Apă curată, aer poluat

Data publicării:
MIROS STUPINI

În mod normal, Braşovul ar avea nevoie de o nouă staţie de epurare, însă Compania Apa nu are banii necesari. Aşa că singurul lucru pe care autorităţile îl pot face în acest moment este să reabiliteze vechea staţie de epurare a oraşului, din apropierea cartierului Stupini. Lucrările de modernizare, însă, tulbură liniştea locuitorilor din Stupini. În zilele cu vânt este dezastru: mirosul emanat de bazinele de aici învăluie întreg cartierul.


„Nu poți să ții geamul deschis și v-am zis, cam de două ori pe săptămână să zic, mai mult când bat curenții din partea aia ", spune un localnic. 

„ Vin clienții, vedem că intră înăuntru, ei stau pe terasă, ne trezim cu ei înăuntru, asta din cauză că e miros ", susţine Marius Ghimbășeanu - administrator pensiune.

Ba mai mult, din cauza poluării olfactive, mulţi dintre cei care au vrut să îşi cumpere terenuri în zonă au renunţat la idee.

„Știu pe cineva care a vrut să cumpere un loc de casă aici și până la urmă a renunțat zice dom'le dacă miroase de la stație nici nu mai cumpăr terenul ", povesteşte un alt localnic. 

În zadar au făcut oamenii sesizări la Garda de mediu. Autorităţile au considerat că nu au de ce să dea amenzi.

" Nu au fost constatate neconformităţi majore, s-a urmărit graficul de execuţie a lucrărilor staţia de epurare fiind într-un program de modernizare, nu s-au constatat abateri, s-au impus nişte măsuri cu caracter preventiv ", spune Adrian Aldea - purtător de cuvânt Garda de Mediu. 

Localnicii din Stupini mai au de aşteptat până când vor respira din nou aer curat. Lucrăriule de modernizare ale staţiei de epurare au termen de finalizare august 2015

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri