Sari la conținut

Tranziția justă către un sistem energetic curat este posibilă în România

Poate fi greu de crezut, dar în 11 aprile 2017 a fost prima dată când, într-o regiune minieră, au stat la aceeași masă reprezentanți ai sindicatelor, administrației locale, Complexului Energetic Oltenia și ai organizațiilor de protecția mediului.

Până acum, industria minieră din România a văzut în energia regenerabilă marele dușman.

29516580075_d3268d4eb5_b

Foto: Bloc din Mătăsari, județ Gorj. De Alexandru Mustață

Când a fost semnat Acordul de la Paris în 2015, un sentiment sumbru a acaparat minerii Europei, din vestul Spaniei și până în estul Poloniei. A fost resimțit ca încă un pas, probabil ultimul, către moartea unei industrii care a avut de suferit în ultimele decenii.

Regiunile miniere, văzute odată drept coloana vertebrală a economiei, garantul că populația nu suferă din cauza frigului iarna sau a căldurii vara, s-au simțit abandonate. Pe măsură ce Europa s-a angajat să investească miliarde pentru a reduce efectele unui secol de dezvoltare iresponsabilă, comunitățile care au dezgropat combustibilul pentru această dezvoltare s-au întreabat care este viitorul lor.

De cealaltă parte au fost ecologiștii care au luptat împotriva unei amenințări aparent îndepărtate și invizibile – schimbările climatice – prin încercarea de a determina giganții din industrie să reducă poluarea. De mult prea mult timp, ONG-urile au fost percepute ca inamici în regiunile care depind de acești giganți. Companiile au amenințat angajații cu disponibilizări, susținând că presiunea organizațiilor de mediu duce la reglementări mai stricte, care cresc costurile de producție.

Consider că demararea procesului de tranziție justă va schimba aceste premise. Tranziția justă este un model economic de dezvoltare ce constă în politici publice elaborate de jos în sus, menite să creeze condițiile necesare pentru venituri corecte și o viață decentă pentru toți lucrătorii și comunitățile afectate de măsurile de reducere a poluării. Astfel, sindicatele, ONG-urile și reprezentanții industriei vor lucra împreună pentru a identifica cele mai bune soluții pentru comunitățile lor. Pe 11 aprilie, toate aceste părți interesate s-au întâlnit pentru a discuta despre tranziție justă în Gorj, județ în care funcționează 10 mine de lignit și două termocentrale pe bază de cărbune.

29226683670_e2a9289d43_h

Foto: Județul Gorj. De Alexandru Mustață

Principala activitate economică din județul Gorj a fost industria energetică în ultima jumătate de secol—după Revoluție aceasta a cunoscut un declin constant. Din cei peste 45 000 de angajați ai sectorului în 1990, astăzi au rămas mai puțin de o treime în 10 mine și patru termocentrale, iar Complexul Energetic Oltenia plănuiește disponibilizări anuale până în 2020. Din 1997, județul Gorj a cunoscut o rată a șomajului mai mare decât media pe țară, apărând așadar o nevoie acută de soluții.

Partidele, primariile și sindicatele împătășesc dorința de a crea soluții care să garanteze că aceste comunități nu se vor mai simți ignorate în planurile de dezvoltare ale României.

În plus, există deja numeroși factori care îngreunează industria cărbunelui: sistemul de comercializare a certificatelor de emisii de carbon și investițiile obligatorii pentru reducerea poluări cresc costurile.

Energia regenerabilă a devenit mai ieftină, tot mai multe state iau măsuri pentru decarbonizare, iar multe unități sunt vechi si necompetitive.

Chiar dacă ignorăm acești factori și credem că în următorii zece sau douăzeci de ani cărbunele va mai fi viabil, alternativele create de tranziția justă vor fi la fel de benefice. În primul rând pentru că oferă oportunități de angajare în regiuni unde nu există prea multe alternative în afară de minerit.

Soluții pentru România și modele din străinătate

Deci ce se poate face? Pentru început, soluția trebuie să vină de la firul ierbii și nu de la Guvern, fiindcă localnicii cunosc mult mai bine potențialul și problemele existente. Dacă o comunitate are încredere într-un proiect și toți membrii săi sunt implicați, șansele de reușită cresc semnificativ.

Câteva exemple de succes există deja. În Lusatia, Germania, odată cu reducerea seminificativă a activității industriei lignitului, s-a creat un fond administrat local pentru crearea de alternative. În timp, au fost create 21 de lacuri artificiale în locul fostelor cariere, care atrag mii de turiști anual și generează numeroase locuri de muncă.

În Cornwall, Marea Britanie, după 150 de ani de minerit au fost construite sere imense și o infrastructură de cercetare și educație în jurul lor. Doar în primii doi ani, acestea au fost vizitate de 4 milioane de turiști.

În Statele Unite, Park City devenea un oraș fantomă după prăbușirea prețului aurului și a închiderii minelor la mijlocul secolului trecut. Din 1981, se organizează aici festivalul de film Sundance, care aduce municipalității venituri de 80 de milioane USD anual

Actorii locali relevanți – sindicate, partide politice, administrație, întreprinderi, lideri informali – trebuie să cunoască potențialul de dezvoltare al regiunii lor și resursele necesare pentru realizarea acestuia.

Chiar și în UE, există un număr limitat de instrumente de finanțare pentru tranziția justă, dar solicitările pentru mai multe încep să ia formă—de exemplu, în reforma directivei certificatelor de emisii de carbon s-a propus alocarea a 2% din sumele colectate pentru asemenea proiecte. Odată ce o soluție și fondurile aferente sunt identificate, sprijinul politic pe termen lung devine necesar pentru a putea crea contextul pentru dezvoltare—fie că vorbim de politici publice, beneficii fiscale sau infrastructură.

Rămâne la latitudinea regiunilor să ceară tranziția și a politicienilor să o susțină. Acțiunile în acest sens sunt principalele soluții pentru comunitățile afectate. Dar și soluțiile pentru asigurarea securității sistemelor energetice pe termen lung în noul context global.

Despre autor: Alexandru Mustață coordonează o campanie privind energia, care propune renunțarea la combustibilii fosili și tranziția către un sistem energetic curat și inteligent, în cadrul Bankwatch România (o asociație pentru protecția mediului care monitorizează proiectele finanțate public cu impact negativ asupra mediului și oamenilor). Este autorul raportului Corupție instituționalizată în a treia cea mai mare companie românească.

Editor: Laura Ștefănuț