Biserica Neagră, cel mai vizitat lăcaş de cult din România

Data publicării:
BISERICI

Biserica Neagră din Braşov ocupă locul fruntaş în topul celor mai vizitate biserici săseşti din România. Monumentul de secol XIV a fost vizitat anul trecut de peste 200.000 de oameni. Vorbim despre cel mai mare lăcaş de cult în stil gotic din această zonă a Europei, cunoscut, vizitat şi fotografiat anual de turişti de pe toate meridianele. Locul secund în preferinţele turiştilor îl ocupă Catedrala Evanghelică din Sibiu.

Biserica Neagră şi-a câştigat pe bună dreptate faima, ca cel mai impunător lăcaş de cult săsesc din Estul Europei. Ea a devenit un simbol al Braşovului, cel mai cunoscut şi cel mai vizitat obiectiv turistic din oraşul de la poalele Tâmpei.

"Sute de grupuri organizate de turişti ajung anual în centrul Braşovului şi bineînţeles că primul loc pe care îl vizitează este Biserica Neagră. Tocmai de aceea, monumentul este şi unul dintre cele mai fotografiate din ţara noastră", Sorina Secelean - reporter Digi24.

Biserica impresioneazăt turştii în primul rând prin dimensiunile sale. Odată ajuns înăuntru, vizitatorul este copleşit de inaltul boltelor şi al arcadelor gotice.

"Mărimea şi simplitatea sa...îmi place foarte mult această simplitate. Este un loc minunat de vizitat", turist. 

"Ne-au spus de la hostel să mergem la Biserica Neagră şi cum este destul de renumită, ne-am zis să venim să o vizităm. Este diferită, asta îmi place. Este în stil gotic, diferit de stilurile arhitecturale pe care le întâlneşti în Italia", turist.

Biserica Negară găzduieşte şi alte comori unice în ţară. Printre ele se numără orga Buchholtz, cea mai mare orgă mecanică din România.

"Este patrimoniul gotic, vechi, medieval care are o aură şi el aparte, este colecţia foarte renumită a covoarelor anatoliene, care numără 200 de piese din care sunt expuse 57", Frank-Thomas Ziegler - şef birou PR Biserica Neagră.

Peste 250.000 de turişti au trecut în 2016 pragul impunătorului lăcaş de cult. A doua cea mai vizitată biserică este Catedrala Evanghelică din Sibiu.

Mai mult de 110.000 de vizitatori a avut biserica din Piața Huet, anul trecut. Asta înseamnă că, la un bilet mediu de 5 lei, biserica a încasat peste 500.000 de lei, numai din vizitele turiștilor.

"Culoarea tencuielii, în combinație cu diferitele culori ale mozaicului... E într-adevăr frumos", turist.

"Nu am mai avut ocazia să vedem asta, în Franța, de exemplu, așa că e prima dată când vedem așa ceva și e foarte drăguț", turistă.

"Este minunată. Arhitectura, tot ce se vede din afară... este fantastic!", turistă.

Biserica ascunde multe comori și este înconjurată de legende. O frescă unică, păstrată încă din anul 1445 și restaurată după Revoluție, este doar una dintre atracții. Tot aici îşi doarme somnul de veci unul dintre cei mai renumiţi sibieni - baronul Samuel von Brukenthal. Ghizii de aici oferă tot timpul informaţii preţioase despre istoria locului. Prezentările lor includ și câteva amănunte mai aproape de timpurile noastre.

"Aici a fost botezat și președintele României, Klaus Iohannis",Simina Constantinescu - ghid turistic.

Lista monumentelor aflate printre preferinţele turiştilor continuă cu fortificaţiile evanghelice din Prejmer şi Biertan. Fiecare a atras, anul trecut, câte 50.000 de turişti.

Reporteri: Sorina Secelean, Adela Mohanu
Imagine: Mihai Stan, Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri