Sari la conținut

Adrian Atomei şi-a anunţat demisia din PNL

Anunţul a fost făcut aseară, în exclusivitate la emisiunea Vocile Braşovului de la Digi24 Braşov. Atomei a declarat că nu a fost o decizie uşoară şi că unul din principalele motive pentru care a părăsit formaţiunea după 12 ani, este nemulţumirea faţă de deciziile conducerii partidului de la nivel local. În urma acestei decizii, fostul membru PNL riscă să îşi piardă mandatul de viceprimar. 

"Primul motiv îl reprezintă modul în care la Braşov se conduce în momentul de faţă. Al doilea motiv care a avut şi el o contribuţie este faptul că eu am încercat să cred, să am încredere în acest proiect politic numit Klauss Iohannis proiectul pe care PNL l-a susţinut în ultimele luni. Dar din păcate nu am fost convins de acest proiect, de aceea mi-am urmat colegii din Particul Liberal Reformator şi în speţă pe cel care a făcut primul pas spre crearea acestui partid, pe Călin Popescu Tăriceanu", a declarat, în exclusivitate la emisiunea Vocile Braşovului, Adrian Atomei - viceprimar al Municipiului Braşov.