Sari la conținut

PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Coandă, Ţepeş şi Coşbuc

Probabil că vă uitaţi rareori la Inedit TV. Rău faceţi. Ca să citez din clasicul televizual Dan Diaconescu, „nici nu ştiţi ce pierdeţi”. Şi mai ales cât pierdeţi. Vă spun fără menajamente: enorm. Sau, vorba altui clasic, Anghel Iordănescu, „enor’ de mult”. „De ce spun lucrul acesta?” ca să citez şi din neocanonicul Ilie Dumitrescu. Fiindcă Inedit TV e la ora actuală un kitsch fără egal în România. „Merg mai departe şi spun”, ca să citez pentru a doua şi ultima oară din Ilie Dumitrescu, fie-i batista apretată, că postul aflat în proprietatea cântăreţului de muzică populară Mărin Cornea deţine reţeta unui ghiveci gătit cu cele mai bune intenţii şi cu cele mai comice efecte. Indiferent dacă deschizi site-ul postului sau televizorul, nu trec trei secunde şi te apucă râsul.

Astfel, site-ul www.inedittv.ro se deschide cu o declaraţie de intenţie: „Inedit TV, televiziune făcută cu respect şi iubire pentru poporul român”. Urmează o definiţie care se vrea poetică, dar sfârşeşte în şovăire: „Televiziunea, poarta către suflet, fereastra către lume”. Metafora e căznită, însă oferă televiziunii un evantai de posibilităţi. Dacă nu-i place să fie poartă sau fereastră, ea poate să aspire oricând la statutul de antreu, coridor, pervaz, acoperiş sau burlan. Şi fiindcă definiţiei nu-i stă bine singură, i se adaugă, tot pe site, trei cuvinte care marchează reperele postului TV. Nu oricum, ci scrise cu câte o componentă cromatică a tricolorului: TRADIŢIE cu albastru, AUTENTICITATE cu galben şi VALOARE cu roşu. Mărin Cornea îşi iubeşte ţara mai mult decât nevasta, copiii şi cariera. Nu o arată doar felul în care e conceput site-ul postului, ci şi profilul şi mai ales conţinutul emisiunilor.

Ascunsă printre produse care exaltă deopotrivă mândria de a fi român („Emoţie prin cântec”) şi pe aceea de a bea vârtos („Cine noaptea chefuieşte”), piesa de rezistenţă a postului se cheamă „La hanu’ lu’ Nea Mărin” – cu două apostrofuri, c-aşa-i românu’, autentic. Amfitrion e însuşi Mărin Cornea, mândru nu doar pentru că e român, ci şi pentru prietenia legată în timpul secţiunilor de teleshopping cu Florin „Vă pup pe suflet” Condurăţeanu. În paranteză fie spus, despre rubricile de teleshopping se ştie de mult că sunt fortăreţe ale şarlataniei, unde poţi încerca să vinzi oricui orice, în afară de vibratoare şi svastici. Înainte de a-şi găzdui maeştrii „La hanu’ lu’ Nea Mărin”, musiu Cornea face, uneori singur, alteori însoţit de căutătura umedă a lui Condurăţeanu, reclamă la o loţiune împotriva căderii părului. Sau dacă nu, măcar la un un leac care te vindecă miraculos de reumatism: Te întinzi pe pat bolnav, te ungi şi te ridici ca un gimnast de lot olimpic. Samantha, Iosefini şi Harry Potter la un loc nu se ridică nici măcar la maleola hangiului cănit Mărin Cornea.

După teasing-ul teleshopping-ului (subtil omagiu adus limbii române, mulţumesc) vine, în fine, ediţia-spectacol a emisiunii „La hanu’ lu’ Nea Mărin”, al cărei titlu este nici mai mult, nici mai puţin decât „Valorile neamului românesc!” – exact aşa, cu semnul exclamării. De ce cu semnul exclamării? Din cauză că realizatorul e ultragiat de lipsa de patriotism a unor conaţionali şi, luând taurul de Cornea, se decide să le ţină un seminar venturianesc cu accente suprarealiste. În ciulamaua patriotardă se amestecă primele cântece ale lui Benone Sinulescu şi Războiul de Independenţă, lacrimile şi mujdeiul, iubirea pentru plai şi pofta de trăscău. Cu ochelarii pe nas şi aruncându-şi din când în când privirile pe foile de pe pupitru, Mărin Cornea sfârşeşte apoteotic şi cheamă la luptă o serie de figuri însemnate ale României: Vlad Ţepeş, Lucreţia Ciobanu, Henri Coandă, Nadia Comăneci, Ştefan cel Mare etc. În schimb, când nu citeşte şi riscă vorbitul liber, hangiul scapă oiştea exprimării în gardul logicii: „Fiecare om care trăieşte pe acest pământ a murit ca să-şi apere ţara”. Nici gramatica nu pare prietenă cu Mărin Cornea. Altfel, i-ar fi atras atenţia că fraza „Mă mai întreabă unii: de ce nu cânţi cântecul ăla care te-am aplaudat?” are ceva în neregulă.

Dacă tot aduce în prim-plan valorile neamului românesc (!, să nu uităm), realizatorul emisiunii profită de ocazie şi organizează şi o paradă a maeştrilor. Cine e maestru? probabil că vă întrebaţi. Răspuns: fiecare om la care ţine Mărin Cornea, numească-se el Benone Sinulescu, Felician Fărcaşu, Pop Simion, Nelu de la Electrecord etc. Lipsesc Florin Gheorghiu şi Garry Kasparov, dar ei măcar au scuza că sunt mari maeştri. Iar dacă în studio nu există de data asta un invitat în carne şi oase, se cuvine şi aici o nuanţare: invitatul există, dar nu e palpabil. Fiindcă astăzi, în mod excepţional, invitatul lui Mărin Cornea este „spiritul înaintaşilor, care, când se pogoară, se aşază aici, pe scaunul ăsta liber de lângă mine”. E de văzut dacă nu cumva spiritul e ameninţat de calviţie sau de reumatism. Dacă e, ne dăm seama de ce a răspuns invitaţiei. Sigur, ar mai fi o explicaţie: poate că spiritul înaintaşilor se dă în vânt după muzica lui Mărin Cornea şi s-a pogorât ca să-l roage să-i cânte, cum numai el ştie, „Frunzuliţă măghiran, / Mă-ntorsei în Teleorman.” Orientat, spiritul strămoşilor, nimic de zis.