Acuzaţii grave la adresa unui profesor de chimie

Data publicării:
PRF CHIMIE

Mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional Emil Racoviţă spun că profesorul de chimie îi înjură, îi loveşte sau îi pune să facă flotări dacă nu ştiu lecţia. Adolescenţii se plâng şi de metoda de predare a profesorului. Părinţii şi elevii au mai făcut până acum reclamaţii verbale. Ieri însă au fost depuse două plângeri în scris la adresa profesorului, după ce de curând, la ora de chimie, dascălul a jignit grav o elevă.

"Fata mea a venit aproape plânsă acasă, a fost jignită foarte grav de acest domn profesor în ghilimele, că nu mai poate fi numit profesor şi inclusiv noi, părinţii am fost foarte jigniţi. Deci să spui într-o clasă că voi copiii aţi fost făcuţi din întâmplare, dintr-o greşeală, la lecţia despre cauciuc şi prezervativ, este o jignire nemăsurată", spune Dorin Ştefan - tatăl unei eleve.

Acuzaţiile la adresa profesorului vor fi analizate de conducerea licelului și de Inspectoratul Școlar Județean, care s-a autosesizat în acest caz și a trimis un inspector la liceul din Brasov, unde a fost deschisă o ancheta.

"Vom vedea în ce măsură se găseşte sau nu se găseşte vinovat profesorul respectiv, se va aplica legea în cazul în care se găseşte vinovat", Victor Vijoli - Inspector şcolar adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov.

"Am dat curs plângerii şi facem toate demersurile legale pentru a soluţiona situaţia", Cristina Moldovan - director adjunct Colegiul Naţional Emil Racoviţă.

În ajutorul adolescenţilor au venit şi reprezentanţii consiliului elevilor, care spun că dascălul nu este la prima abatere de acest fel. Până acum, însă, conducerea şcolii a ignorat plângerile verbale ale elevilor şi părinţilor.

"În cele două dăţi precedente, conducerea liceului a fost sesizată în acest caz şi i-am rugat să ia atitudine, să poarte dialog cu profesorul respectiv, să-i spuna probleme sesizate, însă nu a fost niciun semn pozitiv din partea lor", Filip Iana - preşedintele Consiliului Județean al Elevilor Brașov.

"Speram ca aceşti elevi să nu mai fie puşi sub semnul fricii, speram ca într-un final să realizăm faptul că profesorul trebuie sa fie un mentor",  Vlad Ştefan - vicepreşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Profesorul de chimie lucrează de peste 40 de ani în învăţământ, iar la sfârşitul acestui an şcolar urma să iasă la pensie.

Dascălul nu a vrut să comenteze în faţa camerei acuzele care i se aduc. A spus totuşi că elevii sunt cei care îl pot judeca. Cu toate acestea există elevi, dar şi foşti elevi, care îşi exprimă solidaritatea faţă de profesor pe reţelele se socializare.

Dacă în urma anchetei cele spuse de elevi şi părinţi se dovedesc a fi adevarate, profesorul riscă să rămână fără loc de muncă.

Reporter: Mădălina Zamfir
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri