Sari la conținut

Ajunul Crăciunului pe rit vechi

Petrecerile au început la scurt timp după ultimele coborâri pe pârtie. Din programul pregătit pentru turiştii din Est nu au lipsit melodiile care au însufleţit la fel de bine atmosfera şi la petrecerea de Crăciun a turiştilor români.

"Toată lumea care serbează pe stil vechi Crăciunul fericit, cu Sfântul Crăciun, le doresc multă sănătate şi împlinirea tuturor viselor", spune o turistă.

"Mâncare, băutură, veselie, tot. Şi încă cu ziua lui domnul Grigore, că el ne-a achitat foile", spune un turist.

"Ne simţim bine, tot e bine, toată seara muzică, iubirea, iubirea şi încă o dată iubirea", spune alt turist

Cei mai mulţi dintre oaspeţi sunt în staţiune de două şi trei zile. Au ales Poiana Braşov, pentru că se poate schia în condiţii bune pe toate pârtiile din zonă. Cei mai mulţi şi-au dorit, pe masa de Crăciun, bucate din gastronomia tradiţională românească.

"De Crăciunul pe rit vechi, noi avem familii, familii relativ mărişoare, pleacă de la şase persoane, se opresc undeva la 15, avem un grup chiar şi de 25 de persoane în hotel", spune  Tudor Bendea, reprezentantul unui hotel.

Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile fata de calendarul oficial. Iar acest lucru le menţine hotelierilor, în fiecare sezon, aproape toate locurile de cazare ocupate, de la jumătatea lunii decembrie până la jumătatea lunii ianuarie.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Alex Apetroae