Sari la conținut

De ce se teme Dragnea de întâlnirea lui Iohannis cu Trump

Este de înțeles frustrarea lui Liviu Dragnea. A câștigat detașat alegerile. Coaliția pe care o conduce domină Parlamentul. Aproape toate televiziunile de știri, plus o ciupercărie de site-uri pe care le finanțează generos (că doar nu dă de la el!), îi propagă mesajele și îi atacă adversarii. Curtea Constituțională îi mănâncă din palmă, iar cei mai colțoși procurori se fac în continuare că nu văd cum și-a strâns averea.

Și cu toate acestea, visul său de a stăpâni România se destramă pe zi ce trece. Au trecut doar șase luni de când s-a autoproclamat împărat și se simte mai vulnerabil decât era acum doi ani, când și-a dat demisia din guvern și din conducerea PSD. Există trei motive majore de îngrijorare pentru Dragnea. Dintre toate, ultimul este un coșmar devenit realitate.

În mod normal, șeful PSD ar fi trebuit să fie în al nouălea cer. Prin decizia de marți, Curtea Constituțională a făcut tot ce putea pentru a-l salva. A acceptat și să se umple de ridicol de dragul lui. În urmă cu un an, CCR nu avea nicio problemă cu faptul că în Codul Penal nu se specifică un prag valoric pentru abuzul în serviciu.

O spune chiar ministrul Justiției. În 2016, Tudorel Toader era judecător al Curții și a decis alături de colegii săi că singura problema cu definirea abuzului în serviciu era sintagma 'îndeplinește în mod defectuos o atribuțiune de serviciu.”

Marți, CCR s-a dezis de hotărârea din 2016, de parcă ar fi dat-o altă instanță, și a decis că și absența pragului reprezintă o problemă. O lacună legislativă, mai precis și că Parlamentul este obligat să o corecteze. Cum a ajuns CCR să oblige Parlamentul să legifereze ceva este o altă problemă.

Aparent, Dragnea nu ar avea nimic de câștigat dacă pragul valoric nu va fi stabilit la un nivel mai mare decât prejudiciul calculat în dosarul în care este judecat alături de soția sa. Cu toate acestea, mai mulți experți spun că liderul PSD, dar și mulți alții, ar putea fi avantajați de decizia CCR chiar și înainte ca Parlamentul să voteze modificarea Codului Penal.

Avocatul Elenina Nicuț, citat de Euractiv.ro, explică de ce dosarele de abuz în serviciu ar putea fi închise imediat după ce decizia Curții Constituționale va fi publicată în Monitorul Oficial. „Lipsa acestui prag va face ca definiția abuzului în serviciu să nu fie completă, corectă, previzibilă, deci este cu totul neconstituțională. Este posibil ca și hotărârile definitive să fie contestate și să se șteargă condamnările date până acum”, susține Elenina Nicuț.

Practic, Curtea Constituțională a deschis o ușă pentru ca toți cei cu condamnări sau dosare pe abuz în serviciu să ceară anularea sentințelor sau oprirea proceselor. Implicit, a oferit tuturor judecătorilor dispuși să le vină în ajutor un temei solid pentru a-i scăpa de condamnări.

Liviu Dragnea nu a ratat ocazia de a jubila și de a spune că toate acuzațiile care i s-au adus în iarnă, când a încercat să impună pragul valoric prin OUG 13, au fost manipulări. "Acum avem a nu știu câta decizie a CCR, Guvernul și Parlamentul nu pot da înapoi, ar însemna că nu mai respectăm statul de drept (...) E o decizie importantă, care trebuie sa îi pună pe gânduri pe mulți", a declarat Liviu Dragnea, cu trimitere directă la cele șase țări care au semnat, în iarnă, scrisoarea în care îi cereau să retragă Ordonanța 13.

Așadar, de ce nu este Liviu Dragnea în al nouălea cer după ce Curtea Constituțională i-a făcut hatârul și după ce ministrul Justiției și-a schimbat radical poziția de acum două luni și a anunțat că va propune introducerea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu?

Pentru că nimeni nu îi garantează că va putea să iasă pe ușa deschisă de CCR. În ciuda eforturilor depuse de Dorneanu și compania, soarta lui Dragnea este în continuare în mâna judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Depinde integral de ei cum vor alege să se raporteze la decizia CCR. Iar până ce Parlamentul va introduce un prag valoric în Codul Penal, va mai dura o vreme.

Cel mai probabil, sentința primei instanțe va fi pronunțată înainte. Și dacă va fi o condamnare, s-ar putea să nu mai conteze ce decide Parlamentul în final cu abuzul în serviciu. De ce? Pentru că soarta politică a liderului PSD ar putea fi deja pecetluită.

În asta constă al doilea motiv pentru care Dragnea se simte mai vulnerabil ca niciodată – crește forța opoziției cu care se confruntă în propriul partid. Faptul că premierul îl sfidează agresiv este un semn inconfundabil că în spatele lui Grindeanu s-a adunat o masă critică de rivali, care l-ar vrea plecat mâine din fruntea PSD.

Cine l-a urmărit pe Dragnea de-a lungul timpului știe că reușește să-și mascheze destul de bine enervarea. Ieșirea sa de miercuri, din Parlament, când a văzut că premierul nu este prezent la votul pentru legea salarizării, este atât de neobișnuită încât arată că tensiunile între el și Grindeanu au atins cota de explozie.

Confirmarea că în PSD războiul este în toi și că taberele nu se mai sfiesc să se atace public a venit la scurt timp. Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat că ”dacă analiza (activității executivului – n.m) ne va arăta că acest Guvern trebuie schimbat în totalitate, vom lua în considerare inclusiv schimbarea premierului, dacă la dumnealui este problema.”

Afirmația a fost făcută după ce Liviu Dragnea declarase că îl iubește pe Sorin Grindeanu și că nu dorește schimbarea sa. Între cele două poziții, cea reală este cea a lui Bădălău. Președintele executiv al PSD nu scoate o vorbă fără să se consulte cu șeful său. Bădălău este în totalitate invenția lui Dragnea. Păpușa de pe picioarele ventrilocului care conduce PSD.

Nu este singurul ultimatum pe care Grindeanu îl primește de la Dragnea că s-a săturat să-i mai fie ignorate dorințele și respinse proiectele și că nu va ezita să-l schimbe din fruntea guvernului. De fapt, în ultimele două săptămâni, Grindeanu a primit câte un ultimatum pe zi. Ventrilocul care conduce PSD are zeci de voci prin care poate transmite același mesaj fără ca el să deschidă gura.

Noutatea zilei de azi, însă, este mesajul de forță cu care premierul a ales să-i răspundă lui Dragnea. Nu doar că nu dă semne că este timorat de campania mediatică montată de șeful PSD împotriva sa sau de perspectiva unei demisii în bloc a miniștrilor fideli acestuia, dar nu s-a sfiit nici să contraatace.

Absența primului ministru de la votul pentru legea salarizării a fost un gest de sfidare atât de dur încât Dragnea nu s-a abținut să-și strige frustrarea de la tribuna Parlamentului. Cu greu și-ar fi putut imagina o asemenea ofensă în decembrie, când Grindeanu îi mulțumea din cinci în cinci minute pentru că l-a ales să-i fie marioneta prin care va conduce și guvernul.

Premierul nu s-ar purta așa dacă nu ar simți că are spatele asigurat. Nu este exclus ca multe dintre declarațiile și acțiunile sale din ultima vreme în chestiuni care țin de justiție și de promisiunile electorale ale PSD să fi fost deliberat provocatoare. Nu este exclus să urmărească strategic enervarea lui Dragnea.

Dacă este așa, i-a ieșit. Liderul PSD pare consumat de găsirea unei ieșiri din capcana în care a căzut. Pe de o parte, fierbe de nerăbdare să-l pună la punct pe Grindeanu, să-l dea jos din funcție, pe de altă parte ezită să meargă până la capăt cu amenințările de teama că la un vot în Parlament ar putea descoperi că nu mai controlează suficienți oameni ca să impună un alt premier, sau chiar alți miniștri, în locul celor pe care i-ar vrea plecați.

Faptul că a ales să se lupte cu Grindeanu prin intermediari, prin presiune mediatică, este un semn de mare slăbiciune. De frică. Nu îi spui că îl iubești unui om pe care l-ai vrea plecat în genunchi de la Palatul Victoria decât dacă ți-e groază de gândul că ai putea pierde o confruntare directă cu el. În Parlament, de exemplu.

Pe cine se bazează Grindeanu? Pe toți cei din PSD pe care Dragnea i-a nedreptățit la împărțirea puterii și a banilor. Sunt mulți, foarte mulți, și așteaptă doar un semn de slăbiciune din partea șefului partidului, sau o mare greșeală, pentru a se năpusti asupra lui.

Dar nu doar pe ei. Ci și pe susținători din afara partidului. Pe instituțiile care se simt amenințate de Dragnea. Și pe țările care ar prefera un PSD scăpat de obsesia distrugerii justiției și a echilibrului dintre puteri.

Nu am pus întâmplător fotografia de mai sus. Ea a fost făcută pe aeroportul ”Henri Coandă”, acum două săptămâni, cu ocazia sosirii aeronavei Boeing 737-800 în flotila TAROM. Așa au stat oficialii prezenți aproape pe toată durata evenimentului. Hans Klemm, ambasadorul SUA, lângă Sorin Grindeanu. Și Liviu Dragnea lângă Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

Întâmplător sau nu, Grindeanu nu a fost chemat de Dragnea să îi stea alături când a rostit câteva banalități sforăitoare. L-a luat lângă el pe Cuc, un ministru impus în guvern de mâna sa dreaptă, baronul de Giurgiu, Niculae Bădălău. Cel care îi spunea azi lui Grindeanu că ar putea fi schimbat și el, dacă pică evaluarea făcută de partid.

La fel de relevant, însă, este că Grindeanu nu a întors și celălalt obraz. A doua zi după evenimentul de la Otopeni, s-a dus în vizită ”de lucru” la Ministerul Transporturilor și l-a pus pe Cuc să-i dea raportul despre ”situaţia proiectelor de infrastructură şi despre cei 90 de kilometri de autostrada promişi pentru acest an.” Previzibil, concluzia premierului a fost că este nemulțumit.

Nu doar cu Grindeanu și cu susținătorii săi se luptă Dragnea. Surprinzător, pentru unii, dar și Gabriela Firea este pe lista sa neagră. Chiar dacă mașinăria de propagandă a șefului PSD a tradus nemulțumirile primarului Capitalei, exprimate recent, ca pe un atac la Grindeanu, în realitate ele vizau, în special, ministerul Transporturilor. Adică, pe Cuc – Bădălău – Dragnea.

O tabără care de ochii lumii este pe același aliniament cu Firea, dar care în realitate face tot ce poate pentru a o împiedica să capete și mai multă vizibilitate. Motivul? În cazul în care Dragnea va fi nevoit să renunțe la șefia PSD, nici Grindeanu, nici Firea nu sunt succesorii agreați. Lia Olguța Vasilescu, da. Nu degeaba este cea mai agresivă voce împotriva lui Grindeanu și a ministrului de Finanțe. Nu degeaba se declară dispusă să demisioneze în orice moment.

Al treilea și cel mai important motiv de îngrijorare pentru Dragnea o reprezintă întâlnirea președintelui Iohannis cu președintele SUA. În timp ce șeful PSD nu a reușit să obțină decât o invitație la o masă pe lângă care a trecut câteva minute și Donald Trump, cu ocazia ceremoniei de inaugurare, vizita lui Iohannis la Casa Albă reprezintă o reușită care ține de altă ligă. Una în care Dragnea nu a avut niciodată ocazia să joace și, destul de probabil, nici nu va avea vreodată.

De șase luni încearcă din toate puterile să se apropie de noua administrație de la Washington și deși se pare că a pus la bătaie resurse consistente rezultatele au fost mai mult decât modeste. Toți emisarii săi, plecați doldora de promisiuni, s-au întors cu buzele umflate.

Și ei și Dragnea au crezut că alegerea lui Trump va șterge cu buretele istoria lor penală, bezelele pe care unii le-au făcut și le fac Rusiei, reputația lor de adversari înverșunați ai principiilor și valorilor pe care se bazează parteneriatul strategic cu Statele Unite.

Președintele pe care îl vedeau ca și demis în zilele euforice din decembrie s-a dovedit mult rezistent decât își imaginau. Mai mult, ei, prin acțiunile lor demolatoare, i-au oferit ocazia să demonstreze că se poate pune bază pe el că va apăra tot ce s-a construit în România și cu mult efort din partea Americii și a Europei.

Faptul că Iohannis este primul președinte din Europa Centrală și de Est invitat de Donald Trump la Casa Albă, la nici o jumătate de an după preluarea mandatului, reprezintă un mesaj asurzitor pentru toți cei ce își imaginau că Statele Unite vor abandona România în mâinile oricui va da mai mult. Cumplită deziluzie pentru cei ce erau convinși că va urma un fel de licitație și cel care va pune o valiză mai mare pe masa președintelui american va primi dreptul de a face ce vrea din țara asta!

Succesul lui Iohannis are o dublă semnificație. Prima - confirmă că România contează enorm pentru SUA, într-un moment în care relația cu vechea Europă se deteriorează pe zi ce trece. Noua administrație de la Washington are nevoie de confirmări: pe cine și cât de mult se bazează în efortul de reconfigurare a sistemului de alianțe transatlantic.

Vizita din această săptămână este o primă recunoaștere că România și-a prezentat deja, clar și convingător, opțiunea. Contează și Europa, dar pentru securitatea noastră Statele Unite contează chiar mai mult. Venit din partea unui președinte de origine germană, angajamentul va fi apreciat chiar și mai mult. Are, într-un fel, o valoare simbolică.

A doua semnificație – confirmarea importanței României anunță o implicare cel puțin la fel de mare ca până acum a Statelor Unite în realizarea obiectivelor stipulate în actul fondator al parteneriatului strategic dintre cele două țari.

Stat de drept, democrație autentică, justiție independentă, luptă anticorupție, echilibru între puteri, presă liberă – toate cuvintele cheie pe care oficialii americani nu obosesc să le repete de ani buni vor căpăta și mai multă greutate. Cu cât miza crește pentru ambele țări, cu cât amenințările comune devin mai palpabile, cu atât mai solid va fi sprijinul față de toți cei ce se angajează să lupte pentru ca ele să devină realitate. Și cu atât mai dure vor fi reacțiile împotriva celor care sunt dispuși să le compromită doar ca să nu intre în pușcărie pentru afacerile lor penale. Așa arată coșmarul lui Dragnea. Pe cale să devină realitate.