Cu gândul doar la derby

Data publicării:
catalin badauta
Și timișorenii așteaptă cu nerăbdare duelul de la finele săptămânii. Prezent în platoul Diviziei Locale, alături de căpitanul Cristian Gălan - suspendat pentr acest joc, Cătălin Bădăuță, cel care a închis tabela la ultimele două succese alb-violete din campionat, a prefațat confruntarea cu rivala din Arad.

„Din punctul meu de vedere, nici nu contează locul din clasament când discutăm de un derby. Nu cred că există vreo favorită în vreun derby. Fiecare pornește cu șanse egale. Mai ales acum cu UTA, cred că mă ambiționează să văd atâția suporteri împotriva noastră, practic, nu suntem obișnuiți. Și cred că lucrul acesta o să mă motiveze mai mult”, a spus Cătălin Bădăuță, în cadrul Diviziei Locale.

Ajuns la șase goluri în tricoul lui Poli în acest sezon, Bădăuță se așteaptă la un meci echilibrat, cu atât mai mult cu cât, cel mai probabil, starea gazonului va influența mult desfășurarea jocului.

„Va fi un joc de luptă, care pe care, dar va fi interesant. Mai multe pe acel gazon, nu știu dacă poți să construiești, dacă poți să îți foarte mult calitățile însă nu avem încontro și trebuie să ne adaptăm la starea terenului”, completează Bădăuță.

Un nou episod al duelului dintre UTA și Politehnica are loc duminică de la ora 14:00, pe arena „Motorul". Meciul va putea fi urmărit, în direct, la Digisport 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri