Derby-ul rundei, pe „Motorul”

Data publicării:
IMG_0815
UTA Bătrâna Doamnă primește vizita liderului-surpriză Juventus București sâmbătă, pe „Motorul”. Arădenii vin după două înfrângeri, ambele în deplasare: la Sf Gheorghe, în campionat, și cu Becicherec, în Cupa României, iar Roland Nagy, antrenorul alb-roșiilor, așteaptă altceva de la elevii săi. UTA nu a mai pierdut pe teren propriu de mai bine de 20 de jocuri la rând.

„Cu siguranță avem armele noastre. Pe teren propriu suntem de mult timp invincibili, chiar dacă am scos și rezultate de egalitate. Nu am pierdut din prima etapă a sezonului trecut, deci ne dorim să continuăm invincibilitatea aceasta, dar cu trei puncte”, spune Roland Nagy, antrenorul arădenilor.

Adversarii de mâine ajung în Arad de pe prima treaptă a podiumului, după un parcurs excelent. Bucureștenii au o singură înfrângere în campionat, în runda a doua, cu Brașovul. De atunci, echipa pregătită de Daniel Oprița, care a trecut în cariera sa de fotbalist și pe la UTA, a strâns șapte succese și o remiză.

„Îl cunosc bine, cu siguranță are o echipă bună, care vrea mult mai mult și se vede în modul în care arată clasamentul în momentul de față. La nivelul la care ne aflăm sunt echipe echilibrate, poate să câștige orice echipă oriunde. De aceea cred că putem câștiga, fără niciun fel de problemă, contra celor de la Juventus și să rămânem agățați de plutonul fruntaș al clasamentului”, a adăugat Nagy.

Derby-ul rundei cu numărul 11 din liga a doua are loc mâine, de la ora 15:30 și va putea fi transmis, în direct, la Digisport 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri