Sari la conținut

„Miracolul” transnistrean: cum sunt sechestrate terenurile moldovenilor pentru a le fi date în arendă tot lor

Conflictul îngheţat... Pe cât de atipică este natura lui, pe atât de aberante devin efectele pe care le produce în regiunile afectate. Încurajat şi întreţinut de Rusia, separatismul transnistrean ţine în şah evoluţia Republicii Moldova, minând din toate punctele de vedere perspectivele acesteia de dezvoltare. În stânga Nistrului de exemplu, există un lanţ de sate aflate sub jurisdicţia autorităţilor de la Chişinău. O parte din terenurile deţinute de aceşti oameni se află, însă, în zona controlată de aşa-numitele autorităţi de la Tiraspol. Care, conform regulilor conflictului îngheţat, îi pun pe săteni în faţa unei alegeri imposibile: renunţi la propriul pământ şi te las să îl lucrezi sau nu renunţi la pământ, dar nici nu-l vei putea folosi.

Stepan Driga, din raionul Dubăsari, deţine 15 hectare şi mai are în arendă alte 400. Pe jumătate din suprafaţă tractoarele sale au, deja de doi ani, interdicţie să intre. Într-un interviu acordat Digi24.ro, domnul Driga a acceptat să povestească cum se trăieşte zilnic în această parte de Europă, unde Kremlinul dictează ritmul prin interpuşi.

Stepan Driga 1

Digi24.ro: A existat o înţelegere între Chişinău şi Tiraspol cu privire la modalitatea în care fermierii din satele moldoveneşti din stânga Nistrului îşi pot lucra terenurile. De câţiva ani separatiştii ignoră acea înţelegere. Cum se descurcă, practic, oamenii?

Stepan Driga: Dacă intrăm puţin în istorie, vreau să vă spun că după conflict, din 1992 până în 2004, noi am lucrat pământurile fără nicio înţelegere. Aici toată lumea ştie că erau pământurile primăriilor acestor sate. Din 2004, când Voronin (Vladimir Voronin, fostul preşedinte comunist al Republicii Moldova – n.r.) a refuzat să iscălească Memorandumul Kozak, nu ni s-a mai permis, timp de doi ani, să lucrăm terenurile. Pe urmă s-a făcut o înţelegere în baza căreia am putut să le folosim. Şi le-am folosit până în 2014. Deci le-am lucrat, apoi iarăşi ne-au oprit. Pământul acesta a fost împărţit, el aparţine oamenilor, dar autorităţile de acolo susţin că este al aşa-zisului stat Transnistria.

Legal, autorităţile moldoveneşti vă pot sprijini în vreo formă?

Nu. Se duc tratative, nimeni nu cedează. Eu socot că Republica Moldova are pârghii de a rezolva problema, dar până acum nu vedem rezultate.

Dacă nu mă înşel, dumneavoastră aveţi peste 400 de hectare, mare parte situate dincolo de şoseaua Dubăsari-Tiraspol.

Eu personal deţin 15 hectare, iar 400 de hectare le-am luat în arendă de la oameni, cărora le plăteam în natură - jumătate de tonă de pâine, şi aşa mai departe. Pe anul trecut, statul i-a dat fiecăruia câte 1.200 de lei pentru hectar. Acum, practic am rămas cu vreo 200 de hectare lucrate. Avem tehnică, iată, care stă, avem oameni care au rămas fără lucru şi au început să plece peste hotare, să îşi caute altceva. Colectivul se destramă. E o problemă, pentru că aveam planuri, dar acum afacerea se duce de râpă.

În ce constau, concret, piedicile puse oamenilor care au pământuri în acea zonă? Daţi-ne câteva exemple.

De pildă, au venit forţele de ordine tranistrene, aşa-zisa Miliţie, au venit chiar în câmp, când noi lucram. Ne-au oprit, ne-au spus să ne întoarcem în zona noastră că altfel vom avea probleme, că ne vor lua utilajele, ne vor închide şi aşa mai departe. Noi nu am vrut să ajungem la conflict, nici autorităţile noastre nu vor să stârnească iarăşi un conflict armat. Acum este al doilea an care ne prinde în situaţia asta. Cei de acolo au impus agenţi economici din Transnistria care să lucreze suprafeţele, deci pământurile noastre le lucrează alţii, unii veniţi inclusiv din Tiraspol.

 

Dar în ce condiţii v-ar permite totuşi să folosiţi acele terenuri?

Ni s-a pus condiţia să mergem la administraţia lor, în Dubăsari, şi să luăm pământurile în arendă de la ei. Dar asta înseamnă ca eu să mă dezic singur de proprietatea mea. Adică eu, care am 15 hectare, să iau pământul meu în arendă de la cineva.

Înţeleg că aveţi titlu de proprietate eliberat de autorităţile de la Chişinău.

Exact. Fiecare are aşa ceva.

În total, de ce suprafeţe discutăm?

În raionul Dubăsari, de 6.300 de hectare. E pământul cetăţenilor de pe cuprinsul a zece sate din partea stângă a Nistrului, care au luptat în 1992, şi-au apărat independenţa şi au rămas sub jurisdicţia Moldovei. Deci 6.300 de hectare, de la Doroţcaia, Pârâta, Coşniţa, Pohrebea, Molovata, Cocieri...

În acelaşi timp, reprezentanţi ai autorităţilor separatiste livrează un discurs ce contrastează cu realitatea din teren, anume că ei nu împiedică pe nimeni să-şi vadă de bunul său.

Dacă m-aş fi dus să fac contract de arendă cu ei, să iau pământul meu în arendă de la ei, nu m-ar fi împiedicat.

Care e diferenţa, în materie de ritm de dezvoltare, între satele moldoveneşti şi cele transnistrene?

Sfera socială se dezvoltă prin diferite programe cu finanţare de la Uniunea Europeană. De exemplu, la Molovata Nouă s-au făcut casa de cultură, drumul, stadion, muzeu, primăria, grădiniţa, şcoala, toate.

Cu bani europeni?

Da, cu banii Uniunii Europene. În partea cealalată, lucrurile acestea nu se fac. Bun, în Dubăsari s-a renovat Casa de cultură cu bani europeni, pentru că există acele programe pentru dezvoltarea ambelor maluri ale Nistrului. Vă spun, însă, satele rămân pustii.

De la dumneavoastră pleacă oamenii?

Nu, de la ei. Tare mulţi pleacă de la ei, căci nu sunt locuri de muncă, iar în ultima vreme s-au plătit pensiile cu 30% mai puţin. Oamenii sunt nevoiţi să plece, să-şi caute fiecare ceva.

Se poate spune că pleacă mai mulţi din zona lor decât din zona dumneavoastră?

Da, se poate spune. Mergi seara prin oraş şi e pustiu. Prin Dubăsari e pustiu, tare multă lume a plecat. Înainte, cei plecaţi la muncă peste graniţă trimiteau bani în Transnistria, prin băncile din Transnistria, dar de la o vreme trimit banii prin băncile moldoveneşti. Dânşii acolo n-au valută şi scot sumele în ruble de-ale lor transnistrene, iar cursul e rău.

Spuneaţi la un moment dat că „dacă vorbeşti cu un cetăţean care priveşte canalul de televiziune ORT şi vorbești cu un cetăţean care are internet este diferenţă mare”.

Da, propaganda e mare.

Cât de departe merge această propagandă, la ce este expus cetăţeanul? Daţi-ne câteva exemple.

Dacă te uiţi la ORT şi la programele televiziunii din Dubăsari a aşa-numitei Republici Transnistrene, vezi Moldova în culori negre, România tot aşa, Uniunea Europeană e ceva rău, totu-i rău, numai Rusia e bună. Ucraina, mai ales, e rea. Noi aici, în Cocieri, prindem Moldova 1, dar prea multe programe nu prinde omul, cu antena simplă. Dacă pe partea dreaptă a Nistrului ai internet şi televiziune prin cablu, pe partea stângă nu ai aşa ceva şi sunt probleme. Aici, Republica Moldova nu lucrează. (Trebuie) să aibă acces la informaţie oamenii. Cu părere de rău, astăzi la noi nu ajung decât programele care aparţin oligarhului Plahotniuc. La noi în partea asta, acces este, practic, numai la Moldova 1. La celelalte programe, TV 21, TVR 1, TVR 2, n-avem. La TVR Internaţional se poate numai prin „farfurie”.

Internetul?

Internet este, iar oamenii din Transnistria fug de ai lor şi vin la internetul moldovenesc, ca să spunem aşa, la companiile din Moldova.

Care este starea de spirit a oamenilor din zonă, apropos de situaţia din Ucraina? Sunteţi aproape.

Noi suntem bucuroşi să ţină ei piept, căci totul depinde de Ucraina. Noi ştim că dacă Ucraina va reuşi să ţină piept la ceea ce este astăzi acolo şi Moldova va fi unică şi independentă. Dacă pierde Ucraina, noi...

Aveţi o istorie de familie zbuciumată. Bunicul a avut pământ mult, dar a fost deportat şi apoi împuşcat, tatăl a fost şi el deportat. Sunteţi a treia generaţie care nu se poate bucura pe deplin de locul acesta. E limpede că trecutul şi prezentul sunt amare, dar cum vă raportaţi la viitor?

Eu mă tot întreb dacă nu este cumva vreun blestem pe familia mea.

Un blestem geopolitic...

Geopolitic, da, tot într-o sută de ani se repetă. Dacă stai se te gândeşti că în secolul XXI eşti expropriat de proprietatea ta... Păi proprietatea e ceva sfânt în toată Europa, dar iată ce se petrece la noi şi nimeni nu ne poate rezolva problema.

Depinde în care parte a Europei de afli.

Desigur. Noi sperăm la mai bine. Vă spun cinstit, eu sper că ni se vor întoarce pământurile. Noi plătim impozite pe ele la primărie, din banii ăştia se hrănesc toţi bugetarii din sat, primăria întreţine şcoala, grădiniţa, toată sfera socială. Neavând pământul acesta, statul este nevoit să subvenţioneze primăria. Eu cred că se va rezolva, dar nu ştim când. Aşteptăm de 25 de ani să se rezolve problema Transnistriei, dar se înrăutăţeşte situaţia. Chiar dacă sunt alegerile, nu cred că cine va veni va rezolva ceva. Depinde tare mult de puterile mari, ce-or hotărî Rusia şi America.

*Proiectul „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului” este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.

Afis