Provocările lui Macron după alegerile din Franța
Update: Emmanuel Macron a câștigat președinția Franței cu 66,06% din voturi.
După Brexit în Marea Britanie și victoria lui Trump în America, acum era fereastra de oportunitate pentru Le Pen. Unii dintre noi, glumind doar pe jumătate, ne întrebam unde ne vom putem refugia dacă învinge Le Pen. Opțiunile erau cam puține între o Mare Britanie care iese din UE și o Americă sub Trump.
Din fericire, rațiunea și speranța au învins teama și furia iar cetățenii francezi i-au sfidat pe cei care credeau că populismul poate triumfa pe tărâmul Revoluției Franceze. Chiar dacă, teoretic, victoria lui Le Pen este posibilă, structura electoratului francez face ca acest lucru să fie puțin probabil. Foarte puțini dintre votanții de stânga ai lui Mélenchon vor trece în extrema dreaptă. Unii suporteri ai candidatului de centru-dreapta, François Fillon, vor vota acum pentru Le Pen, dar asta nu va fi deajuns pentru a înclina balanța în favoarea ei.
Electoratul francez a demonstrat lumii (și, în special, lumii anglo-saxone) că nu e nevoie să-ți trădezi convingerile pentru a învinge populismul.
În ciuda recentului val de atacuri teroriste, francezii și-au dovedit rezistența în fața unei politici a fricii. Candidatul pro-european Macron a primit cele mai multe voturi, chiar dacă euroscepticismul este în creștere.
Împrejurările excepționale dau naștere unor personalități excepționale. În lipsa Revoluției Franceze, Napoleon Bonaparte ar fi rămas un ofițer oarecare în armata regală. Similar, dar mai puțin dramatic, dacă nu s-ar fi prăbușit cele două principale partide franceze, Macron, necunoscut francezilor în urmă cu un an, ar fi rămas doar un tânăr economist talentat.
Macron arată ca un John F. Kennedy francez iar campania sa electorală ne-a amintit de stilul lui Barack Obama. Însă el se află în această poziție pentru că Partidul Socialist al lui Mitterrand a dispărut, iar conservatorii “Les Républicains” sunt în degringoladă. Socialiștii nu au reușit să vină cu un program politic modern în timp ce republicanii nu au găsit un alt candidat în locul unui Fillon afectat de scandaluri.
Rezultatul este că Franța, în ciuda înclinației către melancolie, neîncredere în sine și pesimism, este pe cale să-și aleagă cel mai tânăr președinte din istoria sa
Provocările lui Macron președinte
Ajuns în această poziție, Macron va avea de înfruntat un întreg set de provocări, începând cu alegerile legislative din iunie. Va reuși el să obțină o majoritate guvernamentală în Parlament sau dreapta va face front comun și-l va obliga la o coabitare tipic franțuzească?
În sistemul politic semi-prezidențial francez, coabitarea poate determina paralizarea puterii executive, dacă președintele și primul ministru reprezintă forțe politice diferite. Dar Macron vrea să arate că poate să implementeze modelul coaliției majoritare care există în sistemele parlamentare, grație unei coaliții între forțe politice diferite dar compatibile politic, care să urmărească un scop comun.
După mine, Franța e pregătită pentru un guvern de coaliție care să transceadă distincția tot mai anacronică dintre dreapta și stânga.
Adevăratul clivaj politic din Franța, ca și în întreg Occidentul, este între cei care susțin deschiderea globală și cei care doresc o întoarcere la izolarea naționalistă.
Macron va trebui să ia în considerare bazele culturale ale clivajului tradițional dintre stânga și dreapta și să adreseze în același timp furia revoluționară profundă care există astăzi în Franța.
În ciuda rezultatului bun obținut de Macron în primul tur, 40% din electoratul francez a votat pentru candidații eurosceptici Le Pen și Mélenchon. Restabilirea încrederii acestor votanți în instituții și reintegrarea lor în politica mainstream va fi o sarcină dificilă. Partidele învinse vor fi tentate să iasă în stradă și să blocheze încercările de reformă. Învinse la urne, ele vor apela, în maniera revoluționară franceză, la metoda baricadelor.
Macron și-a demonstrat calitățile de candidat. După 7 mai, el va trebui să dovedească, în ciuda tinereții și lipsei de experiență, că poate fi un mare președinte. Să câștigi puterea e una, însă e altceva să o exerciți eficient fără să cedezi tendințelor autoritariste ce pot apărea în situații de criză.
Aceasta e misiunea care stă în fața lui Macron. Condus de percepția propriului destin personal, el va trebui să reziste tentațiilor bonapartismului. În acest timp, lumea democratică va trebui să vadă ce reprezintă Macron cu adevărat: o insulă de speranță într-o mare de incertitudini și disperare.
Copyright: Project Syndicate 2017 - The Making of Macron
