Sari la conținut

Cu căruţa prin Europa

Îndrăgostiţi de viaţa la ţară, un german şi o franţuzoaică au pornit în călătoria vieţii lor. Străbat Europa de la un capăt la altul într-o căruţă tradiţională, desprinsă parcă din poveştile de acum un secol. Cei doi aventurieri au ajuns şi în România, unde de fapt s-au şi cunoscut, în urmă cu câţiva ani. Au poposit la Arad, unde localncii i-au primit cum au ştiut ei mai bine.

Sophie e originară din Franţa şi e terapeut, iar Baptiste e german şi predă judo. S-au cunoscut în urmă cu cinci ani, în România, şi au înţeles că îi uneşte mai mult decât pasiunea pentru viaţa la ţară. De-atunci împart bune şi rele. În urmă cu nouă luni, au pornit în călătorie prin Europa cu o căruţă trasă de cai.

„A fost un vis. Noi am văzut în urmă cu 5 ani că este o ţară frumoasă, cu oameni plăcuţi, ospitalieri, prietenoşi. Da, şi munţi foarte frumoşi”, povestește Sophie Heck.

Au trecut prin Austria, Croaţia şi Ungaria şi au parcurs deja 2400 de kilometri în căruţă. În Viena, spre exemplu, au fost escortaţi de poliţie.

„Am cumpărat prima dată partea metalică, cu ajutoul unor oameni care se pricep, aici sunt frânele, care sunt importante pentru noi, pentru că mergem prin zone muntoase. Mi-a luat şase luni să fac restul”, continuă Baptiste.

În periplul lor prin Europa s-au întors aşadar în România, acum, iar primii de care au dat cei doi îndrăgostiţi au fost localnicii din Lipova, care i-au ajutat cu tot ce au putut.

„Aseară i-am dus într-un loc al Primăriei unde au putut să facă un duş cald. Ziceau că de multă vreme nu au reuşit să facă baie... Am chemat chiar şi Poliţia Locală, în timpul în care ei au fost la duş să păzească caii şi caleaşca lor”, explică Adrian Antoche, reprezentant al Primăriei Lipova.

„Cu siguranţă nu oricine poate să se înhame la un astfel de drum. Ieri, când am venit aici prima dată să le facem nişte fotografii în prima fază nici nu am ştiut despre ce este vorba cu exactitate. Şi când am aflat povestea lor am rămas puţin... surprinsă.”

Sophie şi Baptise pleacă acum spre Sibiu, unde vor să înveţe cum se cresc caii. Peste un an, atunci când plănuiesc să se întoarcă acasă, intenţionează să deschidă în Franţa o fermă.