Sari la conținut

Florin Iordache are dreptate: „Ce legătură are imaginea Parlamentului? Sau de ce?”

Deputatul PSD Eugen Bejinariu a scăpat pentru a treia oară de urmărirea penală, după ce solicitarea DNA a picat la votul din plen. Parcă a fost mai uşor acum, a mers totul şnur, fără mir şi rugăciuni, ca în cazul lui Dan Şova. Dar ce ne spun toate astea?

161128_EUGEN_BEJINARIU_11_INQUAM_Octav_Ganea_

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

"Resping categoric acuzația că aș fi comis vreun abuz în serviciu. Acuzațiile ce mi se aduc sunt complet nefondate. Nu sunt acuzat că aș fi săvârșit vreo infracțiune de corupție sau aș fi dobândit vreun folos necuvenit. Contractul este încheiat între Guvernul României și Microsoft Irlanda, este parte a unui act normativ adoptat de Guvernul României, iar semnătura mea în numele Guvernului a fost acordată în baza unei mandat imperativ al acelei hotărâri de Guvern care a aprobat contractul și m-a desemnat explicit. Semnarea contractului între Guvernul României și Microsoft Irlanda a fost decisă prin adoptarea de către Guvern a unui act normativ cu respectarea legii privind achizițiile publice și a avut toate avizele juridice și de conformitate, în toate etapele", a spus Eugen Bejinariu în plenul Camerei Deputaților, conform Agerpres.

Este, cu siguranţă, dreptul democratic al domniei sale de a se apăra, justifica şi explica. Însă în acest caz particular, validitatea şi consistenţa mesajului depind nu atât de conţinut, cât de aspecte mai degrabă formale - în situaţia de faţă, de locul în care autorul îşi face cunoscut punctul de vedere.

Iar plenul unei camere a Parlamentului e de departe locul cel mai nepotrivit.

Eugen Bejinariu este în primul rând cetăţean şi abia apoi parlamentar. Dacă nu greşesc, în documentele personale de identitate - de la buletin, la paşaport - scrie Bejinariu-cetăţean, nu Bejinariu-deputat.

Funcţia de demnintate publică pe care o deţine în prezent este vremelnică, iar imunitatea de care se bucură în faţa justiţiei nu e un drept al său, ci un abuz comis de colegii deputaţi. Un abuz în baza căruia cetăţeanul Bejinariu primeşte drepturi speciale, fură startul şi are o relaţie incorectă cu concetăţenii lui.

În ţările civilizate, acuzaţiile procurorilor sunt demontate în faţa procurorilor şi a judecătorului. Oricât de densă, complexă, chiar lacrimogenă, apărarea formulată în orice alt cadru trece drept exerciţiu retoric şi tinde spre irelevanţă.

În România guvernelor PSD, în schimb, se întâmplă opusul. Zidul parlamentar în jurul demnitarilor intraţi în vizorul unei anchete penale e gros şi creşte.

Ultima cărămidă a fost pusă prin votul de care s-a bucurat, marţi, Eugen Bejinariu.

În privinţa sa, DNA cere încă din noiembrie 2016 aviz pentru începerea urmării penale într-un dosar Microsoft. Suntem, iată, aproape de luna iunie 2017 şi... nimic. Bejinariu a fost salvat, pentru a treia oară, de colegii săi deputaţi, într-un gest de totală sfidare nu doar a procurorilor DNA, cât mai ales a 20 de milioane de cetăţeni, statului de drept şi principiului separaţiei puterilor în stat. 

La jumătatea acestei luni, procurorul general îi scria preşedintelui Camerei Deputaţilor următoarele: "Revenim la adresa noastră din 22.11.2016 prin care vi s-a solicitat exercitarea dreptului de a cere efectuarea urmăririi penale faţă de Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea SGG în perioada 2000- 2004 pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi vă adresăm rugămintea să dispuneţi măsurile legale în vederea urgentăriii procedurilor prevăzute de Legea 115 privind responsabilitatea ministerială”.

„Revenim”, îşi începea, Augustin Lazăr scrisoarea... „Revenim şi noi”, este, practic, mesajul votului dat de partidul condus de Liviu Dragnea, în cazul Bejinariu.

De reţinut şi situaţia cu totul aberantă, în care un procuror general şi înfăptuirea însăşi a actului de justiţie stau la mâna unui condamnat penal (vizat şi de alte dosare).

Ironia respiră prin toţi porii, după cum se poate observa, dar şi mai strigător la cer e modul în care, la un asemenea nivel, ironia se împleteşte cu sfidarea. Ziua-n amiaza mare!

Să mergem însă mai departe şi să vedem de ce parchetul insistă cu cererile trimise Camerei Deputaţilor, pe numele lui Eugen Bejinariu: „(...) în dosar sunt implicate şi alte persoane şi, datorită legăturii dintre acestea şi Eugen Bejinariu, se impune investigarea tuturor celor implicaţi în cadrul aceluiaşi dosar, cercetările neputând fi disjunse”. (...) „În absenţa răspunsului Camerei Deputaţilor, urmărirea penală se desfăşoară numai faţă de persoane care nu beneficiază de imunitate, ceea ce poate crea o situaţie discriminatorie”.

Aşadar, în timp ce Eugen Bejinariu se poate concentra din nou pe planurile de vacanţă, că uite, vine vara peste noi, ceilalţi cetăţeni cercetaţi în dosar, mai puţin egali cu cetăţeanul Bejinariu, vor fi copleşiţi de alte gânduri.

Sau altfel: în timp ce statul român plăteşte de la buget salarii cu normă întreagă pentru procurori care ar trebui să şi lucreze cu normă întreagă, în speţa care-l vizează pe Eugen Bejinariu anchetatorii N-AU VOIE să muncească pe măsura salariului primit. Nu pentru că n-ar vrea ei, ci pentru că le-o interzic, „democratic”, nişte parlamentari pentru care contribuabilul nu a înseamnat vreodată ceva.

Apropos de asta, în ultima şedinţă a legislaturii trecute, unul din subiecte a fost votul pe cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva lui Eugen Bejinariu.

Cu „eleganţa” binecunoscută, situaţia a fost rezolvată astfel: s-a făcut prezenţa şi s-a concluzionat că nu e cvorum. Pentru nimic. Cu totul, şedinţa a durat şase minute.

Florin Iordache, care o lună şi ceva mai târziu avea să-şi lege numele de OUG 13, era atunci preşedintele Camerei Deputaţilor şi închidea fericit subiectul: „Ţinând cont că avem un cvorum de lucru de 63, vă mulţumesc mult pentru întreaga activitate. Declar şedinţa închisă”.

Însă deputatul independent Remus Cernea şi-a dat de gol colegii: „În parcare e plin de maşini şi am văzut mulţi colegi venind. Au venit să ridice, probabil, suma forfetară”.

Eugen Bejinariu nu este nici primul, nici singurul parlamentar salvat de complicitatea unor demolatori ai statului de drept. El este doar ultimul dintr-o lungă, foarte lungă listă, care în cele din urmă reflectă un anumit nivel de cultură democratică şi instituţională al elitelor politice româneşti, la un sfert de veac de vremurile în care Partidul era în tot şi-n toate.

O analiză publicată la finele anului trecut de agenţia News.ro furniza cifre elocvente, care indică prezenţa unui fenomen, nu a rateurilor de circumstanţă.

Astfel, numai în legislatura 2012-2016, au existat 50 de cereri de încuviinţare a începerii urmăririi penale, reţinere sau arestare, formulate de DNA pe numele a 31 de parlamentari (21 de deputaţi şi 10 senatori).

Aproape jumătate din aceste cereri au fost, însă, respinse, un contra-record al Legislativului, fără niciun dubiu.

Printre cei care au scăpat asemeni lui Bejinariu, găsim nume interesante: Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, Titus Corlăţean, Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Daniel Chiţoiu, Mădălin Voicu, Ion Ochi, Florin Popescu, Vlad Cosma, Titi Holban şi Marius Isăilă.

După votul de marţi în cazul lui Eugen Bejinariu, colegul său de partid, Florin Iordache, care va rămâne în istorie pentru contribuţia preţioasă la lovitura OUG 13 dată democraţiei, a sitentizat cât a putut el de bine falimentul moral în era PSD:

„Ce legătură are imaginea Parlamentului? Sau de ce?”