Sari la conținut

Cum poate UE să ţină în frâu PSD şi ALDE încă doi ani

Mecanismul de Cooperare şi Verificare, mai cunoscut în spaţiul public prin abrevierea sa, MCV, prezintă, pentru unii lideri de la Bucureşti, deopotrivă mize politice şi personale. Din anumite motive, se apropie ocazia ca potenţialul său să fie redescoperit.

170511_JUNCKER_07_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Din MCV, figuri de prim rang ale actualei coaliţii de guvernare au făcut de-a lungul timpului o temă în sine, variantele de fugă vehiculate în această zonă a spectrului politic variind de la cele „soft” - ridicarea monitorizării pe motiv că au fost îndeplinite condiţiile tehnice –, la cele „hard” - decizie unilaterală a României de a părăsi formatul.

”Raportul MCV arată progrese ireversibile în lupta anticorupție. Voi propune, într-o discuție cu premierul Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea, ca România să transmită Comisiei Europene că nu mai vrea să coopereze în cadrul MCV, care e unul discriminatoriu”, declara Călin Popescu Tăriceanu în ianuarie, cu doar câteva zile înainte de trecerea prin Guvern, #noapteacahotii, a OUG 13 privind modificarea Codurilor penale. 

Un gest, ne amintim, uluitor al Cabinetului Grindeanu şi coaliţiei PSD-ALDE, care nu doar că avea să scoată în stradă sute de mii de români, dar practic şi torpila argumentul ireversibilităţii, folosit de Tăriceanu în susţinerea poziţiei sale.

A fost limpede dintotdeauna, e în continuare clar şi nu va fi altfel nici pe viitor, că sub bagheta a unor personaje ca Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu niciun pas înainte realizat în domenul justiţiei nu poate fi considerat perfect securizat.

Cum spuneam ceva mai sus, există figuri de prim rang ale politicii româneşti pentru care MCV prezintă şi mize personale, nu doar politice, iar Dragnea şi Tăriceanu – unul condamnat penal, celălalt trimis în judecată – conduc plutonul.

În contextul frământărilor interne şi a numeroşilor duşmani pe care îi au lupta anticorupţie şi instituţiile angrenate în acest proces, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost o binecuvântare, o santinelă vigilentă, o pârghie fără de care progresul în consolidarea statului de drept ar fi fost mai mic, iar pericolul unor breşe majore în sferea reformelor din justiţie, mai mare.

În acelaşi timp, nimic nu durează o veşnicie şi poate că, referitor la subiectul discuţiei noastre, nici n-ar fi de dorit.

Pe justiţie şi stat de drept, România va ieşi la un moment dat de sub monitorizarea Comisiei Europene în format MCV, iar momentul pare că se apropie cu repeziciune.

Prezent la Bucureşti în luna mai, preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, s-a referit la această perspectivă în termeni destul de categorici, avansând chiar şi un termen.

„Până în 2019, Mecanismul de Cooperare şi Verificare trebuie să fie anulat”, spunea Juncker acum două luni.

Orizontul temporal avut în vedere de oficialul european are legătură, într-o măsură semnificativă, cu preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE, la începutul acelui an.

Totuşi, indiferent de motive şi independent de circumstanţe care pot întârzia, ori, după caz, grăbi dispariţia MCV, societatea românească şi instituţiile din prima linie a luptei anticorupţie trebuie să se pregătească pentru momentul T0.

Va fi, cu siguranţă, o ironie ca ieşirea Bucureştiului de sub MCV să se producă în timpul unei guvernări PSD, mai neprietenoasă ca nicio alta cu statul de drept. N-ar fi, însă, prima oară când istoria operează cu aşa ceva.

Dar va fi despărţirea de MCV cu adevărat o victorie a trupelor conduse de Dragnea şi Tăriceanu?

Iar simplul fapt că momentul ridicării MCV se apropie, este oare un motiv suficient pentru ca PSD, ALDE, eventual UDMR să deschidă şampania deja?

În fine, este cu totul exclus ca MCV 1.0 să nu fie urmat de o versiune 2.0, sigur, una convenabil camuflată şi neapărat rebotezată?

Aş da celor trei întrebări acelaşi răspuns: NU.

În primul rând, vizita premierului Mihai Tudose la Bruxelles a lăsat să se întrevadă răceala cu care oficialii europeni se raportează la autorităţile de la Bucureşti.

Nu doar că Tudose a fost lăsat singur la conferinţa de presă, dar până şi comisarul Corina Creţu (propusă de PSD) a înţeles să nu insiste prea mult cu tentativa de a salva aparenţele, rezumându-se la banalităţi: „Nu pot să mă pronunţ. Nu cred că se poate da o interpretare politică”. Şi a trecut mai departe.

Creţu a recunoscut, însă, că joaca lui Dragnea de-a guvernele a dat rău de tot în Europa, iar ecourile sunt departe de a se fi stins: „E vorba şi de faptul că această schimbare de guverne nu e un lucru foarte de apreciat în Europa, în orice ţară. Noi insistăm pe nevoia de stabilitate, dar, pe de altă parte, s-a înţeles că a fost o decizie democratică a coaliţiei. Premierul a fost primit foarte repede”. Detalii AICI

Trebuie adăugat că în asemenea situaţii, răceala se traduce într-o crescândă vigilenţă.

În al doilea rând, din ceea ce ne-a transmis premierul Tudose referitor la direcţia discuţiilor pe care le-a purtat pe tema MCV, înţelegem că, deşi vedem tot mai clar că circumstanţe generale sunt favorabile alinierii astrelor pentru ridicarea sa, Guvernul de la Bucureşti nu va fi scutit de eforturi. Iar patronii săi politici nu vor avea ocazia să savureze victoria în felul în care poate s-ar fi aşteptat.

„Liderii europeni sunt mulţumiţi cu ce s-a întâmplat pe MCV, suntem pe drumul cel bun, condiţia e să ne menţinem sensul şi viteza cu care mergem. Domnul ministru al justiţiei va veni până la Bruxelles să explice exact despre ce face el acum”, au fost cuvintele lui Mihai Tudose.

„Nu vor mai fi derapaje de genul surprizelor în cadrul guvernului vom urma un traseu predictibil, cu consultare generală”, a accentuat şeful Executivului român. Detalii AICI.

Suficient de grăitor, cred, pentru a ne imagina atmosfera pe care a găsit-o Tudose în birourile lui Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans!

Atenţie, totodată: faptul că „domnul ministru al Justiţiei va veni până la Bruxelles”, cuprins în exprimarea premierului, nu trebuie scăpat din vedere.

Pe de o parte, găsim aici semnul neîncrederii masive a liderilor Comisiei în puterea politică de la Bucureşti.

Pe de alta, găsim foarte probabil şi semnul unor suspiciuni serioase cu privire la ministrul Tudorel Toader.

Acesta din urmă s-a dovedit până acum un acrobat, iar jocurile făcute, deopotrivă ca ministru al Justiţiei şi ca ministru „puţin-demisionar”, nu permit încă o încadrare definitivă a sa într-o tabără sau alta.

Mai ales că are norocul formidabil ca un actor de calibrul Curţii Constituţionale să îl ajute să respire atunci când îl strânge prea tare menghina formată din comenzile politice ale celor care l-au pus şi îl girează în funcţie, respectiv presiunea societăţii şi a partenerilor strategici.

Problema cea mare şi care, având în vedere comportamentul instituţiei conduse de Valer Dorneanu, promite să persiste, este aceea că lui Tudorel Toader Curtea Constituţională îi oferă alibiuri. Pe baza lor, Toader ar putea călca, la un moment dat, extrem de strâmb.

Deciziile CCR nu doar că sunt tot mai controversate, ci şi tot mai des invazive în raport cu alte puteri în stat (legislativă şi judecătorească, de pildă). Greu de zis cum va putea fi descâlcită această situaţie în viitorul apropiat!

De altfel, asupra mersului pe sârmă executat de Tudorel Toader a avertizat, nu o dată, şi fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu – referitor la evaluarea procurorilor-şefi, anchetarea abuzului în serviciu sau arhiva SIPA.

Comisia Europeană nu pare încă dispusă să închidă ochii la semnalele care curg dinspre Bucureşti, iar premierul Mihai Tudose s-a convins de acest lucru în timpul primei sale vizite în afara ţării, iată, efectuată deloc întâmplător la Bruxelles.

Mai mult, Comisia Europeană are motive suplimentare să adopte o atitudine abrazivă faţă de autorităţile române nu doar pentru dovada relei-credinţe şi a dublului discurs, făcută de guvernarea PSD-ALDE în ultimele şase luni, ci şi dată fiind apropierea momentului la care MCV va fi ridicat.

Îndrăznesc de fapt să merg puţin mai departe şi să spun că, TOCMAI pentru că acel moment se apropie, este de aşteptat ca Bruxelles-ul să se arate tot mai inflexibil faţă tentativele tandemului Dragnea-Tăriceanu de a slăbi statul de drept şi de a încetini progresele în justiţie.

Pentru binele României, dar şi de dragul stabilităţii UE, Comisia Europeană are în continuare ocazia de a folosi MCV-ul la pontenţialul.

Doar că se va impune o schimbare de tactică.

Poate contrar a ceea ce cred alţii, în proximitatea ridicării MCV forţa acestui mecanism nu slăbeşte deloc. Din contră, ea poate fi potenţată dacă va fi ţinută deschisă, în relaţia cu autorităţile de la Bucureşti, „opţiunea nucleară. Altfel spus, dacă Bruxelles-ul va transmite convingător că o răzgândire de ultim moment rămâne posibilă, dacă vor apărea prostii de ultim moment.

Pentru PSD şi ALDE, ridicarea MCV este vitală şi penal vorbind, dar şi politic.

Aceste formaţiuni şi liderii lor făcut din ridicarea monitorizării pe justiţie şi stat de drept o temă premium, înfăţişând-o drept piatră de moară fundamentală.

Care, zic ei, ţine România în loc, îi ştirbeşte suveranitatea şi ne reconfirmă statutul de colonie.

În linii mari, aceasta e naraţiunea pe care PSD şi ALDE au construit-o în jurul MCV, aceasta e gogoaşa pe care au vândut-o scump electoratului lor.

Vă imaginaţi, deci, ce ar însemna ridicarea MCV în timpul guvernării lor!

Vor fi tentaţi să exploateze momentul din toate unghiurile imaginabile şi inimaginabile, se vor afişa în faţa opiniei publice pe calul alb al scoaterii României de sub „jugul” „comisarilor” de la „Înalta Poartă bruxelleză”. Credeţi că e exclus să transforme un asemenea episod într-un act de o însemnătate mai mare chiar şi decât dobândirea independenţei după războiul din 1877-1878? La ce înclinaţii spre misitificare au, ar fi imprudent să zicem NU din start.

Aceasta fiind semnificaţia conferită de lideri ca Dragnea şi Tăriceanu unei monitorizări care, paradoxal, se impusese tocmai din cauza lor şi a altor politicieni ca ei, a nu te folosi de ea în următoarea perioadă, ar fi o eroare majoră.

Nu am motive să cred că oficialii de la Comisia Europeană nu înţeleg pe deplin situaţia de fapt şi acest potenţial pe care MCV îl oferă pe ultima sută de metri. Potenţial care, manevrat cum trebuie, ar putea ţine România departe de derapaje semnificative cel puţin doi ani.

Sigur, rămâne întrebarea ce se va întâmpla după?

E o întrebare validă, dar la fel de adevărat este şi faptul că mai este timp suficient până atunci.

Timp suficient pentru a gândi şi pregăti o schemă care să compenseze, în mod rezonabil, absenţa MCV ca atare.