Londra versus ISIS
Foto: Guliver/Getty Images
“Sunt mândră de orașul meu”, îmi spune interlocutoarea mea, referindu-se la alegerea primului primar musulman al Londrei, Sadiq Khan. E catolică, dar se consideră britanică înainte de orice. Asemenea multor londonezi, s-a simțit motivată de mesajul de speranță adus de Khan.
Alegerea lui Sadiq Khan contrastează puternic cu evoluțiile ce par să opereze în restul Occidentului. Popoarele Europei (Ungaria, Polonia, dar și Austria e aproape) cad pradă unui populism xenofob tot mai radical. În Statele Unite bigotismul zgomotos al lui Donald Trump i-a adus acestuia nominalizarea Partidului Republican la alegerile prezidențiale.
Londonezii au avut, desigur, și opțiunea intoleranței. L-ar fi putut vota pe candidatul conservator Zac Goldsmith, cel care l-a acuzat neîncetat pe Khan că ar avea legături cu diverse “personaje ale islamului radical”.
Suspectarea fără motiv sau dovezi că orice musulman are legături cu extremismul este, indubitabil, o atitudine rasistă. Să enunți astfel de acuzații împotriva unui musulman ce candidează la o funcție publică n-are nimic de-a face cu apărarea interesului public. Scopul unor astfel de tactici este să întărească ideea că musulmanilor nu li se poate acorda încrederea de a ocupa o funcție de conducere. Sunt mulți cei care încearcă să justifice acest punct de vedere subliniind că în Coran nu se face distincție între “ce aparține Cezarului și ce aparține lui Dumnezeu”. Dar asta ar presupune că toți musulmanii acționează exclusiv pe baza canoanelor Coranului, fără a respecta legile seculare. Iar asta e pur și simplu fals.
Uneori apar întrebări despre modul în care adepții Islamului, inclusiv unii dintre cei mai vizibili reprezentanți, abordează problema rolului Islamului în Occident. Filosoful Tariq Ramadan, spre exemplu, vorbește despre apariția unui “Islam European” care ar ancora principiile Islamului în realitatea culturală a Europei Occidentale. Susțin întru totul această idee, atâta timp cât acest nou Islam împărtășește fără rezerve valorile și memoria europenilor (inclusiv recunoașterea dreptului la existență a statului Israel). Din păcate, când am făcut această remarcă într-o dezbatere acum câțiva ani, Ramadan a tăcut.
Provocările ce ar putea apărea la integrarea Islamului într-o Europă deja foarte diversă nu înseamnă în niciun caz că musulmanii nu pot fi investiți cu încredere pentru a conduce. Totuși unii, mai ales în Franța, încep să emită avertismente că alegerea lui Khan e primul pas către un viitor nu prea îndepărtat în care musulmanii vor impune legea islamică țărilor europene, un scenariu pe care îl ilustrează romanul “Supunerea”, de Michel Houellebecq. (Totuși, cartea poate fi interpretată mai puțin ca predicție a unei cuceriri musulmane și mai degrabă ca o critică la adresa corectitudinii politice franceze.)
Consecințele victoriei lui Khan probabil că vor contrazice temerile bigoților și alarmiștilor. Dincolo de a fi o sfidare la adresa mișcărilor populiste europene, alegerea lui Khan va da o lovitură “Statului Islamic” (ISIS) care își baza recrutarea de membri pe sentimentele de frustrare, marginalizare și ratare ale unor tineri musulmani europeni.
Cu un musulman în funcția de primar al Londrei — oraș ce a suferit atacuri teroriste — va fi mult mai greu pentru jihadiști să-și convingă potențialii recruți că guvernele și societățile în care trăiesc sunt opresive. Dacă tinerii musulmani pot să reușească în Vest, de ce și-ar da viața pentru ISIS, care deja pierde teren în Irak și Siria?
Bineînțeles că poveștile de succes, precum cea ilustrată de Khan, sunt rare. Dar este în interesul nostru să le salutăm, să le facem cunoscute și să le multiplicăm. Aceasta va fi probabil mai ușor de realizat în Marea Britanie, decât în Franța, care rămâne obsedată de laicitate (separația absolută între biserică și stat constituie esența identității republicane franceze).
Pe scurt, respingând islamofobia și reafirmând adeziunea la valorile unei societăți deschise, londonezii au dat o lovitură islamiștilor. Dar poate fi periculos să supraestimăm implicațiile victoriei obținute de Khan.
În primul rând, Londra nu-i reprezentativă pentru toată Marea Britanie și cu atât mai puțin pentru restul Europei sau Occident. Acest oraș e mai cosmopolit decât New York-ul, la fel de dinamic pe plan cultural ca Berlinul și mult mai încrezător în sine decât Parisul. Energia și deschiderea sa către lume sunt excepționale. Dacă ar fi să voteze doar Londra la referendumul din 23 iunie, probabil că ar alege să rămână în UE în ciuda imperfecțiunilor Uniunii.
În al doilea rând, deschiderea și încrederea Londrei depind, măcar parțial, de creșterea economică și de prosperitate. Până la urmă e mai ușor să împarți o prăjitură mai mare. “Instalatorul polonez”, cu contribuția sa la înfrumusețarea Londrei încă din anii '90, nu a fost o amenințare ci oportunitate economică și, măcar indirect, a deschis drumul muncitorilor din alte țări și culturi.
În orice caz, atitudinea deschisă a londonezilor merită celebrată într-un moment în care omologii lor din Occident sunt atrași spre intoleranță. În loc să răspundă la frică cu frică, ei l-au ales pe cel mai bun dintre candidați, indiferent de religie. Iar acesta e un exemplu de urmat.
Introducerea și sublinierile aparțin editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)
Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook
Copyright: Project Syndicate 2016 - London Versus ISIS
