Angajaţii Tetkron protestează

Data publicării:
PROTEST TETKRON

Este a doua oară când cei 104 angajaţi ai Tetkron, care au fost disponibilizaţi, ies în stradă. Oamenii vor un singur lucru, să îşi primească cele şase salarii compensatorii, şi nu îi interesează problemele financiare pe care le are societatea.

"Respectă-ţi un contractul pe care l-ai semnat, te-ai angajat. Trebuia să îţi iei nişte măsuri de siguranţă: bă, nu pot! când s-a oprit instalaţia în aprilie, trebuia să spui - nu mai putem să facem, astea sunt condiţiile! Nu mai plimbăm, am lungit boala, de ce?", angajat.

"Până la urmă noi tot ajungem în instanţă ca să ne recuperăm banii", angajat.

După protestul de săptămâna trecută, sindicaliştii au primit promisiuni că autorităţile locale vor căuta o soluţie pentru problema lor. Adunarea Generală a Acţionarilor, din care fac parte toţi consilierii locali, a fost însă amânată pentru mâine. Mâine este şi ziua în care omenilor le expiră preavizul.

"Aşa cum am răspuns sindicatului, societatea nu are bani pentru plata salariilor compensatorii şi urmează să se stabilească într-o şedinţă AGA, care am înţeles că este mâine după şedinţa de Consiliu Local, aceasta situaţie cu salariile compensatorii", Liviu Mosora, director Tetkron. 

Serviciul de termoficare centralizată a Braşovului urmează să fie preluat în întregime de Primărie, după ce Tetkron a rămas fără licenţă de la ANRSC. Din luna aprilie, peste 10.000 apartamente racordate la sistemul centralizat au rămas fără apă caldă.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri