Sari la conținut

Cum devin sportivii chelneri

Dacă te iei după crainicii şi reporterii noştri de sport, sportivii îşi dublează prestaţia din arenă cu o carieră în ospătărie. Adică „servesc masa”.

Nu se ştie exact când şi cum au avut timp să se iniţieze în această profesie: după antrenament? Între cantonamente? Înaintea meciurilor? În weekenduri? Greu de spus. Cert este că reprofilarea le este oricând la îndemână. Şi asta fiindcă reporterii şi crainicii care se ocupă de sport au decis fără şovăire: „sportivii servesc masa”. Nu mănâncă, nu iau prânzul sau cina, nu se hrănesc. Nici vorbă. „Servesc masa”. Adică sunt ospătari. Sigur, nu e nimic înjositor în asta. A fi chelner e la fel de onest şi normal ca a fi profesor de geografie, pompier, mecanic de locomotivă, director de combinat sau arhitect. Problema ţine strict de felul în care strică reporterii noştri limba în care ar trebui să se exprime îngrijit şi cursiv. Nu de alta, dar ce spun ei ajunge la urechile a zeci sau sute de mii de oameni. Şi cum ce se aude / vede la televizor devine automat adevăr, greşelile acestor oameni se propagă nestăpânit şi îmbolnăvesc o limbă care oricum nu se simte prea bine.

Cel mai apropiat exemplu de ospătărie sportivă o are în prim-plan pe Paula Ungureanu, portarul echipei naţionale de handbal feminin şi al lui CSM Bucureşti. Un sportiv de înrămat şi un om de calitate. Cu trei zile în urmă, Paula Ungureanu a fost filmată înaintea returului cu Gyor, într-o avanpremieră relaxată a unui meci care se anunţă crâncen. Fiindcă adversarul vine din Ungaria, iar Paula Ungureanu a jucat cu ani în urmă la Dunaferr NK (2006-2008), reporterul de la Digi Sport a propus scenariul unei mese adecvate momentului. Sportiva a acceptat, iar reporterul a relatat: „La invitaţia Digi Sport, Paula Ungureanu a servit din nou o masă tradiţională cu specific unguresc”. Fireşte, reporterul a vrut să spună că sportiva a luat masa. Părându-i-se însă că „a mânca” e un verb prozaic şi nedemn de anvergura invitatei, el a recurs la „a servi”, care este, în context, un exemplu de ţopenie lexicală şi totodată o greşeală de sens. „A servi” înseamnă „a aduce la masă”, nicidecum „a mânca”. Or, din reportaj se vedea limpede că Paula Ungureanu nu servea, ci era servită.

Acest nărav de a căuta exprimarea aleasă riscând gafe de limbaj e vechi şi, se pare, fără leac. El nu face remarcat doar la televizor, ci şi în viaţa de zi cu zi, în care eşti invitat să „serveşti” în loc să „mănânci” pentru a ţi se arăta cât de stilat este cel care face invitaţia. Să ne înţelegem. „Serviţi” nu este o rugăminte în direcţia musafirului, ci eventual un ordin pe care-l dă şeful de sală subalternilor. Iar dacă tot vrei să foloseşti cuvântul acesta în faţa musafirului aşezat la masă, măcar fă-o corect: spune „serviţi-vă” sau „serveşte-te”. Şi oricum, buna creştere şi manierele nu pot fi mimate prin enunţuri care atacă limba română în fibra ei intimă, o măsluiesc şi o calcă în picioare. Cu atât mai mult cu cât vorbim de un post de televiziune care ţine la ştachetă şi la profesionalism.

A nu se crede cumva că Digi Sport este singur în chestiune. Toate posturile TV, de sport sau nu, cad în capcana preţiozităţii ridicole. Nu cu multe luni în urmă, naţionala de fotbal a fost prezentată la ProTV ca „servind masa la un restaurant de cinci stele”. Îi şi vezi pe Benzar, Chiricheş, Adi Popa sau Tătăruşanu cu şervetul pe braţ, uşor îndoiţi de şale spre clienţi, notându-şi comenzile în carneţel şi slalomând apoi cu tot felul de platouri şi farfurii printre mesele din local. Şi te întrebi, înecat de milă: chiar aşa prost câştigă băieţii ăştia din fotbal, de trebuie să-şi completeze veniturile aducând tochituri şi grătare la masă? Bine, dar atunci de ce vor băieţeii care bat mingea după (sau în loc de) şcoală să se facă fotbalişti şi nu ospătari? De ce modelul lor e Dorin Rotariu şi nu un chelner dintr-un local cu ştaif?

Încă o dată, a-i spune cuiva „serviţi” înseamnă a-l pofti la muncă. Dacă ar fi să găsim un echivalent de gesticulaţie pentru acest beteşug de exprimare, el ar fi băutul cafelei cu degetul mic al mâinii care ţine ceaşca îndepărtat de restul degetelor. E acelaşi grad de ifos alăturea cu drumul. El se face observat şi în limbajul ospătarilor, care întreabă „Mai serviţi?” din dorinţa de-a manifesta o politeţe indigest-mieroasă. Numai că ospătarii în cauză nu fac reportaje de televiziune, iar greşelile lor de limbă nu ajung cu viteza sunetului în mii şi mii de case.