Sari la conținut
News Alert

Accident din cauza poleiului. Circulaţia în zona Babarunca a fost blocată aproape o oră

Din primele cercetări principala cauză a accidentului a fost carosabilul alunecos. Într-o curbă periculoasă, şoferul unui TIR care transporta ambalaje pentru o firmă de produse congelate, a pierdut controlul volanului. Autoremorca s-a răsucit şI s-a răstoarnat în râpa de pe marginea drumului. Un alt TIR care venea din spate, s-a confruntat cu acelaşi fenomen.

Ca să nu ajungă şi el în râpă şoferul a tras de volan şi a  intrat în coliziune cu o autoutilitară care venea din contrasens. Şoferul celui de-al doilea tir a avut nevoie de intervenţia celor de la descarcerare pentru a fi scos din cabina ansamblului. Din fericire nimeni nu a fost grav rănit. Poliţiştii spun că vor amenda acum administratorul drumului, care nu a verificat din timp starea carosabilului deşi se ştia că zona este periculoasă, mai ales în această perioadă a anului.