Sari la conținut

Nicuşor Dan chiar a creat un PARTID. Dar încă nu-şi dă seama de asta

Nicuşor Dan are marele merit de a fi făcut pionierat în materie de implicare civică. S-a lansat în spaţiul public cu ONG-ul care milita pentru salvarea clădirilor de patrimoniu din Capitală, o preocupare cam „elitistă” - după unele gusturi, perfect adecvată realităţii – după altele, dar cu certitudine considerată tot mai incomodă de către samsarii şi oficialii corupţi din administraţie, care transformaseră în business filosofia ceauşistă de mutilare a Bucureştiului. Şi care voiau discreţie.

170601_NICUSOR_DAN_08_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Dar dincolo de meritul în sine de a se implica, după puterile sale de cetăţean, în problemele cetăţii, prin ONG-ul Salvaţi Bucureştiul Nicuşor Dan a mai oferit publicului ceva preţios: un model concret de îmbinare a atitudinii militante cu folosirea instituţiilor existente, pentru atingerea obiectivelor.

Via Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan nu s-a limitat la retorică şi strategii de comunicare publică pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la urbanism, abuzurile din această zonă şi defectele unor politici publice în materie, ci a apelat la justiţie, a „hărţuit” administraţii locale, a împins problemele de acest gen pe agenda campaniilor electorale.

Activitatea sa şi a ONG-ului, cu a cărui imagine s-a confundat cu timpul, pot servi drept reper pentru orice iniţiativă nouă de acest gen. Indubitabil, Nicuşor Dan lasă moştenire un know-how care nu mai poate fi trecut cu vederea.

Nu în ultimul rând, viabilitatea pe termen lung a proiectului cu care a pornit acum ani de zile la drum a fost probată de conversia ONG-ului în partid parlamentar.

Un salt de proporţii, ale cărui condiţii de posibilitate rezidă în premisele sădite de Nicuşor Dan, dar a cărui concretizare a depins 100% de acceptarea faptului că Nicuşor Dan nu mai e de-ajuns, că omul-orchestră e un model depăşit într-o asemenea paradigmă, că trebuie deschisă larg uşa competiţiei interne (de idei şi lideri). Imperative de care un ONG precum Salvaţi Bucureştiul fusese, prin natura lucrurilor, ferit.

Însă, aşa cum meritele-i trebuie recunoscute ca atare şi tratate ca incontestabile, la fel trebuie acceptat şi faptul că viziunea lui Nicuşor Dan îşi are limitele ei.

Pe cât de deschis şi de lipsit de complexe s-a dovedit în perioada Salvaţi Bucureştiul, apoi în cea a tranziţiei de la ONG la partid local (USB) şi de aici la o formaţiune de anvergură naţională (USR), pe atât de refractar şi de închis în sine ni s-a dezvăluit Nicuşor Dan, odată ce USR a intrat efectiv în viaţa politică, odată ce USR a început să se confrunte cu ceea ce înseamnă viaţa internă de partid.

Nu voi intra în detaliile genezei acestei formaţiuni, au făcut-o deja cu succes alţi analişti.

E limpede în schimb că particularităţile naşterii USR, dintre care cea mai importantă pare a fi succesul la urne, dat de intrarea în Parlament, înainte de fi a dobândit o coeziune doctrinară (dar astea au fost condiţiile, contextul nu a lăsat loc pentru aşa ceva), îşi vor mai pune o vreme amprenta asupra formaţiunii.

Din acest punct de vedere, referendumul intern pentru poziţionarea în chestiunea aşa-zisei familii tradiţionale nu va fi probabil ultimul măr al discordiei. 

Dar pentru USR nu aici trebuie căutat esenţialul, ci în faptul că prin întreg acest proces şi prin deznodământul său propriu-zis, formaţiunea practic s-a reinventat.

A fost tăiat cordonul ombilical dintre partid şi părintele fondator, într-un moment critic, în care inflexibilitatea celui din urmă ameninţa să ducă USR într-o zonă gri. Iar lucrurile s-au derulat rapid, curat şi în timp util.

Personal, Nicuşor Dan a rămas cu un gust amar, dovadă reacţia sa de după anunţarea rezultatelor

Totuşi, USR, un partid atât de tânăr şi de puternic impregnat de numele celui care l-a „crescut” de când era un ONG preocupat de imobile şi spaţii verzi, a făcut, prin ieşirea din unghiul mort al formaţiunii de lider, un exerciţiu de maximă maturitate şi o manevră care-l scoate din ciupercăria de partide care, odată părăsite de locomotivă, încetează din secunda doi să mai existe. Vezi cazurile-şcoală: PMP, ALDE, UNPR.

Paradoxul pe care, probabil şi din cauza orgoliului, Nicuşor Dan nu pare a fi încă pregătit să-l înţeleagă ţine de următoarele împrejurări: şansele USR de a-şi ţine promisiunile iniţiale, făcute de Nicuşor Dan acelui public pregătit pentru apariţia unui asemenea partid, cresc exponenţial dacă partidul demonstrează că există viaţă şi după Nicuşor Dan; dacă USR demonstrează că este o platformă în adevăratul sens al cuvântului şi o infrastructură palpabilă; dacă USR se prezintă şi în realitate, nu doar retoric, ca o sinteză de principii şi rod al unui concept, nu ca o sumă de fantezii, ori încă o remorcă.

Context în care, părintelui-fondator îi rămâne şi pe mai departe un rol major în viaţa USR: să nu-şi submineze creaţia.