Sari la conținut
News Alert

Cum a recunoscut Băsescu că nu avea motive să ceară demisia lui Ponta, Vâlcov, Arafat sau Corlăţean

Marţi, DNA dispune urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu, pe care procurorii anti-corupţie îl acuză de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului în dosarul „Ferma Băneasa”. Pe acest fond, din zona inamicilor politici încep să curgă primele solicitări publice adresate lui Tăriceanu, de a renunţa la funcţia de preşedinte al Senatului.

Până aici, nimic anormal pentru evoluţia unei asemenea afaceri într-un stat civilizat, eventual cu excepţia deciziei comunicate încă din prima secundă de împricinat - că nu-şi va îngheţa cariera politică de dragul bunului simţ.

Aş zice că pentru standardele morale ale celui în cauză, e o atitudine ce ţine de normalitate, nu de opusul ei.

Surpriza apare, însă, a doua zi.

Traian Băsescu, fost preşedinte al României, cu merite incontestabile în promovarea ideii de stat de drept de-a lungul mandatelor sale, susţine că Tăriceanu „nu are motive să demisioneze. Ei nu au, în ALDE, în criterii de integritate, demisia din funcţie când eşti pus sub urmărire penală. Atunci funcţionează principiul constituţional că nu eşti vinovat până nu eşti condamnat. Funcţionează prezumţia de nevinovăţie“.

ALDE, completează fostul şef de stat, nu a introdus asemenea criterii, "cum s-a repezit PSD să-şi pună".

Curat bizară poziţionare, curat bizar aerul pedagogic pe care-l mai şi degajă.

Sublimă, totodată, lipsa de substanţă a argumentului.

După cum limpede reiese, caracteristica principală a reacţiei lui Traian Băsescu ţine de reducerea ei la o explicaţie strict tehnică: ALDE nu a prevăzut în criteriile sale de integritate demisia pentru acest tip de motive, deci omul n-are de ce să renunţe la funcţie. Punct!

Cum de s-a mulţumit doar cu atât Traian Băsescu?

E o întrebare bună, dar dacă avem în vedere cum a decurs relaţia dintre Băsescu şi anti-corupţie, Băsescu şi DNA, Băsescu şi Kovesi, Băsescu şi SRI, după plecarea sa de la Cotroceni, dacă avem în vedere, de exemplu, comentariile sale pe cazul Udrea, ei bine nu cred că surpriza produsă de această dată a fost chiar totală.

Prin urmare haideţi să luăm ca epicentru tocmai abordarea asta strict „tehnică” şi să o demontăm punct cu punct.

Spune Traian Băsescu: criteriile de integritate ale ALDE nu impun demisia lui Tăriceanu pentru că a fost pus sub urmărire penală într-un dosar de corupţie, situaţia nefiind aceeaşi ca la PSD, care s-ar fi grăbit să adopte standarde ceva mai stricte.

Bun, dar faptele ne arată altceva.

Lipsa unor criterii de integritate în partid nu l-a împiedicat niciodată pe Traian Băsescu să ceară demisia unor demnitari PSD. Sau din alte zone.

PSD a adoptat acele criterii la 9 decembrie 2015.

Or, vă invit, mai jos, să facem împreună un inventar al demisiilor cerute de fostul preşedinte, deşi criteriile de integritate pe care le invocă azi în cazul Tăriceanu nu impuneau aşa ceva dintr-un singur motiv: NU EXISTAU.

*Februarie 2013. Băsescu recunoaşte că l-ar revoca oricând pe Relu Fenechiu de la cârma Ministerului Transporturilor: "Dacă premierul îmi trimite în noaptea aceasta o propunere de revocare a lui Fenechiu, vă asigur că nu îl găseşte răsăritul soarelui ministru". Fenechiu fusese trimis în judecată încă din 2012 în afacerea „Transformatorul”, dosar în care a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare (sentinţă pronunţată în ianuarie 2014).

*15 martie 2015. Băsescu cere plecarea din Guvern a lui Darius Vâlcov.

Domnule Preşedinte Iohannis,
Domnule Prim Ministru Ponta,
Ştiu că este weekend, dar ministrul de finanţe al României a fost pus sub învinuire pentru presupuse fapte de corupţie (nu spun că este vinovat). Vă rog înţelegeţi că orice oră de întârziere în remanierea ministrului de finanţe Vâlcov are efecte grave de credibilitate politică în exterior, pe pieţele financiare dar şi pe cursul de schimb. Faceţi remanierea domnului Vâlcov înainte de ziua de luni (am sperat că o faceţi azi)”.

*16 martie 2015. Băsescu întăreşte cele afirmate în ajun.

Din păcate, cred că nici premierul și nici președintele nu înțeleg ce înseamnă să menți un ministru al Finanțelor care este deja pus sub învinuire”.

*14 iunie 2015. Băsescu consideră că Ponta trebuie să demisioneze rapid.

"Un premier care trebuie să plece. Nu neapărat că are niște acuzații, ci pentru faptul că nu a vrut să se prezinte în fața Justiției să își rezolve acuzațiile. Un politician responsabil, care spune <<nu-i adevărat, nu am fost în conflict de interese>>, cerea propriei lui majorități să voteze încuviințarea urmăririi penale, mă duceam în fața judecătorului, probam că procurorul a exagerat sau a dezinformat, și reveneam în politică cu fruntea sus. Așa, el s-a ascuns ca struțul, și, din cât e de înalt, a mai rămas doar așa, o gămălie, ca om politic".

*Noiembrie 2014. E o lună plină pentru Traian Băsescu. Şef al statului la acea oră, el cere demisia lui Titus Corlăţean şi a lui Bogdan Stanoevici: ”Neajunsurile semnalate au împiedicat cetățenii români să-și exercite dreptul constituțional de a-și alege președintele. În aceste condiții, se impune demisia ministrului Afacerilor Externe, domnul Titus Corlăţean, și a ministrului delegat pentru Românii de Pretutindeni, domnul Bogdan Stanoevici.

*4 decembrie 2015. Băsescu reia solicitarea publică adresată lui Victor Ponta, de a demisiona. „Devine de neînţeles frenezia cu care domnul Ponta încearcă să formeze un guvern în jurul său. Politicianul Ponta e complet discreditat în UE, e un element de discreditare şi pentru România, indiferent de majoditatea din Parlament. În Europa nu s-a uitat faptul că a fost unul din artizanii loviturii de stat din 2012. La aceasta a adăugat înclinaţia sa de lipsă de democraţie la alegerile prezidenţiale, când, deşi responsabilitatea organizării alegerilor aparţine guvernului, nu s-au asigurat condiţii pentru desfăşurarea votului. Nimeni din UE nu crede că a fost o întâmplare, ci că a fost un blocaj realizat de guvern. În al treilea rând, plagiatul domniei sale. N-a existat demnitar în Europa care să nu demisioneze atunci când a fost acuzat de plagiat. Pentru europeni contează. Public, îl rog pe Ponta să formeze un nou guvern dar din care el să lipsească. Pentru binele României. A devenit un bolovan de piciorul României”.

*Lună plină se dovedeşte a fi şi noiembrie 2015. Traian Băsescu lansează şarje noi, către trei demnitari din guvern: premierul Dacian Cioloşministrul Finanţelor, Anca Dragu, şi secretarul de stat din MAI, Raed Arafat.

"În locul doamnei de la Ministerul de Finanţe, care ştie foarte bine ce înseamnă a urma politica fostului guvern, mi-aş cam da demisia. Lucrul pe care l-aş face şi dacă aş fi în locul premierului tehnocrat Cioloş, care demonstrează că nu este nicio deosebire în abordare între tehnocraţi şi politicieni. Ei au consolidat abordările politice", a mai precizat fostul preşedinte.

- ”Arafat dacă nu este schimbat sau nu se va retrage va face mult rău sistemului de urgenţă din România. El trebuie să îşi schimbe mentalitatea altfel va face mult rău. Avem sisteme care pot fi cuplate la sistemul naţional. Am văzut că acum zice că acum a primit o lecţie. Arafat este un etatist convins şi el nu înţelege ce înseamnă concurența”.

Pornind tocmai de la argumentele fostului preşedinte, pe cazul Tăriceanu, oare cu ce temei le-a cerut demisia Traian Băsescu acestor oameni?