Tudose, câteva bile albe. Reuşitele majore ale premierului

Data publicării:
170626_TUDOSE_MIHAI_02_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: INQUAM_Octav Ganea

Premierul Mihai Tudose a reuşit în mai puţin de şase luni să facă mai mult decât a fost în stare opoziţia toată. Nu e deloc limpede cum va acţiona Tudose mai departe, dar e dincolo de dubiu că spargerea monopolului puterii pe care Dragnea l-a avut de la câştigarea alegerilor încoace e cel mai bun lucru care i se putea întâmpla României. Stabilitatea şi statul de drept au câştigat timp preţios.

170626_TUDOSE_MIHAI_02_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: INQUAM_Octav Ganea

"Da, trebuie să existe şi o răspundere a magistraţilor", zicea, răspicat, premierul Mihai Tudose, recent, când criza politică intrase deja în linie dreaptă.

"Vestea bună este că deja avem o astfel de răspundere în legislație, cam de câteva decenii", a fost replica imediată a judecătorului Cristi Danileţ. Pe pagina sa de Facebook, acesta a explicat, cu coerenţa binecunoscută şi pe înţelesul tuturor, care sunt mecanismele prevăzute de legislaţie, situaţiile în care răspunderea însoţeşte actul de justiţie înfăptuit de magistrat şi cum arată sistemul de penalizări.

Ocazie cu care, aş adăuga eu, subiectul poate fi considerat închis, iar printre cei care, cu siguranţă înţeleg la adevărata lor valoare argumentele lui Cristi Danileţ se numără şi premierul Tudose. 

Însă, fapt explicat şi de alţii până acum, şeful Guvernului are de executat un balet pe o gheaţă subţire, iar poziţionări precum cea de mai sus joacă un rol important în logica respectivă. 

Deşi asistăm cu toţii la luptele intestine din PSD, pentru Mihai Tudose prioritar este acum doar publicul format din liderii de filiale şi de la centru ai partidului. Căci ei formează gheaţa subţire pe care trebuie să-şi facă numărul de balet.

Ca atare, mesajele cu care zilele astea defilează au strict acest destinatar, nu altul. Destinatar care, deşi vede limpede că puterea alunecă accelerat printre degetele lui Liviu Dragnea, încă mai trebuie convins că Tudose rămâne unul "de-al lor". 

Aşadar, chiar dacă probabilitatea ca premierul să pupe în viitorul imediat moaştele justiţiei tinde spre zero, trebuie remarcată îndrăzneala, nebunia, calculul neverosimil de rece sau ce-o fi fost acolo, cu care Tudose a anunţat tocmai din cuibul de vipere intenţia de a-i remania pe miniştrii lui Dragnea, ca şi părerea, şocantă pentru cei de la Antena 3, cum că procurorii DNA nu fac dosare la ordin. 

Ne place sau nu să recunoaştem, prin câteva manevre făcute de când a preluat Executivul, prin modul în care şi-a jucat rolul la Antena 3, ca şi prin ceea ce a rezultat în urma nebulosului CEx al PSD de joi, Mihai Tudose a adus României mai multe servicii decât toată opoziţia parlamentară la un loc, în ultimii ani. 

Să le luăm pe rând:

Probabil că va fi singurul premier care trebuie premiat pentru ceea ce nu a respectat, iar nu pentru ceea ce a înfăptuit din promisiunile angajate de coaliţia care l-a pus şef la Palatul Victoria.

E vorba, v-aţi prins, de mănunchiul gros de măsuri, în primul rând economice, dar şi pe zona justiţiei, care, odată Tudose instalat, au început să treacă una câte una la "discutate şi uitate". Câteva detalii proaspete şi relevante AICI.

E drept, o serie de alte idei nocive împinse în faţă de Dragnea au supravieţuit, dar în acest moment nu există nici garanţii că se va merge până la capăt cu ele, după cum nici garanţii că noul Cabinet Tudose la va dilua, ori arunca la coş. Mingea e, aşadar, în curtea premierului.

Acum, privitor la celelalte două momente de referinţă - îndrăzneala de a face declaraţia de război din studioul Antenei 3, respectiv bătălia propriu-zisă din CEx, în care a obţinut căderea oamenilor lui Dragnea din Guvern (cu o excepţie, Carmen Dan de la MAI). 
Câştigul obiectiv pe care rebeliunea condusă de Mihai Tudose împotriva lui Liviu Dragnea îl aduce ţine de erodarea puterii preşedintelui PSD. O putere bolnavă, ajunsă la cote de netolerat până şi după standardele membrilor PSD. Dacă erodarea e una ireversibilă rămâne de văzut (într-un asmenea caz dividendele ar creşte exponenţial).

Şi vorbim aici de o premieră, căci nimeni - nici opoziţia, nici Sorin Grindeanu, nici Victor Ponta şi nici Klaus Iohannis - nu au produs maşinăriei lui Dragnea pagubele uriaşe pe care i le-a adus "teroristul" Tudose.

Se poate măsura sau observa în multe feluri această erodare, însă există un flanc dinspre care dezastrul se poate vedea la adevărata lui amploare: Dragnea nu îşi mai poate apăra oamenii cum o făcea o dată, nu îi mai poate promova cu uşurinţa cu care se obişnuise şi nici nu mai poate lua în cătare instituţiile statului, pentru a le popula cu cine doreşte, fără a avea cenzor. 

Asta nu înseamnă că preşedintele PSD a pierdut, de azi-înainte, controlul asupra acestor aspecte, însă mişcările sale au fost limitate substanţial.

Vor trece prin tot mai multe filtre, lucru care, coroborat cu cele mai sus enunţate, va face din însăşi selecţia cadrelor de nădejde o operaţiune extrem de complicată.

Capacitatea încă-liderului PSD de a-şi convinge marionetele să intre în horă acolo unde doreşte el să le planteze a scăzut vertiginos zilele astea. Nasul oportuniştilor de cursă lungă ştie, totuşi, să discearnă între polii de putere. Chiar dacă lui Dragnea îi vor mai ieşi răzleţ unele jocuri pe zona asta, inclusiv în guvernul aflat în construcţie, va trece un timp până când aceştia vor reuşi să preia integral controlul asupra ministerelor respective. Apoi, s-au mai văzut situaţii în care faptul de a răspunde perfect comenzilor date de stăpân nu e nici simplu, nici lipsit de pericole (Dragnea a mai păţit-o, inclusiv cu Grindeanu). 

E drept că acum lucrurile sunt încă într-o continuă mişcare la nivelul coaliţiei de guvernare. Însă liniile directoare au cam fost fixate. Chiar dacă prin jocul său din ultimele luni şi zile a făcut servicii esenţiale bunului mersul al României (e deja secundar dacă voluntar sau nu), ar fi nerealist să ne aşteptăm ca lucrurile să meargă de la sine în aceeaşi notă şi pe mai departe, odată criza guvernamentală depăşită.

În primul rând pentru că unii lideri din partid nu se vor împăca uşor cu înfrângerea suferită, deci vor căuta să pună frână unui Executiv Tudose prea "liberal" şi autonom.

Însă că-i convine sau nu, Tudose nu va putea să se delimiteze prea repede de argumentele prin care a îngheţat sau şters definitiv o parte a măsurilor economice maligne gândite de Dragnea şi Vâlcov, ori de părerea potrivit căreia DNA îşi face decent treaba.

"Eu nu cred că cineva ar fi atât de determinat să facă nişte dosare pe bandă rulantă unor nevinoavaţi ca să remanieze guvernul. Nu se joacă nimeni cu aşa ceva. Chiar dacă mai există derapaje, am încredere că lucrurile nu se pot duce în halul ăsta", le-a explicat premierul şi lui Badea, şi lui Gâdea, dar în primul rând lui Dragnea.

Iar noblesse oblige!

Partenerii noștri