Sari la conținut

Nu-l atingeţi, că ne mângâie

„Dumnezeu îi sus şi vede, / Să ne judece cum crede”. Distihul face parte din creaţia rapsodică a lui Cristian Pomohaci, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Moşuni-Veţa (Mureş), şi ilustrează fără cusur vorba din bătrâni „gura păcătosului adevăr grăieşte”. Însă până la reacţia Celui de Sus, pe care o invocă melodic părintele Cristian, judecata mai apropiată pare cea pământeană, mai precis, a Consistoriului Eparhial din Alba Iulia, chemat să decidă asupra unei infracţiuni câtuşi de puţin pioase: racolarea de minori în scopuri sexuale.

Nu se ştie care va fi punctul de vedere al Consistoriului şi nici cel al Procuraturii. Singura care s-a pronunţat deja, ca în faţa fiecărei situaţii ţâşnite dintre graniţele firescului, a fost opinia publică. Ea s-a exprimat fără să aibă la dispoziţie toate datele şi aţâţată, bineînţeles, de televiziunile ahtiate după scandal, senzaţii tari, picanterii şi îndeletniciri deşănţate. Toleranţa românească, atât de lăudată de gargara patriotardă, s-a demachiat fără să aibă nevoie de oglindă şi a dat la iveală o combinaţie de obtuzitate, reducţionism, patimă, inclemenţă şi prostie.

Astăzi mai mult ca oricând, un scandal de pedofilie combinată cu homosexualitate stârneşte valuri de ură şi umor crud.

Numele părintelui Cristian a fost, prin urmare, stâlcit cu voluptate pe diverse site-uri, iar numărătoarea voturilor a arătat un echilibru relativ între adepţii lui „Popohaci” şi cei ai lui „Homohaci”. Stimulaţi de prăpăstiile spuse în tot felul de emisiuni TV fără indice cortical, românii cu frica lui Dumnezeu s-au grăbit să arate că le lipseşte tocmai ceea ce-i face isterici: zisa frică de Dumnezeu. Câţiva dintre ei au propus o întoarcere deloc metaforică la metodele Inchiziţiei, pe care, spun domniile lor, ar fi în sfârşit cazul să le împrumutăm, spre a arăta că suntem în pas cu moda secolului al cincisprezecelea. Cei cărora arderea pe rug le-a mirosit totuşi urât (a carne friptă) au sugerat varianta incomparabil mai miloasă a linşajului. În fine, au existat şi adepţi ai castrării, gata să reia viril şi răzbunător, cu briciul în mână, o anume scenă din Aferim. Cum spuneam, oameni blajini şi toleranţi.

Din cealaltă direcţie s-a iscat uraganul evlavioşilor gata să facă zid în jurul părintelui Cristian şi să-l apere până în pânzele albe şi sutanele negre. Iar „a face zid” a ieşit din rama metaforei şi a devenit realitate, câtă vreme enoriaşii din Moşeni au creat un lanţ al revoltei, ţinându-se de mână, şi au pichetat sediul Consistoriului din Alba Iulia. După sindicaliştii care împresoară guvernul şi protestatarii care încercuiesc Parlamentul, iată o nouă înfăşurare în faldurile indignării umane. De data asta însă, cei indignaţi se exprimă prost şi judecă aşa cum se exprimă. Unii dintre ei au ales calea sfătoşeniei molcom-zaharate, alţii au urcat spre cota de avarie a isteriei. Împreună, au apărut pe ecrane şi au cerut indulgenţă pentru Cristian Pomohaci. Motivaţia lor, aflată în conflict cu logica, a insistat pe omenia iradiantă a părintelui şi pe capacitatea lui de-a îmbina muzica populară cu slujbele religioase şi cu săvârşirea de miracole. „Să ştiţi că la slujbe ne mângâie pe toţi şi ne vorbeşte frumos”, s-a confesat o enoriaşă. Dacă subiectul n-ar fi apăsător şi grav, povestea ar merita îngropată în hohote de râs. Numai că subiectul e serios şi trebuie tratat în altă cheie. Până la urmă, faptul că racolarea de minori în scopuri sexuale e efectuată de o faţă bisericească nu poate beneficia de circumstanţe atenuante, ci mai degrabă de agravante. În plus, dacă eşti un om cu ureche muzicală, dar spargi o bancă sau comiţi o crimă, mergi la închisoare. O calitate nu poate pulveriza o infracţiune.

Sigur, nu e frumos să arunci cu piatra. Şi nici să aplici stigmate. Mă întreb însă cât e de frumos să permiţi difuzarea de reportaje TV în care Cristian Pomohaci să curteze mesianismul. Căci, iată, apar oameni care declară că părintele Cristian a oprit ploaia înaintea unui concert, după cum există un cetăţean operat pe creier care susţine (la Agentul VIP de la Antena Stars) că jinduitorul după nuri tineri l-a însănătoşit după ce i-a atins hainele duse de soţie la slujbă. Privită chiorâş şi chiar considerată imposibilă pe timpuri, colaborarea dintre medicină şi religie capătă contur sub chipul blând şi părul blond al rapsodului parohial.

Dincolo de vinovăţia încă nedovedită a lui Cristian Pomohaci, rămâne reacţia de candoare neuronală a enoriaşilor. Zidul uman făcut la propriu în jurul Consistoriului şi la figurat în jurul părintelui trădează o regretabilă acomodare la rău, sub chipul unei bunătăţi de mucava. E o reacţie care seamănă bucăţică ruptă cu cea a alegătorilor care îşi votau şi îşi adulau cu vocalize primarul lăsat să candideze din spatele gratiilor. Şi cu a apărătorilor fostului edil piteştean Constantin Pendiuc. Şi cu a celor care nu-i arată cu degetul pe plagiatori, ba chiar îi tratează cu compasiune (lipseşte doar miruirea, însă nu în toate cazurile), pe motiv că „n-a dat în cap la nimeni, maică”. Nici Cristian Pomohaci nu i-a dat în cap minorului pe care a încercat să-l corupă, numai că asta nu-l fereşte de judecată şi de pedeapsă.