Artiștii care se joacă cu focul

Data publicării:
joaca cu focul
Artişti din ţară şi străinătate "s-au jucat cu focul" pentru două zile la Timişoara. Aici a fost organizat primul festival din România dedicat jongleriilor și spectacolului cu foc. "Fire Festival" a fost la prima ediţie, dar nu a dus lipsă de spectatori. Sute de oameni au venit să vadă prestaţiile artiştilor.

Jocul cu focul a fost adus la nivel de artă de cei care au făcut demonstraţii în cadrul primului festival de profil din România, organizat la Timișoara. Curajul lor i-a impresionat pe spectatori.

„Interesant. Ce anume îți place? Îmi place că este în sfârșit și la noi un festival al focului, am văzut în Grecia ceva de genul și mi s-a părut interesant.”

„Foarte interesant, am venit cu copiii să vedem și pare un show fain.”

„Ați mai fost la așa spectacole? Nu, e pentru prima dată și sperăm să mai venim și cu alte ocazii.”

Nicio mişcare dintr-un spectacol cu foc nu este lipsită de pericol, dar pasiunea este cea care îi motivează pe artiști.

„E foc și dacă nu știi o mișcare ca lumea sau ți se distrage atenția o singură secundă și ai greșit, te-ai ars. Faptul că combină dans, teatru, coregrafii m-a atras foarte mult și am vrut. Jonglerii și foc. Wow, vreau!”, spune Daniela Manea, performer.

„E primul festival, ne-am gândit că ar fi frumos pentru prima oară în România ca în alte țări din Europa și din lume, să organizăm un festival doar pentru artiști care jonglează cu focul, doar pentru ei”, adaugă Daniel Holocan, organizatorul Fire Festival.

Primul festival de foc din România a fost organizat în Piața Libertății din Timișoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri