Sari la conținut

Politicianul din umbra lui Cioloș

Dacian Cioloș cu un buchet de flori de sezon, nu exotice, cu tricolor, îmbrăcat lejer, o candelă de la supermarket și o rugăminte adresată ziariștilor de a-i acorda intimitatea pentru un gest pios - este imaginea autenticului de care nu a avut parte politica noastră. 

161030_COLECTIV_CIOLOS_00_INQUAM_Octav_Ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fotografia de mai sus, care te izbește prin naturalețea ei, oricât PR ar avea în spate (pentru că are, căci tricolorul și alb-roșul buchetului, indicând puritatea și jertfa, speranța și ardoarea indică mesaje gândite), îl plasează pe Dacian Cioloș exact acolo unde își dorește. Un înalt demnitar, care nu are de-a face cu politica și care își construiește imaginea publică prin mesaje pe care le transmite direct electoratului, neintermediat de strategiile partidelor. În ambalaj comun și simplu, dar, ce e mai greu de suportat pentru partide, cu un mesaj credibil.

Această imagine pune pe jar partidele, pentru că se simt lăsate în urmă și cu lipsa de reformă internă la vedere. Aceasta este doza mare de ipocrizie din dezbaterea despre desemnarea unui personaj fără carnet de partid ca premier după alegeri. 

Alegerile de la 11 decembrie nu sunt despre un nou premier, ci despre alegerea unui nou Parlament, din rândul căruia, în această republică semiprezidențială, să fie votat, pe baza unui program, un Cabinet pe care îl formează cel pe care președintele țării îl desemnează și care să capete acceptul unei majorități în Legislativ. Constituția nu spune că premierul desemnat trebuie sau nu să aibă adeziune la o formațiune politică. Spune că trebuie propus de șeful statului (după două criterii, indicate de rezultatul electoral) și susținut de jumătate plus unu din numărul parlamentarilor.

O falsă dezbatere am avut în 2000, când PSD propunea, în alegerile comune pentru Parlament și Președinție, pe șeful statului, Ion Iliescu, și, ca prim-ministru, pe Adrian Năstase. PSD a obținut atunci 34% și a format un guvern minoritar, susținut prin acorduri politice de partidele parlamentare (toate, cu excepția PD). În același an, PNȚCD a candidat alături de alte două formațiuni, avându-l ca locomotivă (ce-i drept, la funcția de președinte) pe Mugur Isărescu. Țărăniștii nu au depășit pragul electoral, iar Isărescu, premier al guvernului CDR pentru un an (în 2000), s-a întors la Banca Națională guvernator. 

Și mai devreme, la alegerile din 1992, când FDSN (PSD-ul de astăzi) a câștigat alegerile, l-a desemnat premier pe Nicolae Văcăroiu, care venea direct de la CSP (o instituție moștenită de la comuniști, care planifica economia). Văcăroiu a stat premier apolitic, dar care răspundea tuturor solicitărilor FDSN/PDSR/PSD, până la alegerile din 1996, când, înainte de a fi pus pe listele de senatori, a semnat adeziunea și și-a luat carnet de membru PDSR (un alt avatar al PSD-ului de astăzi).

Ce este diferit astăzi în competiția electorală?

În primul rând, faptul că Dacian Cioloș refuză să se înroleze într-un partid dintr-un calcul de imagine. Proprie imagine. Este evident pentru oricine că Dacian Cioloș face politică. Primul său discurs politic poate fi considerat cel din vara acestui an, când s-a consemnat intrarea sa în arenă. Este momentul în care PSD, prin liderul său, Liviu Dragnea, l-a amenințat cu moțiunea de cenzură (i.e.demisia), acuzându-l că ar intenționa să-i dezonoreze pe veteranii războaielor și ai teatrelor de operațiuni și pe urmașii acestora prin tăierea unor recompense care le fuseseră acordate până atunci. Replica lui Cioloș la acel moment, când a spus că nu are nevoie de lecții din partea lui Dragnea și a PSD despre respect și onoare, vorbind apoi despre bunicul său care luptase în război, înseamnă politică.

Tot la acel moment, putem spune că actualul premier și-a marcat tabăra din care face parte și adversarii politici. Urmăriți-i apoi gesturile de la Palatul Victoria, demersurile deopotrivă cu declarațiile, și veți avea comportamentul unui om politic. Atacarea de către Guvern la Curtea Constituțională a mai multor legi inițiate de PSD (acordarea sporurilor pentru doctoratele celor angajați la stat, mărirea salariilor funcționarilor din Ministerul Transporturilor, legea reconversiei creditelor în franci elvețieni) sunt atitudini politice. Fermitatea declarațiilor anti-plagiat, îndepărtarea ministrului de Interne, Petre Tobă, din Guvern în momentul începerii urmăririi penale, pentru mulți înseamnă bun-simț, însă platforma și negocierile pentru ca astfel de lucruri să se petreacă înseamnă, da, politică.

În campania electorală, Dacian Cioloș vorbește despre o proprie platformă la care să adere partidele, cu minimum de cuvinte și cu maximum de pliere pe așteptările electoratului. În același timp, Cioloș le cere membrilor Guvernului să prezinte proiecte de infrastructură, de reformă instituțională pe fiecare domeniu sub umbrela celebrării, în 2018, a unui secol de la unire. Mai puțin abstract decât un proiect de țară, un plan de modernizare a țării prin autostrăzi și drumuri decente, școli și spitale, așa cum le visează oricine din afara politicii, înseamnă nu doar ambiție și viziune, ci, limpede, strategie politică. Se poate spune că, ținându-se departe de partide, Dacian Cioloș construiește deja, prin inițiativele și mesajele sale publice, un program concret de guvernare.

Că Dacian Cioloș are ambiții politice pare destul de clar. Întrebat dacă este interesat de o candidatură la alegerile prezidențiale (care vor avea loc în 2019), Cioloș a spus nu, după care a rostit ''deocamdată'', precizând că actualul șef al statului, Klaus Iohannis, este un președinte foarte bun. Dimplomatic răspunsul și matematic. Nu ar fi exclus ca, în cazul finalizării unui mandat bun de prim-ministru, Cioloș să fie considerat candidatul potrivit al liberalilor la Palatul Cotroceni după cel de-al doilea mandat al lui Iohannis. Actualul președinte a venit la PNL cu doar un an înainte de alegerile prezidențiale din 2014 și a devenit liderul PNL în debutul campaniei electorale.

O candidatură a lui Cioloș la prezidențiale înseamnă 2024. E mult până atunci? E cât o carieră, care este foarte posibil să devină și politică, și asumată. Se vorbește mult despre pregătirea lui Dacian Cioloș ca viitor președinte al PNL după alegerile de la 11 decembrie. Cât de popsibil este un astfel de scenariu depinde și de rezultatul alegerilor din decembrie. Or, acesta este marele risc al lui Dacian Cioloș. Își asumă cu greu reprezentarea în campania electorală a PNL și USR (despre care nu este clar dacă vor colabora în Parlament și altfel decât la învestirea unui Cabinet Cioloș 2), stă alături de Klaus Iohannis în demersul președintelui de a-i promova pe liberali, însă folosește statutul de tehnocrat. 

Tehnocrat, din prestația de până acum a lui Cioloș și a guvernului său, se înțelege mai degrabă o constantă și puternică intenție de a se reprezenta pe sine ca alternativă la actuala clasă politică. Un soi de personaj mesianic venit să salveze speranțele obosite ale electoratului. Abil, la capitolul comunicare, s-ar putea spune. Cel mai important însă este ca acest potențial pe care l-a acumulat tehnocratul Cioloș, nu doar considerabil, ci uriaș, oricum nemaiîntâlnit în ultimii ani pe scena publică românească, să devină motorul curățării depline și definitive a politicii autohtone. Altminteri, compromitem și termenul tehnocrație.