Sari la conținut

A şaptea zi de proteste

Cea de a şaptea zi de proteste a adunat 5.000 de oameni în centrul Timişoarei. Au cerut la unison demisia premierului, a preşedintelui Senatului şi al Camerei Deputaţilor. Protestele au continuat şi la Deva şi la Arad.

Într-o singură voce oamenii au cerut în Piaţa Victoriei din Timişoara demisia Guvernului şi schimbarea din funcţie a preşedintelui Senatului şi al Camerei Deputaţilor. Nici ploaia, nici frigul de afară nu i-au făcut să părăsească piaţa.

„Ăsta este ursul meu şi reprezintă că inclusiv el e supărat pe acest Guvern, inclusiv el nu mai suportă această conducere.”

„Ce v-a convins să ieşiţi din casă? Tineretul din ziua de azi, tineretul şi tot ce s-a făcut neruşinat în ţara asta.”

„Când cineva face un rău, crezi că nu îl va face şi a doua oară.”

Până vineri când au anunţat că vor manifesta din nou, oamenii vor purta în semn de protest banderole albe. La Arad, oamenii au ieşit în stradă şi au scandat în centrul oraşului.

„Dorim democraţie în continuare, nu au luptat cei de la Revoluţie degeaba. Dar ce aţi dori să se întâmple acum? Să conducă cu cinste şi corectitudine, nu suntem contra, suntem doar contra minciunii şi hoţiei.”

Şi la Hundoara au continuat protestele, pe străzile din Deva oamenii au mărşăluit până aproape de miezul nopţii.

Protestele din toată ţara au început după ce Executivul a anunţat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, cunoscută drept Ordonanţa 13, prin care se dorea modificarea Codului Penal.