Sari la conținut

De ce au început condamnările torționarilor comuniști abia acum?

Prin recentele condamnări ale lui Alexandru Vișinescu și Ion Ficior societatea românească a deschis fără îndoială calea justiției pentru crimele politice săvârșite în anii 1950. Tergiversarea acestui proces mai mult de două decenii are varii explicații, în primul rând de natură politică, dar și de natura juridică.

Următoarele motive explică, din punctul meu de vedere, de ce au fost posibile, într-un final, aceste condamnări:

1. Apariția unei noi generații de procurori și judecători. Aceștia au absolvit facultatea și Institutul Magistraturii la finalul anilor 1990, începutul anilor 2000 și au fost expuși dreptului internațional, pe care l-au utilizat pentru a surmonta problemele juridice care blocau procesele;

2. O mai mare independență a justiției față de politic începând cu 2004;

3. Voința politică de a da un răspuns instituțional referitor la crimele trecutului, prin crearea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a Comisiei Tismăneanu și prin modificarea codului penal în 2014;

4. Crearea unui etos la nivel european și global: aplicarea dreptului internațional pentru a facilita procese pentru crime comise de către regimuri dictatoriale.

Pentru a se înțelege importanța recentelor condamnări trebuie să ne întoarcem la anul 1990. Odată cu prăbușirea regimului, foarte multe victime ale regimului comunist au făcut plângeri penale pentru aducerea în justiție a celor vinovați. Au fost foarte multe procese legate de evenimentele din decembrie 1989 — unde nu s-a soluționat însă nimic cu privire la crimele comise în anii 1950.

Nu a existat voință politică, iar justiția era foarte politizată. Procesele din anii 1990 au calificat crimele în cauza drept crime ordinare, precum omor sau abuz în serviciu și nu au utilizat drept internațional. Condamările recente, prin ulitizarea unor categorii precum crime împotriva umanității sau tratamente neomenoase, au creat o altă narațiune, aceea a unui plan sistematic de supunere la tratamente inumane a deținuților politici și de fapt o încălcare flagrantă a dreptului internațional.

Aceste două condamnări au potențialul de a reinterpreta și încadrările juridice în chestiuni legate de crimele din decembrie 1989 sau de mineriade. Extinderea dincolo de aceste cazuri este de fapt miza în acest moment, pentru că mai sunt foarte puțini oficiali comuniști din anii 1950 în viață

Dosarele Vișinescu și Ficior au început cu acuzați de crime împotriva umanității și au sfârșit apoi cu condamnări pentru tratamente neomenoase (tot o categorie de drept international) — din cauză că pedeapsa era mai blândă în fostul cod penal și Constituția României obligă la aplicarea pedepsei mai blânde.

Foto: Alexandru Vișinescu, de Inquamphotos.com/Octav Ganea

Comuniștii au ajutat la condamnarea torționarilor în 2016

A existat discuția că faptele foștilor oficiali comunisti s-ar fi prescris. Unul din contra-argumentele majore a fost că România a semnat în 1969 un acord internațional de imprescribilitate a crimelor de război și a crimelor împotriva umanității. Convenția spunea că aceste crime sunt pedepsibile indiferent de data la care au fost comise — practic acționa pentru trecut.

A fost o convenție retroactivă, pe care comuniștii au inițiat-o și au semnat-o pentru a obliga comunitatea internațională să continue procese referitoare la crimele naziștilor. Această convenție este utilizată în multe părți ale lumii (Argentina, Estonia, Chile, etc.) pentru a rezolva problema prescripției în cazul crimelor foarte grave. Numeroase Constituții ale lumii – inclusiv cea a României – recunosc supremația dreptului internațional asupra dreptului național.

Atunci de ce au început să apară condamnări abia în 2015?

După cum spuneam, în anii 1990 nu a existat voința politică de a iniția astfel de procese. Nici partidul lui Ion Iliescu, nici Convenția Democratică nu au avut un interes clar de a face ceva. După 1989, Corpul judiciar a rămas o lungă perioadă sub influența politicului, iar procurorii au urmat tendința politică.

Exista problema prescripției (15 ani pentru omor) care a fost utilizată pentru a bloca anchetele.

Un alt aspect important: cultura juridică din România era în acea vreme una în care doar legislația națională conta, fără a fi coroborată cu prevederile constituționale sau cu dreptul internațional. În 2014, ne aflam într-o cu totul altă situație. Cel puțin la nivel declarativ, atât Partidul Național Liberal, cât și Partidul Democrat Liberal au avut un discurs favorabil redeschiderii dezbaterii despre trecut.

A apărut o nouă generație de procurori și judecători: mult mai independenți față de politic și care, începând cu 2000, au studiat extensiv drept european și internațional. Denisa Cristodor – procuroarea celor două cazuri (Vișinescu și Ficior n.r.) – și judecătoarea din cazul Vișinescu (Carmen Găină) au absolvit dreptul la jumătatea anilor 1990 și Consiliul Magistraturii în anii 2000. La vremea respectivă se preda foarte multă jurisprudență europeană și modul de interpreare a dreptului era mult mai creativ (legea națională trebuia vazută prin prisma Constituției și a dreptului internațional). Dacă vă uitati în rechizitoriu și sentință o să vedeți că se citează foarte mult cazuistica europeană și dreptul internațional pentru a argumenta că prescripția nu se aplică în aceste cazuri.

Campania media a contribuit la condamnarea torționarilor

Un alt motiv important pentru începerea acestor procese a fost schimbarea codului penal si faclitarea unei anchete penale pentru crime împotriva umanitatii. IICCMER și Monica Macovei au jucat un rol esențial. Andrei Muraru, fostul Președinte al IICCMER a avut de asemenea un rol foarte important prin declansarea unei campanii mediatice fară precedent în jurul “torționarilor”.

Mobilizarea mass-media în cazul Vișinescu — deși deseori tabloidă — a pus multă presiune, atât de multă presiune încât procurorii militari care în mod normal investigau (și tergiversau) cazurile au găsit o supapă legislativă și au trimis dosarul la procuratura civilă.

Faptul ca dosarul a ajuns la o instanță civilă a schimbat decisiv jocul. În general, procuratura militară e mult mai conservatoare și obedientă politic — ceea ce doamna Denisa Cristodor nu a fost.

Un succes nemediatizat a avut loc în 2009, cu 7 ani înainte de condamnarea finală a lui Vișinescu

În 2009 Curtea Supremă de Justiție a dat o decizie foarte importantă dar nemediatizată, într-un caz referitor la torturarea până la moarte a unui deținut politc în arestul de la Rahova, în 1948. Familia a cerut investigarea cazului în anii 1990, dar procuratura militară a decis neînceperea urmăririi penale invocând – ca de obicei – că fapta era prescrisă. Familia a atacat decizia și cererea a ajuns într-un final la Curtea Supremă (în 2009). Judecătorii au considerat ca ceea ce s-a întâmplat în 1948 trebuia înscris în categoría tratamentelor neomenoase, crima internațională imprescriptibilă. Dosarul a fost intors la procuratura pentru investigații, care au fost blocate însa încă o dată.

Exact în aceeași perioadă IICCMER a depus o plângere penală referitoare la Vasile Paraschiv, tot pe tratamente neomenoase. – fără să știe însă de această decizie (un detaliu interesant pentru a înțelege cum funcționează instituțiile statului în Romania, o funcționare deficitară, pe care o asum întrucat lucram la IICCMER în acea vreme).

Așa că rezultatul decis de procurori a fost încă o dată: “s-a prescris”. Acelasi lucru s-a întâmplat și in cazul plângerii penale depuse împotriva lui Gheorghe Enoiu, tot pe tratamente neomenoase și crime împotriva umanității. Răspunsul a fost că nu avem crime împotriva umanității în codul penal, iar tratamente neomenoase nu se aplică pe timp de pace, deci “totul s-a prescris”.

Cum au reușit alte state să își condamne torționarii și de ce a fost asta important pentru România

Argentina e un caz paradigmatic. În Argentina tranziția a început prin 1983 cu procese împotriva liderilor juntei militare, așa cum a început și la noi cu condamnarea membrilor CPEx. În Argentina, în cei 7 ani de dictatură (1976-1983) au dispărut în jur de 30.000 de persoane. Tortura, violul erau practici generalizate. Aproximativ 500 de copii au fost luați de lângă părinții lor — mulți dispăruți ulterior — și dați unor familii de militari sau apropiați (ai regimului n.r.) pentru a nu mai fi crescuți în asa-zise familii de " subversivi stângiști ".

Anchetele s-au extins la nivelul a sute de militari și, drept consecință, au existat tentative ale unei părți a armatei de a da jos guvernul democratic prin lovitura de stat. În acest context, de teama instaurării unei noi dictaturi, preșendintele Alfonsin și parlamentul au adoptat două legi prin care nu se mai putea investiga nimic referitor la crimele fostului regim.

Societatea civilă argentiniană s-a mobilizat peste tot în lume, în Spania, Franța, Germania, Statele Unite, cerând investigații pe baza jurisdicției universale. Mobilizarea asta a dus, printre altele, la arestarea lui Augusto Pinochet la Londra în 1998 și la cereri de extradare care au pus foarte mare presiune pe judecatorii Argentinieni.

În contextul acesta, în 2001, un judecător argentinean, Gabriel Cavallo, a dat o decizie istorică (prin care declara cele doua legi de impunitate votate de guvernul Alfonsin neconstituționale și contrare dreptului internațional). Argentina nu avea la acel moment în codul penal nici un fel de crimă internațională, nici tratamente neomenoase, nici crime împotriva umanității. Însă judecătorul a decis că dreptul international (convențional și cutumiar) obliga Argentina să investigheze și că, din 1854, Constituția Argentiniei stipula superioritatea dreptului internațional față de cel național în ierarhia normelor. Din 2001 s-au redeschis procesele. În 2015 existau deja 153 de condamnari si alte aproximativ 120 de cazuri sunt in faza de proces.

Peste tot in lume exista o tendință de a nu mai lăsa nepedepsite crime săvârșite de oficiali ai regimurilor dictatoriale. Evident, există țări paradigmatice precum Argentina și există țări în care nu se întâmplă nimic, precum Bulgaria sau Paraguay.

Eu cred ca România a urmat tendința progresistă. E vorba de o tendință globală de a aplica din ce în ce mai mult categoriile de drept internațional și a nu mai admite prescripția crimelor grave.

Foto: Ion Ficior

Modelul argentinian este mai important pentru România decât modelul Nuremberg

Tribunalul Militar de Nuremberg, Tribunalul pentru fosta Iugoslavie, Tribunalul pentru Rwanda sau actuala Curte Penală Internațională au un rol foarte important. Dar pentru a crea tribunale internaționale ai nevoie de un acord al membrilor ONU și de foarte mulți bani.

Din aceste motive (necesitatea consensului politc și chestiunea financiară) nu se pot crea tribunale internationale chiar dacă este nevoie de ele în multe regiuni ale lumii. De aceea, rolul justiției naționale rămâne major, pentru că de cele mai multe ori astfel de crime se vor judeca (sau nu) în tribunale naționale.

Eu sper că România va urma exemplul argentinean.

Prea bătrâni pentru a fi condamnați?

La un nivel emoțional poate exista un sentiment de compasiune pentru condamnați. Vezi doi oameni în vârstă, fragili, judecați pentru lucruri întâmplate acum șaizeci, șaptezeci de ani. Faptul ca avem acest sentiment de compasiune e un semn bun, suntem umani.

Dar intervine apoi nivelul rațional : acești oameni au fost odată tineri și la acel moment au săvârșit crime oribile sau au coordonat săvârșirea lor. Ei nu au avut atunci acest sentiment de compasiune pentru detinuții care se aflau la Râmnicu-Sărat sau Periprava, dimpotrivă. Dacă citești o carte de memorialistică de detenție, condamnările lui Vișinescu și Ficior nu pot fi decât o justiție întârziată.

Despre autoare:

Doctor în științe politice și cercetător la Universitatea din Exeter (UK). Autor al mai multor articole și cărți pe teme legate de tranzițiile democratice din Europa de Est și justiția post-comunistă, Raluca pregătește un studiu comparat al proceselor intentate foștilor oficiali ai regimurilor dictatoriale în Argentina, Bulgaria, Paraguay și România. Este coautoare a cărții "Justiția Penală de Tranziție: De la Nuremberg la Post-Comunismul Românesc" și co-editor al volumului "Transitional Criminal Justice in Post-Dictatorial and Post-Conflict Societies" (Cambridge, Intersentia, 2015)

Pe același subiect: 

Ultimii torționari

Ce spune condamnarea torționarilor despre societatea românească de azi

Titlul, intertitlurile și sublinierile aparțin editorului, precum și interviul care a stat la baza textului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)

Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook