Sari la conținut

Iar votăm corupți?

Rezultatele alegerilor locale ne readuc în prim-plan un fenomen îngrijorător: succesul electoral al unor candidați cu probleme penale. Părțile bune sunt că numărul mare de candidați cu probleme legale arată că DNA își face treaba și că unii dintre acești candidați chiar au pierdut alegerile.

Pe de altă parte, este îngrijorător că alegătorii au căzut din nou în capcana gândirii de tipul „fură și el, dar mai face ceva și pentru oameni” — cetățenii dezinteresați și puțin informați ajung să creadă că furtul e acceptabil. Mai contribuie la perpetuarea fenomenului alegerea într-un singur tur, absenteismul și lipsa unor contra-candidați credibili. Pentru fiecare dintre aceste cauze putem să găsim soluții, pe termen scurt sau lung, care depind în bună măsură de fiecare dintre noi.

Rezultatul bun înregistrat de Nicușor Dan și USB la București arată că mișcările civice, inclusiv cele de stradă, pot evolua într-o alternativă viabilă, dar acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, ci este nevoie de implicare și efort constant. Mișcările de stradă și presiunea permanentă a publicului au contribuit și ele la progresul înregistrat: pe de o parte au forțat Parlamentul să accepte schimbarea legii partidelor politice, permițând apariția unor noi formațiuni, iar pe de altă parte au dus la retragerea măcar a unora dintre primarii cu probleme în justiție.

Perspectiva optimistă: progresăm!

Să începem cu o observație statistică: în 2016 au fost mai mulți candidați cu probleme legale decât în 2012, dar acest lucru se datorează în bună măsură creșterii capacității DNA. Este ca în cazul unor boli a căror incidență a crescut simțitor în ultimele decenii: nu înseamnă neapărat că sunt mai mulți bolnavi, ci că medicina reușește să îi identifice mai ușor. Spun că rolul DNA e un factor decisiv pentru că aproape toți acești candidați penali au în spate două sau mai multe mandate. Probabil că activitatea lor presupus infracțională a început mai demult, dar abia acum e scoasă la lumină de procurori. Deși ne nemulțumește realegerea lor, e totuși o veste pozitivă că magistrații fac treabă bună.

Tot o veste bună este și că anul acesta, spre deosebire de acum patru ani, o parte dintre cei cu probleme penale s-au retras sau chiar au pierdut în alegeri. Să ne uităm puțin la București, unde șase din cei șapte primari aleși în 2012 au probleme serioase de integritate. Primarul general și doi primari de sector (domnii Oprescu, respectiv Chiliman și Onțanu) nu s-au mai înscris în alegeri. Domnul Popescu-Piedone a încercat să candideze, nu a reușit, dar „avatarul” său, domnul Sava, a pierdut. Domnul Vanghelie a candidat și a ieșit pe locul trei. Doar domnul Negoiță a participat cu succes în alegeri, câștigând un nou mandat.

Situația de la București nu este singulară. Mai mulți corupți cu state vechi s-au retras, în frunte cu inefabilul domn Mazăre (și sunt și alte cazuri unde au candidat și au pierdut). Exemple din orașe mai mari sunt în Bacău sau Pitești. În acesta din urmă, veșnicul domn Pendiuc a fost așa uimit că a pierdut, încât a contestat alegerile. Gurile rele spun că nu vrea să se facă de râs la pușcărie fiind singurul penal care nu s-a reales la vot.

Lăsând la o parte hazul de necaz, să consemnăm progresul. Avem mai mulți corupți pentru că procurorii se pricep mai bine să îi prindă. Iar dintre cei prinși, sunt destui care fie se retrag, fie pierd la urne.

De ce sunt votați candidații penali?

Progresul consemnat este relativ. E bine că magistrații descoperă corupția, dar e mult mai rău că există corupția. E bine că unii corupți se retrag sau pierd competiția, dar mulți alții sunt realeși. Și în 2012, și în 2016, au fost primari în funcție realeși în timp ce se aflau sub control judiciar sau chiar în arest. Primari cu condamnări definitive, dar cu suspendare, continuă să aibă succes în alegeri. Se întâmplă în toate regiunile țării, deopotrivă în orașe mari și bogate, și comune mici și sărace. Anul acesta, primarii au fost doar vârful aisbergului, pentru că mai cunoscuții baroni locali, președinții și vicepreședinții de Consilii Județene, au fost mai puțin vizibili pe listele de partid – dar și dintre ei s-au ales destui.   

Avem deci o problemă structurală: cetățenii votează corupți. Despre cauzele ei s-a tot scris. Le voi enumera pe cele pe care le consider mai importante.

„Fură și el, dar mai face ceva și pentru oameni” – e un mod de gândire larg răspândit (și una din cauzele importante ale problemei noastre). O bună parte a cetățenilor percep toți politicienii, în bloc, ca fiind hoți și atunci integritatea nu mai este un criteriu de diferențiere. Între mai mulți „hoți”, îl preferă pe cel care are unele realizări vizibile. Se întâmplă mai ales în localitățile mai dezvoltate. La drept vorbind, într-un oraș sau sector mare, cu un buget pe măsură, trebuie să fii un edil al naibii de prost ca să nu lași ceva în urmă: blocuri reabilitate, străzi asfaltate, măcar mult blamatele borduri și panseluțe. Este un exemplu de distorsionare a percepțiilor, dar și a valorilor, pentru că cetățenii dezinteresați și puțin informați ajung să creadă că furtul e acceptabil, dacă măcar lasă ceva în urmă.

Lucrurile sunt mai simple atunci când concurența doar se preface că luptă. În toate orașele unde „corupții” au pierdut alegerile, adversarii politici au propus candidați redutabili. În 2008, când domnul Vanghelie s-a „autosuspendat” din PSD și a candidat independent, partidul l-a propus candidat pe finul dânsului, care a făcut figurație și domnul Vanghelie a câștigat detașat. În 2016, când același domn s-a certat în mod real cu partidul, PSD a propus un candidat serios, care a și câștigat. Problema ține de rețelele locale de interese, care sunt de multe ori transpartinice. La Baia-Mare, domnul Cherecheș, aflat în arest preventiv, a fost dăruit de toate partidele cu contracandidați oarecare, ce nu au pus prea multă inimă în campanie. Exemplele pot continua.

Sistemul de vot continuă la conservarea puterii baronilor locali. Votul într-un tur avantajează primarii în funcție. Mai ales în localități mici, ei și-au creat un public captiv, format din beneficiari ai diverselor tipuri de servicii publice sau acțiuni ale primăriei și familiile lor. Bine întreținut, acest public asigură lejer 30-35% din alegători, suficient pentru a câștiga alegerile. Pentru că relația e oricum personală și în afara normelor generale de integritate, nici nu mai contează acuzațiile la adresa primarului (un exemplu concret, cu cifre, găsiți aici).

Au schimbat ceva mișcările de stradă?

În ultimii ani, strada a redevenit un actor politic, contribuind activ la decizii politice, inclusiv la căderea unui guvern. Rezultatul alegerilor locale pare să indice un recul al influenței mișcărilor de stradă. Se pune întrebarea dacă dincolo de succese punctuale - oprirea unui proiect ca Roșia Montana, una sau mai multe demisii - protestele au o influență reală. Răspusul meu e că da, există schimbări mai profunde la care au contribuit mișcările de stradă, dar că e nevoie de mai mult timp și mult mai multă muncă.

O schimbare importantă este legislativă: amendarea legii partidelor politice. Pentru a porni un partid nou, este nevoie de doar trei membri fondatori, față de 25.000 până în mai 2015. În mai puțin de un an, au fost înregistrate 48 de formațiuni noi, și încă pe atâtea sunt în procedura juridică (puteți vedea aici o monitorizare în timp real). Am făcut deja un prim pas pentru a sparge monolopul partidelor mari, cel care face să nu existe concurență reală în alegeri. Acest pas nu ar fi fost posibil fără cerințele imperative ale străzii. Iată deci că mișcarea de protest poate să determine schimbări cu impact pe termen lung.

Dar schimbarea cere timp și muncă. Dintre cele înregistrate, doar 32 au propus candidați și doar 13 sunt partide locale. Încă nu știm câte au obținut mandate, dar singurul care a avut un rezultat foarte bun este Uniunea Salvați Bucureștiul. Ceea ce diferențiază USB este că a avut un întreg ciclu electoral pentru a se face cunoscută, venind în alegeri cu capitalul de notorietate al Asociației cu același nume. Foarte probabil că acele partide locale care sunt serioase și vor investi în propriile activități, vor avea o șansă similară la următoarele alegeri, când așteptăm mișcări similare și în alte orașe.

Ce e de făcut?

Cauzele identificate sunt diverse: valorile societății, blatul politic între partidele mari, dar și sistemul electoral. Ar trebui să le abordăm pe toate, pentru că se întrepătrund. Pentru unele trebuie să lucrăm pe termen lung, pentru altele avem soluții rapide, dar ne trebuie și voința de a le pune în practică.

Este evident că educarea cetățenilor în sensul că a fura nu e în regulă rămâne un program național pe termen lung și nu se referă doar la politică. Poate părea ciudat, într-o țară care face paradă cu creștinismul ei, că e așa de greu să impui una din cele zece porunci de bază. Dar este țara în care BOR a simțit nevoia să își oblige preoții să jure, separat, că nu-și vor însuși banii bisericii.

Un program educativ mai puțin vast, dar la fel de important, e cel despre informare și bună guvernare. Lucrurile se schimbă când cetățenii înțeleg cât costă acel ceva pe care l-a făcut primarul și câte s-ar fi putut face cu adevărat cu banii respectivi. Guvernarea deschisă și instrumente cum sunt bugetele pentru cetățeni sunt elemente esențiale, pe care le-am propus constant și ne bucurăm să vedem că încep să fie acceptate chiar și de guvern.

Spargerea monopolului partidelor tradiționale este un obiectiv la îndemâna cetățenilor, pe termen mediu. Atunci când partidele fac un blat politic, soluția este să aduci un candidat din afara sistemului. Asta cere muncă destulă și nu se face peste noapte.

Exemplul Nicușor Dan / USB, la București, este elocvent. Echipa USB a muncit câțiva ani pentru a crește de la 6% în 2012, la 30% în 2016. Încă nu a câștigat primăria, dar este deja acolo, în Consiliul Local. Mai mult, prin însăși prezența sa a obligat partidele să își schimbe discursul și chiar o parte din candidați. Știați, spre exemplu, că niciunul dintre actualii consilieri generali ai PSD nu s-a mai regăsit pe lista partidului? De anul trecut, când s-a modificat legea partidelor, e mult mai simplu să faci un nou partid politic. Însăși înființarea USB a fost facilitată de această lege. Avem și un ghid practic despre pașii ce trebuie urmați.

Iar dacă discutăm de termen scurt, este absolut necesară modificarea legii electorale prin revenirea la votul în două tururi. Motivul este evident: în turul doi, candidații se coalizează natural împotriva coruptului, având șanse bune să îl învingă. Procesul e dificil, dar nu imposibil.

Acum un an și jumătate, mulți spuneau că niciodată partidele nu vor accepta deschiderea pieței electorale către formațiuni noi. Iată că au făcut-o și astfel au apărut partide ca USB și alte organizații locale, iar acestea, împreună, au o șansă să amenințe statu-quoul politic chiar și la alegerile parlamentare din toamnă. Schimbarea legii partidelor s-a produs în urma unei efort colectiv pe termen lung: organizații civice care au militat pentru asta de mulți ani, presiunea străzii, influența unor factori politici care au susținut demersul, inclusiv Administrația Prezidențială.

Indiferent dacă se schimbă sau nu legea, mai avem o armă importantă pe care o neglijăm prea des: să ne prezentăm la vot.

Un slogan care a făcut istorie este „nu pot ei fura cât putem noi vota”. La o prezență mare la vot, electoratul captiv al baronilor locali are o pondere tot mai mică. Greșim atunci când nu mergem la vot pentru că niciunul dintre candidați nu e perfect. Atunci când vedem mici defecte ale unor candidați, e bine să ne gândim că stând acasă nu facem decât să perpetuăm starea de fapt. Nu este despre alegerea răului cel mai mic ci despre a accepta că, până la urmă, politica este despre un compromis rezonabil.

 

Sublinierile aparțin editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)

Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook.