Dr. Iosif Niculescu: Din Africa în Germania, reglementările sunt mai stricte decât în România

Data actualizării: Data publicării:
Laura Ștefănuț
Laura Ștefănuț
Editorul Secțiunii de Opinii și Analize. A publicat în presa internațională, a primit bursă în programul Balkan Fellowship for Journalistic Excellence 2015 și pentru cercetare în SUA (Professional Fellow 2013). A fost coautoarea unor cărți și rapoarte pe tema mass-media, precum și membră a presei alternative din România. În trecut a lucrat la cotidianul România liberă.
X0D1833 2

Ați lucrat în Germania ca medic. Cum e legislația acolo pentru medici, comparativ cu România?

Sunt diferențe foarte mari. Spre exemplu, nu pot recomanda un alt doctor, prieten și/sau coleg sau pur și simplu un om în care am încredere ca profesionist, să zicem pentru o mamografie — aș putea fi pedepsit.

De asemenea, promovarea e diferită, nu am voie să fac nici un fel de publicitate. Nu am voie să scriu într-o revistă “veniți la mine că sunt cel mai bun”. Nu am voie să scriu numele meu nici pe ușa cabinetului propriu decât după o formulă strictă: “doctor (RO) medic Iosif Niculescu specialist în ginecologie și obstetrică”. Nu pot să renunț la titulatura de “RO”, despre care te poți gândi că ar crea probleme, fiindcă unii te vor evita (că ești din România). Există și partea bună, că românii vor să vină la tine. În România nu este nicio specificație cu privire la ce poți să scrii pe ușa cabinetului tău.

Dacă nu aveți voie să vă faceți reclamă sau să fiți recomandat, cum află pacienții de dvs.?

Pacientele noi vin, de cele mai multe ori, la recomandarea pacientelor actuale.  

În afară de Cartea de Telefoane, pot să îmi pun poza ca sponsor al unei eventuale reviste și am dreptul să dau anunțuri că, spre exemplu, caut o recepționeră — dar am dreptul la un număr limitat de astfel de apariții. De Crăciun și de Paște pot să mulțumesc public colaboratorilor mei. Legal pot anunța în presă și schimbarea de domiciliu. În România poți oricând să apari în presă, la televizor, poți să îți pui afiș pe clădiri să zici că ești cel mai bun — asta nu e permis în alte țări.

Până și în Africa de Sud era mult mai strict, am lucrat acolo între 1991 și 1999. La televizor nu ți se dădea numele, decât dacă era ceva de interes public. La momentul acela, (legile n.r.) erau mult mai stricte și decât în Germania, care era mai relaxată decât este acum.

Au fost probleme care au determinat Germania să înăsprească legislația în domeniu?

Au existat în Germania niște probleme cu ceva ani în urmă, când s-a descoperit ca anumite laboratoare sau spitale stimulau doctorii să le trimită lor analize sau cazuri operatorii. Acest lucru a dus la o legiferare foarte strictă, s-a ajuns la extreme, astfel încât te obligă să nu folosești niciun nume de companie sau persoană atunci cand recomanzi anumite servicii medicale. Eventual să faci recomandarea în nume strict personal, să spui cu ce doctori ai lucrat, să fie evident că e personal și nu ai nici un interes. E o treabă foarte serioasă. Lucrurile sunt foarte dificile, trimiți că ai încredere în cineva, dar te aștepți ca și el să aibă încredere în tine și se creează un cerc de interese. 

În România nu există asemenea prevederi, noi suntem convinși că medicul la care ne ducem prima dată va ști să ne recomande — lucrurile nu sunt totdeauna chiar așa. În România sunt în general încurajate trimiterile la laboratorul nu știu care, există o înțelegere între laborator și medic și se oferă 10, 20% din încasări, pentru fiecare trimitere. Și nu este ilegal.

Cum e situația cu companiile farmaceutice care oferă avantaje medicilor?

Peste tot există o presiune din partea companiilor farmaceutice să îi facă pe doctori puțin mai sensibili la produsele lor, să încerce să le dovedească că sunt mai bune, pentru asta există reprezentanții companiilor, pe care îi trimit pe teren.

Și în Germania se întâmplă asta, dar încercarea de a ne influența este foarte timidă, prin încercarea de a sponsoriza vreun congres. De exemplu, soția niciodată nu ar avea voie să vină la asemenea congrese, cazarea este plătită strict pe durata desfășurării— dacă vrei să rămâi în plus nu e o problemă, dar îți plătești singur hotelul, este o ilegalitate să îl plătească compania.

Și acolo sunt mici derapaje, tot felul de discuții, dar nu sunt foarte multe și sunt luate în serios. Lumea este foarte precaută.

Cum sunt privite din punct de vedere etic?

Etica are valabilitate mai degrabă la nivel individual, noi suntem foarte diferiți, ceea ce pentru mine nu este etic, poate fi pentru alcineva. Lucrurile acestea trebuie în primul rând reglementate legislativ.

Companiile farmaceutice profită de orice scăpare a legii, nu neapărat a aspectelor deontologice. Sigur, legea e bazată pe principii ale deontologiei. Nu se poate să te invite o companie farmaceutică la un congres să te și plătească și, mai mult, să îți plătească vacanța.

Dacă ești invitat la un congres unde se discută despre un medicament și sunt aduse dovezi din punct de vedere medical că medicamentul cu pricina este bun, sigur că o să-l prescrii. Până la un anume nivel sunt chiar necesare asemenea întâlniri și asemenea promovări de medicamente, e foarte greu pentru noi să ținem pasul. În plus, limitele între lobby și trafic de influență sunt foarte fine.  

Credeți că totuși este exagerată legislația din Germania, atât de strictă?

Din anumite puncte de vedere cred că este exagerată, sunt multe limitări ale practicii tale. De exemplu, tu știi bine că există un doctor care operează mai bine decât alții și nu poți să trimiți paciențicătre acea personă sau spital. Pe de altă parte, eu nu am auzit pe nimeni să fie pedepsit pentru asta, deși cu siguranță se mai fac recomandări.

Ce probleme sistemice ați mai văzut în România, în domeniul dvs.?

Sunt foarte multe lucruri care nu sunt reglementate profesional sau la nivel instituțional (de spitale).

Nu există un registru la nivel național de neonatologie. În Germania, eu când asist o naștere, trebuie să îmi pierd cel puțin 10 minute introducând într-un sistem național toate datele acelei nașteri, e totul foarte strict. De aceea, sistemul de raportare este funcțional, așa că atunci când ai nevoie de statistici la nivel național pentru a lua decizii, te poți baza pe niște cifre reale. Iar succesul măsurilor depinde de asta.

În România există o lipsă de viziune din partea autorităților.

Nu există programe naționale bine implementate de screening, de exemplu. Când te gândești că România a fost printre primele țări care a introdus screening-ul pentru Papanicolau și România are printre cele mai proaste participări la acest program, în timp ce în Germania e accesat în proporție de 80%...

De ce?

Fiindcă nu se fac eforturi pentru a-i atenționa pe oameni că se face gratuit testul Papanicolau.

Aici nimeni nu se gândește eficient, mi se pare. De ce nu se investește în prevenție, de exemplu? În termeni reali s-a investit foarte mult, spre lauda sistemului, pe produse oncologice de ultimă generație, încet sunt aduse și proceduri, oncologi care se intorc în țară cu experiență. Dar nu într-un program de screening mamografic, de exemplu, care ar putea să diagnosticheze cancere în stadii incipiente, care sunt tratate în scurt timp cu bani puțini. La noi cele mai multe sunt descoperite în stadiul II — în afară de faptul că mutilezi femeile, costă îngrozitor de mult, iar rezultatele sunt foarte proaste, jumătate se prăpădesc în stadiile II și III. E o lipsă de viziune.

Nu sunt specialist în sănătate publică, dar am observat niște lucruri.

Credeți că un registru de tipul celui din Germania ar influența practici sistemice de la noi, cum ar fi nașterea prin cezariană?

Desigur. Există și la noi date, să fim onești, dar nu există informatii detaliate, nimeni nu știe de ce se fac cezariane la noi. În Germania nu există practica aceasta generalizată de cezariană la cerere, pacienta trebuie eventual să convingă medicul că este sub o formă de presiune psihică, ca urmare a unei nașteri traumatice anterioare.

În România se întâmplă invers - obstetricienii sunt cei care recomandă, din start, operațiile cezariene - sunt realativ simplu de efectuat, durează puțin, costă mai mult. Mai mult, nu există în România o statistică evidentă a indicațiilor de cezariană.

O altă problemă a sistemului și a legistației de aici este lipsa moașelor din sistem, iar asta are consecințe grave mai ales în mediul rural, pentru că multe dintre femeile însărcinate nu își permit sau evită să călătorească zeci de kilometri pentru a fi consultate de un specialist. Astfel, avem o rată de peste 30% a sarcinilor nesupravegheate medical. Din păcate, autoritățile nu fac niciun efort să înțeleagă măcar de ce avem cea mai ridicată cifră de mortalitate perinatală din Europa.

Sunteți optimist cu privire la schimbările din sistemul medical românesc, generate de investigații recente?

Cred că informațiile care au apărut în presă în urma investigațiilor la care vă referiți sunt un fel de bombe care explodează, fac victime, dar nu au puterea să schimbe ceva fundamental.

Statul trebuie să aibă o poziție proactivă și nu reactivă la informațiile pe care i le oferă presa, de-a gata. Este admirabil că jurnaliștii au astfel de inițiative dar mi se pare absolut dezastruoasă această situație în ceea ce privește activitatea instituțiilor statului. Faptul că, de fapt, nu există niciun laborator acreditat de stat și nicio instituție autorizată pentru a verifica substanțele și/sau medicamentele folosite în sistemul medical, face imposibilă orice formă de optimism, cel puțin în acest moment.

Iar problemele sunt mult mai multe și mai complexe decât vedem la ora actuală.

Partenerii noștri