Alertă sanitară în judeţul Covasna. Boala vacii nebune a fost confirmată în laborator

Data publicării:
VACI NEBUNE


Boala vacii nebune a fost confirmată prin analize de laborator într-o gospodărie din localitatea Reci. Alerta a fost declanşată de autorităţile sanitare din judeţul Dâmboviţa. Animalul contaminat a ajuns într-un abator de acolo, iar după sacrificare, specialiştii au făcut analizele obişnuite din programul de supraveghere a bolii vacii nebune. Concluziile i-au făcut să ceară un nou set de analize, la un laborator acreditat din Marea Britanie. Verdictul a fost din nou confirmat, astfel încât Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară a dispus primele măsuri în gospodăria de unde provenea bovina.

"Principala măsură a fost identificarea cohortei, identificarea efectivelor de bovine care au luat contact cu acest animal, care a fost diagnosticat pozitiv şi desigur, imediat, măsurile de restricţie, cre se referă la circulaţia animalelor, circulaţia furajelor, a produselor, respectiv a laptelui din gospodăria respectivă", a precizat Siko-Barabasi Sandor, director DSVSA Covasna.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare, aceste animale vor fi sacrificate, iar proprietarii despăgubiţi.

Abatorul din judeţul Dâmboviţa a fost supus unei dezinfecţii totale. Analizele indică o formă atipică de boală a vacii nebune, astfel încât Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară va cere Comisiei Europene clarificări privind amploarea investigaţiilor pe care trebuie să le facă în teren, pentru a evita extinderea bolii. Instituţia susţine, într-un comunicat, că niciun gram din carnea contaminată nu a fost vândut pe piaţă, iar sănătatea publică nu a fost pusă vreun moment în pericol.


Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri