 2007, dar a pierdut puterea executivă, odată cu alierea lui Tăriceanu cu PSD. A supraviețuit și celei din 2012, dar forța sa a scăzut considerabil.

Va reuși Iohannis să rupă acest tipar? Depinde de cât de mult a înțeles în cei aproape trei ani de mandat ai săi și din cei ai predecesorilor. Depinde de cât de motivați, pricepuți și loiali îi sunt aliații. Depinde de cât de mult vor reuși să convingă, din nou, strada despre ce îi așteaptă dacă PSD și ALDE își duc planul până la capăt.

Marea provocare pentru președinte și aliații săi este că se luptă simultan cu patru grupări distincte care, din februarie încoace, și-au pus deoparte divergențele, și-au unit eforturile și acționează ca un corp comun. În decembrie, după scorul obținut de PSD, au crezut că președintele va fi redus rapid la tăcere și nu și-au bătut capul cu un plan deștept. Practic, i-au dat comanda pe mână lui Iordache. Au realizat prea târziu ce greșeală au făcut, au trebuit să se retragă, dar și-au învățat lecția și au realizat că dacă nu își sincronizează eforturile nu vor învinge.

Cel mai numeros grup este cel al baronilor locali din PSD, conduși de Liviu Dragnea. Au bani și controlează o bună parte din guvern și numeroase instituții subordonate. În plus, beneficiază de sprijinul unor foști și actuali ofițeri din serviciile de informații, pe care îi țin aproape de ani buni. Cu ajutorul lor, dar nu numai, au reușit să penetreze câteva instanțe importante, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Al doilea grup este cel al oamenilor lui Ion Iliescu. Nu este numeros, dar foarte influent pentru că se bazează pe rețele vechi și are conexiuni externe cu cei mai mari dușmani ai parteneriatelor strategice ale României. Din el fac parte trei dintre cei mai agresivi luptători împotriva DNA și ai serviciilor de informații, toți oameni de casă ai fostului președinte: Șerban Nicolae, Dumitru Iliescu și Valer Dorneanu.

Primul a coordonat loviturile concepute în Parlament și susține la televiziuni teza Occidentului care ne vrea colonie. ”Mitică” Iliescu alimentează cu informații propaganda anti - ”binom” și convinge diverși ofițeri să atace serviciile din care au fost dați afară după 2005. Valer Dorneanu este piesa cea mai grea a lui Ion Iliescu. El îi dirijează pe mulți dintre judecătorii Curții Constituționale, inclusiv pe Daniel Morar, pentru a da decizii care să-i ajute personal pe Liviu Dragnea și pe Călin Popescu Tăriceanu, sau proiectele lor și pentru a bloca activitatea instituțiilor ”ostile”.

Al treilea grup este cel al lui Călin Popescu Tăriceanu. Chiar dacă șeful ALDE pare legat ombilical de Liviu Dragnea, realitatea este că agenda celor doi nu are atât de multe puncte comune. Dar este suficient că amândoi își doresc să pună DNA pe butuci și să-l lase pe Klaus Iohannis cu cât mai puține și inofensive prerogative.

Tăriceanu aduce la arsenalul comun al grupului și priceperea unor filiere vechi DIE, experte in jocul duplicitar, plasate strategic pe axa Rusia – Ungaria, dar și cu legături de afaceri puternice cu Franța. Deloc neglijabil, președintele Senatului este și o curea de legătură cu mulți oameni de afaceri anchetați de DNA și dispuși să finanțeze o luptă de gherilă împotriva Laurei Codruța Kovesi.

Al patrulea grup este constituit din oameni de afaceri anchetați sau condamnați pentru corupție și colaboratori de ai lor, foști șefi sau angajați din instituții ale statului, la rândul lor scoși din joc de DNA sau DIICOT. Dar nu sunt aceiași ca prietenii lui Tăriceanu. Ei sunt rețeaua care a prosperat sub Traian Băsescu.

Spre deosebire de Iliescu și Tăriceanu și, mai nou, Dragnea, ei nu privesc cu speranță spre Rusia. Nici nu îi interesează ca România să se alăture grupului de la Vișegrad. Nici nu îi consideră pe americani dușmanii poporului. Nu au vreo afinitate ideologică cu Vestul dar nici nu sunt legați de puteri ostile prin angajamente secrete sau prin relații de afaceri privilegiate.

Cu toate acestea, au devenit o armată redutabilă anti-Iohannis din trei motive. Sunt forte motivați de dorința de răzbunare față de Kovesi. Au bani. Și au informații din interiorul statului, concrete și proaspete, nu precum cele ale lui Mitică Iliescu, de la foștii funcționari pe care i-au avut pe ștatele de plată.

Ei furnizează oamenilor de afaceri muniția informațională, detaliile relației SRI - DNA, cele reale dar și multe inventate, care la rândul lor plătesc televiziuni si jurnaliști care să le ventileze. Și tot ei sunt cei care printr-o regie simplă se grabesc să confirme dezvăluirile dupa ce sunt făcute publice.

Susținerea președintelui pentru șefa DNA a fost un motiv suficient pentru ca mogulii portocalii să se alăture grupurilor lui Dragnea, Iliescu și Tăriceanu. Tot ce speră este ca odată Iohannis scos din ecuația numirilor în justiție, Kovesi va cădea iar ”noua justiție” îi va reabilita și, de ce nu, despăgubi pentru prejudiciile aduse de ”statul paralel”.

Stat paralel care, de altfel, i-a ajutat, multă vreme, pe acești oameni de afaceri și în care șefii de instituții plătiți de ei dar trași pe tușă de DNA au lucrat cu sârg, fără mustrări de conștiință, căsăpind la rândul lor diverși inamici ai celor care i-au pus în funcții.

Forța acestor grupuri este redutabilă. S-a văzut în ultimele luni în anvergura asaltului mediatic pe care îl coordonează, în deciziile Înaltei Curți de a relua procesele în care sunt judecați liderii PSD și ALDE, în deciziile aproape incredibile date de Curtea Constituțională, în declarațiile publice ale lui Valer Dorneanu, care a ridiculizat munca procurorilor DNA în dosarul ”Belina”, în alinierea politicii externe, coordonată de Teodor Meleșcanu, la prioritățile Ungariei, în transformarea atacurilor lui Călin Popescu Tăriceanu la adresa ambasadorului SUA în linie de comunicare oficială a Parlamentului.

Klaus Iohannis are la rândul său pârghii de a bloca unele dintre acțiunile grupurilor care îl vor demis sau măcar transformat în spectator. Scoaterea din guvern a lui Sevil Shhaideh, de exemplu, a fost o dovadă că nu este lipsit de putere și că nici nu se va preda. Poate părea puțin dar nu este.

Așa cum nu este nici întâmplătoare și nici lipsită de semnificații decizia de vineri a premierului de a amâna ședința de guvern în care ar fi trebuit aprobată ”revoluția fiscală”, a doua zi după criticile președintelui. Vom vedea luni dacă Mihai Tudose are suficientă forță pentru a modifica unele măsuri, ca să atenueze efectul negativ al măsurilor izvorâte din Biblia lui Dragnea, dar nu este exclus ca acest lucru să se întâmple.

Însă chiar și dacă o va face, asta nu va schimba mult situația. Pentru că marele focar de conflict rămâne pachetul de legi ale Justiției, care va fi dezbătut în Parlament. La cum arată lucrurile acum, este greu de crezut că nu se va ajunge la o nouă coliziune frontală între președinte și adversarii săi. Moment în care, cel mai probabil, deznodământul va fi decis, ca și în iarnă, de reacția celor cărora nu le este indiferent dacă România redevine provincia amărâtă și prăduită fără milă din vremea lui Iliescu. Șansele lui Iohannis de a bloca planurile PSD – ALDE sunt șansele unei mobilizări civice de proporțiile celei din februarie.