Rusia vs. Occident — ce vrea Putin și cum poate fi oprit?

“Principalul element al oricărei politici a SUA față de Uniunea Sovietică trebuie să fie ținerea sub control — cu răbdare dar ferm, vigilent și pe termen lung”. Asta scria diplomatul american George Kennan într-un articol din Foreign Affairs în anul 1947. Dacă înlocuim “Uniunea Sovietică” cu ”Rusia” atunci “politica de control” a lui Kennan este și astăzi perfect valabilă. E ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat în cei aproape 70 de ani.

Rusia dovedește aceleași “tendințe de expansiune” ca cele despre care avertiza Kennan. Astăzi, nivelul de încredere reciprocă dintre Rusia și Occident se află în punctul cel mai jos, de la încheierea Războiului Rece.

Potrivit lui Vitaly I. Churkin, Ambasador al Rusiei la ONU, “tensiunile actuale sunt probabil cele mai grave din 1973” — an în care SUA și Uniunea Sovietică au fost aproape de o confruntare nucleară, ca urmare a Războiul de Yom Kippur (Războiul dintre Israel și o coaliție condusă de Egipt și Siria n.r.). A fost cel mai tensionat moment al relațiilor SUA - Rusia, după Criza rachetelor din Cuba. 

Acest pesimism e perfect justificat. Doar în acest an sursele discordiei s-au multiplicat și s-au adâncit.

Rusia s-a retras din câteva acorduri privitoare la securitatea nucleară și a plasat la Kaliningrad, lângă frontiera ploneză, rachete Iskander cu rază medie de acțiune, ce pot fi echipate cu încărcături nucleare.

În plus, criza ucraineană e departe de a fi rezolvată: acordul de încetare a focului de la Minsk nu este respectat, iar conflictul armat poate escalada în orice moment.

Și se pare că Rusia a intervenit direct în politica internă a democrațiilor occidentale, prin folosirea unor documente confidențiale și prin finanțarea populiștilor de dreapta (de la Marine le Pen la Donald Trump), care ar putea fi mai prietenoși cu Kremlinul în viitor.

Să nu uităm rolul Rusiei în Siria. Abia se semnase acordul de încetare a focului cu SUA, când Rusia, împreună cu aliatul său, regimul lui Bashar al-Assad, au început un bombardament masiv care a decimat orașul Alep.

Când SUA și-a exprimat iritarea, Rusia i-a numit pe americani ipocriți pentru că nu protestau și față de bombardarea de către Arabia Saudită a capitalei Yemenului, Sana’a (controlată de mișcarea Houthi, spijinită de Iran). (Dacă ne-am angaja într-o contabilitate macabră am putea spune că în Siria au murit sute de mii de oameni, iar în Yemen câteva sute).

Devine clar faptul că Occidentul trebuie să-i impună unele limite Rusiei. Dar cum? E o întrebare ce produce divizări puternice între țările Europei sau chiar în interiorul statelor.

Viziunile din Germania

În Germania, care se pregătește de alegerile federale de anul viitor, Partidul Social Democrat (SPD) pare să prefere o destindere a relațiilor, în timp ce cancelarul Angela Merkel și Uniunea Creștin Democrată sunt mai rigizi. Pentru SPD (nostalgici după anii ‘70 când partidul era condus de carismaticul Willy Brandt) abordarea pare să funcționeze: sondajele arată că germanii sunt mai apropiați de SPD decât de Merkel în problema rusească.

Viziunile din Franța

În Franța, Frontul Național de extrema dreaptă a lui Le Pen și extrema stângă condusă de Jean-Luc Mélenchon susțin Rusia. Însă către centrul spectrului politic există diferențe serioase de viziune. La dreapta e linia moderată dar fermă a lui Alain Juppé (favorit clar pentru alegerile prezidențiale de anul viitor) versus “înțelegerea” arătată de Sarkozy și François Fillon. La stânga, atitudinea președintelui François Hollande (clară în conținut dar uneori incoerentă ca aplicare) este mult mai puțin pozitivă față de Rusia decât, spre exemplu, aceea a fostului ministru al apărării, Jean-Pierre Chevènement.

Toate aceste dezacorduri creează dubii în privința capacității Occidentului de a realiza o strategie fermă și pe termen lung de stăvilire a comportamentului periculos al președintelui rus Vladimir Putin.

Chiar și Putin pare convins că nu există o astfel de capacitate. În viziunea sa, Occidentul este mult prea slab, divizat și obsedat de calendarul alegerilor naționale, ca să mai poată oferi și altceva în afara declarațiilor dure sau acțiunilor ineficiente.

Unii consideră că mijlocul de a-l manevra pe Putin este prin specularea slăbiciunii economice a Rusiei, la fel cum Putin speculează slăbiciunile politice ale Occidentului.

Pare o poziție de bun simț, în special prin comparație cu mult mai diplomatica abordare a ridicării sancțuinilor economice în schimbul, să zicem, a unei cooperări în Siria. Un astfel de răspuns blând la distrugerea orașului Alep de către Rusia ar echivala cu validarea unei politici cinice și criminale.

Dar intransingența - întărirea sancțiunilor - ar putea să nu rezolve nici ea prea multe. Pentru că sancțiunile nu au efect asupra celor puternici și bogați din Rusia. Cetățenii obișnuiți sunt cei care suferă iar Kremlinul a arătat foarte clar că nu-i pasă prea mult de ce se întâmplă cu cetățenii obișnuiți ai Rusiei.

• De același autor: Cine ar putea fi următorul președinte al Franței?

În orice caz, Europa și SUA nu sunt aproape de un consens în privința înăspririi sancțiunilor.

Dacă Occidentul vrea să oprească traseul riscant al Rusiei, trebuie să găsească un punct de vedere comun. Ar trebui să înceapă măcar să răspundă strategiei profesioniste de dezinformare dusă de Kremlin. O astfel de politică ar fi mai puțin controversată decât acțiuni mai concrete de politică externă.

Pentru a avea succes, Occidentul trebuie să accepte că Rusia deține astăzi o serie de atuuri, mai precis cunoașterea de către Putin a stării de spirit occidentale și a contextului politic. Pe plan internațional, Putin speculează sentimentul anti-american, iar în interiorul țărilor el încurajează mișcările anti-elite și anti-globalizare.

Către finalul epocii sovietice, liderii ruși păreau ariergarda unei cauze ideologice pierdute. Astăzi în schimb, ei sunt avangarda unei mișcări izolaționiste, șovine și ultra-naționaliste. Și tocmai fiindcă țările occidentale sunt astăzi atrase în această mișcare, devine crucial ca liderii raționali să preia comanda și să propună strategii coerente de stăvilire a Rusiei.

Despre autor: Profesor la Institutul de Studii Politice din Paris (Sciences Po), este consultant senior al Institutului Francez pentru Relații Internaționale și predă la King’s College, în Londra. Este autorul cărții La Géopolitique des Séries ou le triomphe de la peur.

Titlul, intertitlurile și sublinierile aparțin editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)

Copyright Project Syndicate 

Pentru comentarii intrați pe postarea Facebook