Cinematrograf-dom, la Sibiu

Data publicării:
CINEMA DOM

Un cinematograf-dom a fost instalat în Piața Mare din Sibiu. Construcția aduce o premieră în România - proiecții pe tot tavanul domului, un ecran imens de 180 de grade. Domul a fost ridicat special pentru festivalul de film documentar Astra, care a început marţi şi se încheie duminică.

Cinema-domul din Sibiu găzduiește proiecții de filme în fiecare zi, începând de la primele ore ale dimineții. În prima parte a zilei, filmele documentare prezentate sunt prepodenderent de animație. Peste 16.000 de copii s-au înscris pentru a avea acces la filmele proiectate aici.

Nici adulții nu se țin departe de senzația inedită a unui film pe un ecran circular.

"Am încercat să dezvolt o pasiune pentru filmul documentar... poate nu pasiune, un interes cel puțin pentru filmul documentar. Am fost și ieri, mergem în fiecare zi", spectator.

"Încercăm să o îndrumăm spre filmele documentare, spre ceva mai consistent, să rămână cu ceva mai consistent", spectator.

"Am vrut să vedem anul acesta cu ce ne surprinde. Și, într-adevăr, ne-a surprins, cu acest sistem absolut inedit, nou, cu toții am fost foarte, foarte impresionați", spectator.

Unii dintre spectatori pot să stea jos, pe spate, în timp ce privesc filmul proiectat pe ecranul circular de deasupra lor.

Domul a fost adus în Piața Mare din Sibiu special pentru festivalul de film documentar Astra, aflat la a 23-a ediție.

Domul are o structură metalică și un diametru de 19 metri. A fost nevoie de 3 TIR-uri pentru ca toate componentele sale să fie aduse aici, la Sibiu. Pe ecranul special montat înăuntru au mai fost proiectate filme și în Spania și în Polonia.

Construcția inedită este doar una dintre sălile în care rulează filme documentare, în aceste zile, la Sibiu. Aproape toate spațiile de spectacole din oraș sunt gazde ale festivalului. O secțiune specială aduce filme după tehnologii futuriste.

"În afară de formatul de full-dome, vor mai fi și formate de realitate virtuală, care se numește VR și 360. Tot programul l-am denumit "new media",  Csilla Kato, organizator.

Festivalul de film are peste 100 de proiecții în programul oficial și prefigurează palmaresul Oscar 2017 prin mai multe nume: Cristi Puiu cu Sieranevada, propunerea României la Oscar pentru cel mai bun film străin, Gianfranco Rosi cu documentarul Fuocoammare, propunerea Italiei la Oscar pentru cel mai bun film străin și regizorul Frederick Wiseman, căruia i se va înmâna un Oscar pentru întreaga sa carieră de peste cinci decenii.

Reporter: Adela Mohanu
Imagine: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri