Aglomeraţie pe drum după la sfârşitul vacanţei

Data publicării:
DRUM AGLOMERAT

Înainte de miezul zilei, Poliţia Rutieră a oprit accesul autoturismelor în Poiana Braşov, pentru că staţiunea era complet blocată. Şi, în timp ce unii mergeau spre pârtii, mulţi alţii plecau spre case. Aşa că în scurt timp s-a aglomerat şi Drumul Naţional 1, de la Braşov spre Predeal şi Sinaia.

"Două din cele mai aglomerate sectoare de drum sunt Drumul Naţional 73A, prin Râşnov şi Pârâul Rece şi Drumul Naţional 1, prin Braşov şi Predeal. Pe Drumul Naţional 1, tocmai ce-am parcurs 500 de metri într-o oră şi jumătate", spune Claudiu Loghin, reporter Digi24 Braşov.

Pentru a evita blocajele de trafic, poliţiştii au deviat circulaţia pe DN1A, prin Săcele, Cheia şi Vălenii de Munte.

"Nu se poate, de două ore, trei ore avem de când stăm în trafic, mergem cu cinci la oră. Chiar nu se poate aşa ceva! În România asta e totul varză!", spune un şofer.

"Să facem autostrăzi, că n-avem drumuri deloc", spune un şofer.

Nici drumul dinspre Bran spre Bucureşti nu a fost mai simplu pentru şoferi. Pe DN73 Bran-Râşnov, poliţiştii i-au întors pe oameni din drum, pentru că prin Pârâul Rece se circula bară la bară.

Unii turiști ascultat sfaturile polițiștilor și s-au întors din drum, alții s-au încăpățânat și și-au continuat drumul prin Pârâul Rece, cu viteza melcului.


Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Zoltan Munteanu Racz

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri