Sari la conținut
News Alert

Glasul bâtelor din tren

Suntem peste tot acasă, / Porţile ni se deschid.” Aşa începe imnul Rapidului şi tot aşa începe viaţa publică de după 1989 a lui Miron Cozma. Întâlnirea lor, prezentată cu infinită stupoare de televiziunile cu profil sportiv, se petrece duminică, 25 iunie 2017, pe stadionul Valentin Stănescu din Bucureşti. Atunci, sub ochii unei asistenţe căreia îi rămâne doar să huiduie, Miron Cozma dă lovitura de începere a unui meci între gloriile de altădată ale Rapidului. Echipa aniversează 94 de ani de la înfiinţare, prilej cu care refuză să creadă că se poate stinge. Evenimentul ar trebui să provoace nostalgie şi speranţă, dar devine brusc o turbină de furie şi dezgust. Traiectoria lui firească e pervertită de Miron Cozma şi Sorin Radu Sport Consulting, complicele care l-a ajutat să ajungă pe gazon. Aplauzele fac loc înjurăturilor, gala se îneacă în silă şi salivă.

miron cozma stadion rapid foto facebook 1923.ro

Foto: Facebook/1923.ro

În mintea lui Miron Cozma cântecele se amestecă la fel ca drumeţiile lui de-a lungul şi de-a latul ţării. Cozma e, fără doar şi poate, peste tot acasă. Şi pe stadionul echipei de fotbal Jiul, unde, în calitate de gazdă, îi arde un cap în gură lui Dănuţ Lupu la un Jiul-Dinamo cu fitilul scos. Şi în Valea Jiului, unde strânge oaste de asediu cu binecuvântarea Securităţii. Şi la Petroşani, unde deschide, braţ la braţ cu Ioan Stoica, un Caritas pentru ortaci, pe principiul „luăm puţin de la mulţi şi dăm mult la puţini”. Şi la Bucureşti, unde ajunge sub ghidajul lui Nicolae Cămărăşescu şi căpiază în bătaie segmente de populaţie cu barbă, ochelari şi aer de student. Şi la Timişoara, unde are un băiat anchetat pentru fraudă fiscală. Un om cu atâtea drumuri nu poate rămâne în captivitatea unui singur cântec. E nedrept, e ilogic, e contra naturii. Prin urmare, prin mintea lui de puşcăriaş, poet, vedetă TV, caftangiu, amant tomnatic, lider de partid-fantomă şi candidat la preşedinţie trec multe frânturi (era să scriu „fracturi”) muzicale, dintre care se impun două: „Suntem peste tot acasă” şi „Glasul bâtelor din tren”. Ultima e varianta uşor modificată a unui refren de peron, fiindcă Miron Cozma şi coloanele lui de mardeiaşi au venit la Bucureşti în 1990 cu trenul, nu cu altceva. Mai ştii, poate că ăsta a fost motivul pentru care lui Cozma i s-a năzărit, pe 25 iunie 2017, că e rapidist.

Indiferent de motiv, cineva l-a invitat totuşi pe Miron Cozma la gala Rapidului. Iar altcineva (dacă n-o fi fost acelaşi) l-a lăsat să intre pe teren, fiindcă omul avea cămaşă vişinie. Dacă Charlie Manson, Râmaru, Mengele şi Kim Ir Sen ar fi apărut costumaţi în vişiniu pe stadionul din Giuleşti, pesemne că li s-ar fi făcut loc şi lor. Nu de alta, dar nu te pui cu simbolurile şi cromatica. Desigur, Miron Cozma nu avea ce să caute duminică pe gazonul Rapidului. Dar ţine de o decenţă minimală să opreşti o asemenea maculare. Iar aici trebuie întrebată de sănătate firma Sorin Radu Sport Consulting, care l-a invitat pe bătăuş la eveniment şi i-a dat prilejul să-l sluţească. A-l pofti pe Miron Cozma la un prilej aniversar al Rapidului e totuna cu a turna un film porno în Domul din Siena sau în Mănăstirea Ieronimilor din Lisabona. Iar dacă Miron Cozma nu poate fi bănuit de ruşine (să nu uităm că s-a considerat o victimă – da, da, o VICTIMĂ! – a mineriadei), firma facilitatoare trebuie târâtă în procese de fiecare suporter rapidist căruia prezenţa lui Cozma i-a schimbat pulsul şi culoarea.

Chiar nu ştie Sorin Radu Sport Consulting cine e Miron Cozma şi ce-a făcut din 1990 încoace? Şi chiar nu există limită a îndrăznelii şi a sfidării pentru acest ins care a fost tovarăş de interese cu Securitatea, Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor? Duminică, 25 iunie 2017, Miron Cozma n-a dat cu piciorul doar într-o minge de fotbal. Şutul lui a nimerit crucile din Străuleşti II, de a căror existenţă Sorin Radu Sport Consulting nu pare să fi aflat. Acelaşi şut a culcat la pământ buna cuviinţă şi simţul măsurii. Pantofii lui Miron Cozma s-au făcut bocanci şi şi-au lăsat noroiul pe covoarele vieţii noastre. Iar cei care şi-au pierdut copii, fraţi sau părinţi sub bâtele brutelor cărate de Cozma şi Cămărăşescu la Bucureşti vor căuta de pomană o perie suficient de aspră. N-o vor găsi fiindcă nu există.

În iunie 1990 Ion Iliescu şi Miron Cozma au readus Evul Mediu în România. Douăzeci şi şapte de ani mai târziu, ca o culme a indecenţei, Iliescu e încă liber, iar Cozma strică sărbătoarea unui club. Sulful medieval n-a dispărut din oraş. Singura consolare e că, rămas fără hoardă, ortacul n-a mai luat pe nimeni la bătaie. Chiar dacă în timpanele celor neoperaţi de memorie se aude, acum ca şi atunci, „Glasul bâtelor din tren”.