Sari la conținut

Ciacova rămâne oraș

Localitatea Ciacova din judeţul Timiş rămâne oraş. Referendumul prin care autorităţile voiau ca localitatea să redevină comună a picat. Spre surprinderea lor, doar puţin peste 14% din votanţi au mers la urne.

„Din totalul de 4305 persoane înscrise pe lista de voturi, s-au prezentat la vot 644 de persoane, reprezentând un procent de 14,96%, ceea ce înseamnă că referendumul nu este valabil”, explică Cătălin Trăistaru, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie nr.1 Ciacova.

Ar fi fost nevoie să vină la urne 30% din locuitori, pentru ca referendumul să treacă. Autorităţile din Ciacova sunt surprinse de rezultat. Şi asta pentru că mulţi dintre locuitori şi-au dorit ca oraşul să redevină comună.

„Pentru ce ați votat astăzi? Pentru revenirea la comună. Aşa trebuia, de mai de mult asta. Arătăm a oraş ? Îi departe..”

„Nu arătăm în niciun fel a oraş, o dată. Nu sunt locuri de muncă.”

„Să fie comună, că e mai bine şi la impozit şi la orice”.

Până în anul 2004, localitatea Ciacova din judeţul Timiş a avut statut de comună. Atunci, împreună cu alte două localităţi din judeţ, Recaş şi Gătaia, Ciacova a devenit oficial oraş. Edilul cât şi localnicii au cerut revenirea la vechiul statut din cauza taxelor şi impozitelor locale, care în urma noului cod fiscal au crescut chiar şi cu 300%.