Sari la conținut

De ce e mai bine ca UK să părăsească Uniunea Europeană

Brexit este o blamare a politicilor europene care ar trebui să sublinieze în timp faptul că pentru a avea relaţii de liber schimb cu alte state nu este necesar să intri într-o horă de reglementări protecţioniste.

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este binevenită deoarece poate îmbogăţi concurenţa instituţională din regiune.

Schimbul liber presupune concurenţă şi diferenţiere, nu înseamnă armonizare prin reglementare şi izolaţionism protecţionist faţă de alte pieţe. Mai mult, reglementările sunt promovate în cadrul unui mecanism problematic din punct de vedere democratic: Comisia Europeană este formată din membri numiţi, nu aleşi, dar are atribuţiile unui executiv şi deține monopolul iniţiativei legislative.

În continuare, putem spera la o micşorare a zonelor geografice supuse unui singur guvern, fiindcă asta va face mai uşoară promovarea politicilor sănătoase pentru populaţii, prin apropierea puterii decizionale de contribuabilii în numele cărora se iau respectivele decizii: spre exemplu, reglementările nu vor mai fi produsul unui compromis între numeroase interese politice şi economice regionale, îmbrăcat în discursul „interesului comun”, ci vor reflecta mai îndeaproape interesul acelei baze electorale care poate sancţiona clientelismul sau îndepărtarea de la mandatul alegătorilor.

Istoria recentă a Uniunii Europene trădează o relaţie neîncrezătoare cu democraţia: de la renunţarea la referendumuri pentru adoptarea "Constituţiei Europene" şi introducerea ei pe uşa din spate a Tratatului de la Lisabona, la împiedicarea implementării mandatului naţional al guvernului Tsipras (indiferent de valoarea lui politico-economică), sub ameninţarea excluderii din Uniunea Europeană odată cu abandonarea schemelor de îndatorare şi bail-out.

Mai mult, politica privind zona euro este un alt exemplu elocvent pentru risipa imensă cauzată de Uniunea Europeană. Banca Centrală Europeană, acţionând şi ea dincolo de pârghiile populaţiilor care sunt forţate să îi folosească moneda, alimentează premisele crizelor economice printr-o politică monetară a banilor ieftini şi inflaţionistă. Lipsa de preocupare a tehnocraţilor europeni pentru rule of law, în favoarea menţinerii cu orice preţ a structurilor politice create, s-a observat și prin interdicţia explicită de implementare a politicilor de bail-out (a Art. 125 din Tratatul de la Lisabona), care vizau acordarea unor sume mari de bani către statele îndatorate (precum Grecia).

La ce ne putem aștepta în următorii ani?

Ideal pentru ambele părţi este menţinerea unei relaţii de politici liberale: de aici se naşte bunăstarea, din posibilitatea unor persoane de a intra în relaţii contractuale unele cu celelalte, fără grija unor restricţii instituţionale menite să servească alte interese decât cele proprii părţilor contractante. Schimbul cu Uniunea Europeană este în continuare dorit de ambele părţi, dar, în paralel, ar fi benefică posibilitatea de a intra în tratate bilaterale de liber schimb cu alte state.

Mai important, Marea Britanie ar ieşi dintr-o uniune vamală (cu o politică tarifară externă comună) în care nu poate încheia tratate bilaterale cu alte state (spre exemplu, India şi alte ţări cu o tradiţie common law), şi ar intra într-o zonă de liber schimb, menţinându-şi totodată posibilitatea de a-şi lărgi relaţiile economice şi cu state de care nu este neapărat legată strict geografic.

Pe termen scurt şi mediu, o opţiune pentru tranziţie ar putea fi Spaţiul Economic European, însă asta presupune menţinerea acquis-ului comunitar referitor la cele patru libertăţi fundamentale: libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor. Ar face improbabilă echivalarea care se face între votul Brexit şi votul anti-imigraţie.

În mod evident, cel mai rău scenariu este cel izolaţionist, în care graniţele se închid – este greu de spus cum va evolua asta, dar cert este că Uniunea Europeană o practică deja de multă vreme faţă de state terţe.

Există o a treia opţiune, favorabilă Marii Britanii, dar poate nu la fel de favorabilă românilor: reglementarea imigraţiei în condiţii egale pentru mai multe state gata să ofere forţă de muncă mai ieftină. Pentru români ar duce nu doar pierderea „gratuităţii” în baza cetăţeniei europene, ci și la intrarea în concurenţă directă cu alte categorii de imigranţi (din afara UE) excluse până acum — din țări din Africa sau Asia, în special fostele provincii coloniale, care impart acum un fond cultural/instituțional cu Marea Britanie.

În urma referendumului, nu doar Marea Britanie are de învăţat, ci şi birocraţia Uniunii Europene.

Populaţiile au început să înţeleagă că libertatea de circulaţie şi libertatea de schimb sunt lucruri bune, care îmbogăţesc societatea – iar barierele în calea lor sunt constructe artificiale ale guvernelor.

Parlamentul Marii Britanii va răspunde în faţa electoratului: acei 48% care îşi doresc să rămână în Uniunea Europeană pentru libertăţi, nu pentru supra-reglementarea vieţii lor de către o birocraţie îndepărtată de ei.

La fel, interesele de afaceri vor face lobby pentru menţinerea libertăţilor de schimb cu partenerii cu care şi-au clădit deja relaţii îndelungate în zona europeană.

Nu în ultimul rând, este un drum cu două sensuri: şi Marea Britanie are cetăţeni care lucrează în state-membre ale Uniunii.

Răspunsul Uniunii Europene, pe de altă parte, a fost să ameninţe Marea Britanie cu excluderea de la asemenea beneficii, iar „reprezentanţii” lipsiţi de disciplină bugetară de la Bruxelles urmăresc din nefericire interesele unui organism supranaţional cu o agendă proprie, şi nu interesele populaţiilor pe care le cuprinde: va fi interesant de văzut felul în care vor gestiona nevoia de a „pedepsi” Marea Britanie prin excluderea de la beneficiile liberului schimb, în balanţă cu presiunea celorlalte populaţii şi interese de afaceri din statele membre, care vor dori menţinerea relaţiilor economice neîngrădite.

Mai îngrijorător decât rezultatul referendumului britanic este reacţia agresivă a birocraţilor europeni – grăitoare pentru deschiderea lor către comunicare şi înţelegere este propunerea deja înaintată de a exclude limba engleză din limbile oficiale ale Uniunii (un lucru absurd în sine).

Cel mai periculos lucru pe care îl întrevăd este neimplementarea ieşirii din Uniune, tergiversarea negocierilor dincolo de termenul de doi ani şi utilizarea unor momente de criză pentru a consolida şi extinde puterea supranaţională. Statul american „naţional” a luat naştere abia după eşecul secesiunii, în urma căreia guvernul federal şi-a extins puterile mult dincolo de cadrul constituţional în care fusese menit să existe.

 

Titlul și sublinierile aparțin editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)

Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook

Alte analize pe aceeași temă:

De ce este probabil ca UK să rămână în UE

Ce se va întâmpla cu românii care vor să lucreze sau să studieze în UK

Italia va fi liderul Europei?

Populiștii, productivitatea și evoluția tehnologică

Brexit va fi catalizatorul unei noi crize globale

Brexit a deturnat Marea Britanie de la principala problemă europeană