Sari la conținut
News Alert

Cum manipulează politicienii statisticile demografice pentru a crește numărul de parlamentari

Guvernul stabilește astăzi data alegerilor parlamentare. Că va fi 4 decembrie sau 11 decembrie contează mai puțin. Mai important este că vom merge la urne și, implicit, vom gira patru mari păcăleli orchestrate de clasa politică în ultimii ani. Este vorba de numărul românilor cu drept de vot, constant în creștere în ciuda declinului demografic, de așa-zisa reducere a numărului de parlamentari și, nu în ultimul rând, de introducerea votului prin corespondență și de trierea candidaților după criterii de integritate.

Scade populația, crește electoratul. Din datele autorităților române, avem 18,277 milioane de cetățeni cu drept de vot și 3,976 milioane de minori. Adică, peste 22,2 milioane de locuitori. Or, statisticile europene arată că suntem în picaj demografic, România ajungând la o populație de 19,76 milioane. Avem toate motivele atunci, fără a cădea în retorica USL din anul 2012, să ne întrebăm: care este adevărul? Nu de alta, dar o diferență de circa 2,5 milioane nu este de ici, de colo.

Potrivit situației comunicate pe 4 august de Autoritatea Electorală Permanentă, erau înscriși în Registrul electoral 18.277.372 de cetățeni cu drept de vot, cu 2.295 mai mulți decât pe 4 iulie. Este vorba de a treia creștere consecutivă și de a noua din ultimul an, comunicată de AEP în urma modificărilor operate în Registrul electoral de primari. Aceasta în contextul în care, conform Eurostat, România se află în topul țărilor cu cele mai mari rate ale declinului demografic, iar estimarea arată că în trei decenii țara noastră va avea sub 15 milioane de locuitori. De-a lungul ultimilor ani, reprezentanții AEP au încercat să explice paradoxul prin faptul că, după Revoluție încoace, numărul românilor care au dobândit drept de vot a fost mai mare decât cel al celor care au decedat. Totuși, dacă adăugăm la cele 18,277 de milioane de cetățeni cu drept de vot doar cele 3,976 de milioane de minori (cifră comunicată de Institutul Național de Statistică, la 1 iunie 2016), fără a-i socoti pe cei care și-au pierdut drepturile electorale și pe cei care sunt în țară ori prin străinătate fără acte valabile, tot rezultă că România ar avea vreo 22,253 de milioane de locuitori. Or, după cum am spus, Eurostat a arătat că țara noastră avea la 1 ianuarie 2016 o populație de 19,76 milioane de locuitori.

De ce contează atât de mult numărul comunicat de locuitori, respectiv de alegători? După primul se calculează numărul de senatori și deputați, prin împărțirea la norma de reprezentare (un deputat la 73.000 de locuitori și un senator la 168.000 de locuitori). Bine, și aici politicienii au avut grijă să-și ia, chiar prin lege, măsuri de precauție: nu pot fi mai puțin de patru deputați și de doi senatori într-un județ. Or, dacă ne uităm, de pildă, la județul Covasna, declarat de INS ca având sub 230 de mii de locuitori, rezultă dintr-un foc un deputat și un senator în plus. Cât despre numărul de alegători, plecând de la acesta se calculează numărul de semnături de susținere pe care trebuie să le depună, odată cu lista de candidați, partidele, alianțele politice sau electorale.

Numărul senatorilor și deputaților, ca în 2004. Viitorul Legislativ va avea 466 de membri (308 deputați, 134 senatori, 18 reprezentanți ai minorităților și șase reprezentanți ai diasporei). Cifra a rezultat, prin consens, în 2015, când partidele au modificat și sistemul de vot (revenire la vot pe listă), iar la momentul respectiv toți liderii politici s-au împăunat cu reducerea numărului de parlamentari. Au omis să spună, însă, că reducerea era valabilă doar prin raportare la Parlamentul supradimensionat rezultat după alegerile din 2012. Altfel, în legislatura 2008-2012 am avut 471 de parlamentari, iar în legislatura 2004-2008, 469 de aleși.

Păcăleala este cu atât mai mare dacă ținem cont de referendumul din 2009, din care a rezultat că 7,76 milioane de români (88,84% din cei prezenți la urne) doresc reducerea numărului de parlamentari „la maximum 300 de persoane”. O decizie a Curții Constituționale din 2012 spunea că voința populară nu poate fi ignorată de parlamentari și că orice act normativ adoptat pe subiect cu ignorarea rezultatului referendumului din 2009 vine în contradicție cu Legea fundamentală. Doar că, anul trecut, când Legislativul a adoptat noua lege a alegerilor parlamentare, nici partidele, nici președintele Iohannis nu au solicitat Curții să se pronunțe asupra proiectului. Doar fusese consens, nu?

Votul prin corespondență, incomplet și neatractiv. Posibilitatea ca toți românii, inclusiv cei din străinătate, să poată vota a fost o promisiune a actualului președinte și a PNL. „Adoptarea unei legi care să ofere posibilitatea exprimării dreptului la vot de către toți cetățenii din afara granițelor rămâne o prioritate. Este nu doar o obligație constituțională a clasei politice de a găsi rapid o soluție la această problemă, dar mai ales dovada minimului respect pentru cetățenii noștri aflați în străinătate”, declara Klaus Iohannis în mai 2015.

Să vedem cum stăm la mai bine de un an de la acest angajament. O lege a votului prin corespondență a fost adoptată, dar ea vizează doar alegerile parlamentare. Deci, nu locale, nu prezidențiale. Apoi, această metodă de vot poate fi folosită doar de cetățenii români care pot face dovada domiciliului sau reședinței în străinătate, iar înregistrarea în Registrul electoral nu se poate face și electronic (variantă ce ar fi eliminat costurile de deplasare sau poștale).

Poate și din aceste motive avem, la trei luni și jumătate de la începutul perioadei de înscriere, doar 5.161 de persoane care s-au înscris în Registrul electoral și au menționat că vor să voteze prin corespondență. Suficient pentru ca un fost premier plagiator și trimis în judecată de DNA să comenteze ironic că atâția „sunt în câteva blocuri în Drumul Taberei”, iar alți lideri politici să-și umfle discursurile pe ideea că, oricum, votul prin corespondență nu schimbă substanțial situația.

Integritatea, la coada listei criteriilor. Imediat după protestele masive de anul trecut, partidele s-au grăbit să adopte coduri de integritate și să anunțe pompos că listele de candidați vor fi atent analizate și curățate de suspecți de corupție, plagiatori, incompatibili, etc. La locale, marile partide au încercat un joc de glezne, astfel că cei cu probleme de integritate au candidat ca „independenți”, susținuți intens de filiale. Cum românii au dovedit la locale că nu au o problemă în a vota persoane cu dosare la DNA, ba chiar și primari aflați în momentul votului după gratii, liderii politici nu au nicio presiune în a-și ține promisiunea cu trierea candidaților. Sigur, pe surse, pentru imagine, apar periodic „știri” despre cum vrea Liviu Dragnea, el însuși condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, să împrospăteze garnitura de parlamentari PSD. În fapt, dacă va opera vreo tăiere de nume de pe listă o va face mai probabil din motive ce țin de polițele pe care le are de plătit în partid. Cât despre codul de integritate al PSD, dacă mai avea cineva vreo îndoială, el a fost public aruncat la coș tocmai de Dragnea, când a declarat, în urmă cu câteva săptămâni, că Ponta se va afla „categoric” pe listele PSD pentru parlamentare.

Cât despre PNL, al doilea mare partid și pretendent la formarea viitorului guvern, după ce au dat semnale că își deschid listele pentru tehnocrații din Guvernul Cioloș, liberalii fac acum pasul înapoi. Contează mai mult lupta pentru influență pe care o mai dau prin teritoriu vechii liberali și pedeliștii. În plus, cei care „au muncit la partid” nu au chef să cedeze locuri eligibile pe listă unor specialiști lipsiți de priză la publicul larg doar pentru a face pe plac generației Facebook, diasporei, unor lideri de opinie, etc. La urma urmei, să nu uităm că orice mandat contează, mai ales atunci când vrei să te ascunzi de procurori prin băncile Parlamentului.