Cine ar putea fi următorul președinte al Franței?

Data actualizării: Data publicării:
Dominique Moisi
Dominique Moisi
Profesor la Institutul de Studii Politice din Paris (Sciences Po), este consultant senior al Institutului Francez pentru Relații Internaționale și predă la King’s College, în Londra. Este autorul cărții La Géopolitique des Séries ou le triomphe de la peur.
Nicolas Sarkozy
Foto: Guliver/GettyImages

Lipsa de popularitate a lui Hollande și teama creată de recentele atacuri teroriste îl pot relansa pe Sarkozy, după modelul Donald Trump.

Nicolas Sarkozy
Foto: Franck Prevel/Getty Images

PARIS – Anunțul fostului Președinte Nicolas Sarkozy că va candida din nou n-a fost o surpriză. Era greu să iei în serios declarația sa din 2012, că a terminat cu politica, după pierderea alegerilor în favoarea socialistului François Hollande.

Sarkozy n-a fost niciodată genul care să stea prea mult departe de lumina reflectoarelor. Nu și-a acceptat niciodată înfrângerea. Ca Germania după Primul Război Mondial, el a fost devorat de dorința de revanșă, amplificată de o permanentă și prost camuflată sete de putere.

Astăzi, ajutat de lipsa de popularitate a lui Hollande, Sarkozy începe să creadă că francezii sunt pregătiți să-l reprimească.

Hollande și contextul actual din Franța îl ajută pe Sarkozy

În loc să-l preocupe propria reputație compromisă, reflectată încă de sondaje, Sarkozy speră la o repetare a rezultatului alegerilor din 2007, cu triumful facil pe care l-a obținut în fața candidatei socialiste Ségolène Royal (fostă parteneră a lui Hollande).

Speranțele nu sunt nefondate. Chiar dacă oamenii îl plac sau nu pe Sarkozy, adevărul este că în mandatul lui Hollande starea economică, socială și de securitate din Franța s-au degradat — și mulți îl consideră pe Hollande direct responsabil.

În plus, situația actuală ar putea dăuna în egală măsură și rivalilor lui Sarkozy din Partidul Republican. Alain Juppé, principalul competitor la nominalizarea partidului, ar putea vedea că abordarea sa moderată devine un handicap (mai ales odată cu intrarea în cursă a lui Sarkozy).

Ambele campanii se concentrează pe identitatea franceză.

Dar acolo unde Juppé (care a lansat sintagma “l’identité heureuse” - fericita identitate) încearcă să depășească divizarea societății franceze, Sarkozy pare gata să profite de aceasta și să prezinte islamul ca pe o amenințare fundamentală la adresa modului de viață francez.

În actuala stare de spirit, înrăutățită de recentele atacuri teroriste (de la masacrul celor 86 de persoane în atacul camionului de la Nisa, la uciderea unui preot în Normandia), abordarea lui Sarkozy poate da rezultate.

Gândiți-vă la interzicerea burkini (costum de baie ce acoperă tot corpul, preferat de unele femei musulmane). Într-o societate liberă și diversă, îmbrăcămintea ce permite unui grup de femei să se bucure confortabil de o activitate plăcută ar trebui să fie binevenită. Totuși femeile musulmane sunt astăzi atacate pentru că poartă burkini, amendate de poliție și chiar obligate să le dezbrace (ca în recentul caz de la Nisa). 

Chiar dacă unii denunță această interdicție, mulți cetățeni francezi o susțin. Chiar și eu am văzut reacțiile disprețuitoare ale oamenilor la vederea unei femei musulmane acoperite, care se bălăcea în apă cu familia — pe o plajă franceză unde burkini nu a fost oficial interzisă. Am auzit chiar un tânăr care a spus că imaginea pe care o vede îl face să-și dorească “să-i împuște pe toți”. E clar că deschisa și diversa societate franceză este acum istorie.

Sarkozy a înțeles bine starea de spirit populară. El știe că francezii sunt furioși și în defensivă și vrea să folosească aceste emoții pentru a câștiga adepți inclusiv prin atragerea unor voturi de la Frontul Național de extremă dreapta condus de Marine Le Pen.

Sarkozy seamănă cu Donald Trump, candidatul american la președinție, care a câștigat mase de votanți furioși, fiindcă a jucat rolul de salvator al unei mărețe țări aflate în declin.

Dar Sarkozy ar putea descoperi că tocmai spaimele pe care el le întreține i-ar putea îndepărta pe eventualii votanți. Expansivitatea și ticurile sale nervoase, l-ar putea face să nu pară un leader ferm și de încredere, de care are atâta nevoie o populație aflată la capătul răbdării.

Vom afla în curând cum stau lucrurile. Sondajele de opinie vor arăta cum îl percep francezii pe reinventatul Sarkozy. Mai contează motivele pentru care votanții i-au retras spijinul acum patru ani? Îl va transforma noul context în cea mai bună opțiune a Franței?

Și mai edificatoare vor fi alegerile pentru nominalizarea din partid, în noiembrie.

Din cauza slabei popularități a lui Hollande, toți ne așteptăm ca noul președinte al Franței să fie câștigătorul nominalizării din Partidul Republican.

Și chiar dacă Juppé rămâne până acum în topul sondajelor de opinie, e posibil ca francezii să respingă politica “fericitei identități” franceze în favoarea viziunii mai sumbre a lui Sarkozy.
Eu încă mai cred că Juppé are cele mai mari șanse să ajungă noul președinte al Franței. În termeni de vârstă și profil, el aduce a versiunea franceză a lui Hillary Clinton — mai experimentat în exercitarea puterii decât în cucerirea ei.

Dar frica e o armă puternică iar Sarkozy, la fel ca Trump, e nerăbdător să o folosească.

Despre autor:

Este profesor la Institutul de Studii Politice din Paris (Sciences Po), este consultant senior al Institutului Francez pentru Relații Internaționale și predă la King’s College, în Londra. Este autorul cărții La Géopolitique des Séries ou le triomphe de la peur.

Editor: Laura Ștefănuț (contact: laura.stefanut@digi24.ro)

Copyright ProjectSyndicate

Partenerii noștri