E de stat în România, nu de plecat în Canada

Data actualizării: Data publicării:
2016.10.27_psd_bem_9

De aseară, frunzele de arţar valsează domol pe Facebook, pentru unii procentele înregistrate de PSD şi ALDE făcând iarăşi din Canada şi din ideea de emigrare vedetele soluţiilor-minune în care suntem tentaţi să ne refugiem ori de câte ori pământul pare că ne fuge de sub picioare.

2016.10.27_psd_bem_9

Din nefericire, senzaţia asta am tot avut prilejul s-o gustăm de-a lungul ultimilor 26 de ani, iar PSD, prin strămoşii săi (FSN, PDSR), s-a aflat de fiecare dată la originea ei.

Din fericire, în cele din urmă n-am emigrat chiar toţi, de fiecare dată ne-am revenit cumva, după fiecare eşec de proporţii în modul de a ne raporta la viitor am reuşit să redresăm la timp această ţară şi să-i dăm o nouă perspectivă.

Sigur, nu există garanţii că România va reuşi să treacă cu relativ succes şi peste încercarea de faţă la fel cum a făcut-o în trecut, dar haideţi să fim pentru o clipă ceva mai puţin emoţionali şi să ne amintim un lucru verificabil: nici în celelalte rânduri nu au existat garanţii, nici certitudini, nici orizont.

Cine mai era în stare, în iarna lui 1992, să parieze pe ceea ce avea să se întâmple în iarna lui 1996? La fel, cine putea bănui în iarna lui 2000 şi după patru ani de guvernare sufocantă a regimului Năstase-Iliescu că vor urma cei 12 ani de „imposibilă” deschidere, sub preşedinţiile lui Traian Băsescu şi o jumătate de mandat Klaus Iohannis?

Să nu scăpăm din vedere nici orizontul lui 2012, când o coaliţie profund toxică - cu PSD în prim-plan, cum altfel? - a preluat guvernarea, a ajuns să domine copios Parlamentul şi a trecut, pur şi simplu, la demolarea statului de drept. Anii 2012 şi 2013 au fost de mare cumpănă, dar în ciuda forţei politice uriaşe de care USL dispunea la vremea respectivă planurile care ne-ar fi scos de pe harta democraţiilor europene au eşuat.

Sigur, vremurile s-au mai schimbat între timp.

Stâlpul care a preluat în 2012 şi 2013 greutatea întregii construcţii numită România şi care a menţinut-o practic intactă este, azi, ceva mai şubred. Da, e vorba de rolul jucat atunci de ambasadele statelor prietene, rol care va fi în continuare important, dar de la care va trebui să avem ceva mai puţine sau mai realiste aşteptări.

Comisia Europeană este copleşită de probleme una şi una, care ameninţă inclusiv coeziunea UE, virusul populist a penetrat câteva ţări importante, iar un vânt pornit recent aduce anumite incertitudini de peste Ocean.

Poate că, puşi fiind în faţa noilor circumstanţe interne, actualul context internaţional ne va împinge în sfârşit să facem noi înşine ceva mai multe pentru noi. De altfel, e limpede că vom avea o groază de lucruri de apărat în viitorul apropiat - configuraţia politică rezultată după scrutinul parlamentar din 11 decembrie „promite” nenumărate în acest sens.

Poate tocmai de aceea şi merită privită cu nedisimulată atenţie intrarea USR în Parlament. USR nu este doar un nume nou în Legislativul de la Bucureşti, ci şi partidul cu cel mai mare potenţial de a urni societatea civilă, de a-i da un impuls, de a o face să se implice în lupta politică atunci când lucrurile vor fi pe punctul de a derapa iremediabil.

De exemplu, în condiţiile unor noi ofensive de tipul „Marţea Neagră” (pe orice axă, de la justiţie, la economie), pârghiile preşedintelui, ale USR şi ale unui PNL intrat bine la apă se vor dovedi insuficiente. Mobilizarea societăţii va fi crucială în asemenea circumstanţe, iar USR este la ora actuală partidul cu cele mai bune conexiuni în zona respectivă.

Trebuie totuşi menţionat că o eventuală intrare în joc a societăţii ţine de linia a doua a frontului.

În prima linie vor fi, şi aşa şi trebuie să stea lucrurile, instituţiile.

De altfel, se poate spune că după 11 decembrie 2016 intrăm cu adevărat într-o nouă eră. Până acum, situaţia generală a fost un test mai degrabă pentru oamenii de la vârful instituţiilor, de la justiţie la ce vreţi dumneavoastră. În schimb, de acum înainte va fi un test pentru instituţii.

E marele test şi, element care dă situaţiei o greutate sporită, nimeni nu poate şti cât de pregătite sunt, ca arhitectură şi structură, pentru confruntarea adevărată cu realitatea.

Dacă s-a pierdut cu adevărat ceva în urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie, acela probabil e faptul că proiectează la orizont o reîntoarcere la logica tranşeelor, în loc de a ne ocupa timpul într-un mod mai constructiv şi eficient, de pildă cu ceea ce avem de recuperat din punct de vedere al reformelor.

Asta este, cumva, şi problema de fond şi totodată transversală a României: nici nu profităm de perioadele de linişte, pentru a construi, nici nu accelerăm ritmul în acest sens atunci când e clar că vremea bună din jurul nostru începe să devină istorie.

Partenerii noștri