Sari la conținut

PSD a câştigat la masa verde. Inamicul numărul 1 nu s-a mai prezentat

Prezenţa la vot în turul doi al prezidenţialelor din 2014 a fost de 62%, dovedindu-se semnificativ mai mare decât cea din turul întâi, când a atins 52%.

Şi mai interesant, la vremea respectivă Bucureştiul a depăşit media naţională - în 16 noiembrie 2014, alegătorii din Capitală au ieşit la urne în proporţie de peste 65%, faţă de numai 54% câţi fuseseră în 2 noiembrie.

Mai departe.

La alegerile locale din 2012, românii au votat în proporţie de 56%, Capitala clasându-se la acest capitol sub media pe ţară – doar 45%.

Patru ani mai târziu, la acelaşi tip de scrutin, liniile mari ale istoriei se repetă şi voi pomeni aici două repere: prezenţa la vot pe Bucureşti - net sub media naţională, respectiv starurile plutonului – Giurgiu, Olt, Teleorman, aşadar aceleaşi în 2016 ca în 2012.

De ce se impunea aducerea în prim-plan a cifrelor de la alegerile prezidenţiale din 2014 într-o discuţie despre scrutinul electoral din 2016 şi 2012?

Acest text nu compară mere cu pere, ci pune în lumină un lucru foarte simplu: faptul că partidele, altele decât PSD, dar şi candidaţii independenţi ar fi avut pentru cine să lupte, ar fi putut să îşi sporească dramatic şansele tocmai prin obţinerea unei mobilizări atipice la urne.

Nu în teorie, ci în practică.

În practică, spun, pentru că nu am în vedere aici ponderea totală a nehotărâţilor, cam aceeaşi de la ciclu electoral la ciclu electoral, ci o fracţie.

Acea fracţie (de peste 10 puncte procentuale) despre care ştim din experienţă că poate fi urnită, iar asta a fost limpede când Klaus Iohannis a devenit preşedinte.

Pe acei oameni în carne şi oase i-am văzut „la lucru” în duminica de 16 noiembrie 2014, când buletinele lor de vot au inversat trendul.

Priviţi încă o dată cifrele: la locale 2012, prezidenţiale 2014 (turul I) şi locale 2016 prezenţa la vot a fost apropiată - între 50 şi 56%.

În turul al doilea, prezenţa a explodat – 62%, iar pe Bucureşti urcă la 65%.

Observaţi, deci, ea depăşise etalonul naţional.

Ce înseamnă asta?

un milion şi ceva de oameni care în mod normal ar fi stat acasă, care tocmai asta făcuseră cu două săptămâni înainte, au mers totuşi la vot în 16 noiembrie 2014.

S-a spus atunci că „Revoluţia Facebook” a făcut diferenţa, iar Liviu Dragnea chiar s-a arătat convins că acest Facebook e o forţă obscură, ieşită din tenebre pentru a-i demola partidul.

Într-adevăr, mobilizarea pe reţelele de socializare online, cu precădere pe Facebook, a fost atunci eficientă şi evidentă.

În perspectiva scrutinului din 5 iunie 2016, în schimb, acea frenezie nu s-a mai făcut simţită, fapt pus în lumină în primul rând de rezultatul slab al prezenţei la vot, în general, şi din Capitală, în mod special.

Or, la Bucureşti, în anumite momente ale zilei, aceasta a fost chiar jumătate din cea pe care o găsim în Olt, Teleorman Giurgiu.

E drept, asta nu înseamnă că puterea Facebook-ului a dispărut cu totul de această dată, dovadă că Uniunea Salvaţi Bucureştiul a lui Nicuşor Dan a izbutit să depăşească PNL în câteva puncte-cheie şi, practic, să devină prima forţă politică nou-apărută validată de electorat şi cu potenţial real de a conta în vitorul apropiat.

În paranteză fie spus, pentru USB greul-greu de-abia acum începe, fructificarea avantajului proaspăt obţinut nefiind ceva de la sine înţeles.

Totuşi, Facebook-ul nu a mai câştigat partida, deşi ar fi avut capacitatea să o facă, iar asta ne va costa destul în următorii patru ani.

Harta e roşie. PSD este cam peste tot, PNL o ia spre faliment şi s-a văzut că nu e suficientă numai deschiderea legislativă recent operată ce a permis intrarea în arenă a unor partide noi.

În acelaşi timp, nici nu se poate încă spune că totul a fost pierdut.

Alegerile parlamentare de la sfârşitul anului sunt supapa care i-a rămas „Revoluţiei Facebook” să iasă din amorţire şi să joace din nou decisiv, să fie Revoluţie.

A continua cu Parlamentul curăţenia începută în noiembrie 2014, dar de la care s-a luat pauză în iunie 2016, ar trebui să fie percepută ca o invitaţie la acţiune de nerefuzat.