Sari la conținut

Alpiniştii utilitari, instruiţi la Braşov

Hazel are 27 de ani, este din Scoţia şi lucrează în domeniul alpinismului industrial încă de la vârsta majoratului. A ajuns unul dintre cei care îi şcolesc şi îi examinează pe viitorii alpinişti. La şcoala de la Braşov are o grupă de cinci cursanţi.

"Probabil unii dintre cursanţi aveau puţină experienţă, am încercat să îi învăţăm lucruri noi când ei aveau impresia ca ştiu totul; ei bine, nu ştiau. Asta e uneori dificil, dar până la urmă depăşeşti problemele şi încep să te asculte", a spus Hazel Forest, instructor de alpinism.

Cursurile de alpinism industrial sunt organizate pe trei niveluri de competenţă. Durează cinci zile şi costă aproximativ 900 de euro, bani pe care un alpinist şi-i poate recupera rapid, câtă vreme aceasta meserie e căutată şi foarte bine plătită în străinatate.

"Trebuie sa ajung undeva să fac ceva, ca să fiu plătit. Pentru o meserie gen spălător de geamuri, în România nu ştiu dacă are rost să vorbim despre asta. În alte părţi, să zic, poţi obţine banii în două - trei săptămâni. Un sudor, pe de alta parte, poate, într-o zi, să îşi recupereze banii pe un curs", a spus  Andrei Kantor, instructor alpinism.

În seria de săptămâna trecută se-au instruit 20 de alpinişti. După cele cinci zile de exercitiu şi un examen ei pot obţine un certificat de calificare recunoscut oficial în întreaga lume.

"Cu doi ani în urmă am început să lucrez în Arabia Saudită, în domeniul iluminatului exterior. Lucram fără certificare internaţională. Acum trebuie să facem primul nivel al cursului de calificare şi iată-ne aici", ne-a spus un cursant venit din Bosnia Hertegovina.

"Nu ai posibilitatea de a urma acest curs în Finlanda sau în zona scandinavă, trebuie să mergi în Scoţia sau alte ţări. În plus, la acest curs capeţi competente deosebite, eşti mai calificat să poţi face faţă unor situaţii de salvare, dacă se întâmplă", spune un cursant din Finlanda.

Organizaţia care emite certificatele de atestare are sediul în Marea Britanie şi a fost înfiinţată la începutul anilor '90.